Actualizat acum 4 minute

  • Curs valutar: EUR4.4662

Se amână listarea BCR

Autor: Laurenţiu Popa Miercuri, 02 Septembrie 2009 2 vizualizări 1 comentariu

Listarea BCR, cea mai mare bancă din România, pe bursa de la Bucureşti va fi amânată cu cel puţin doi ani. Aşa s-a stabilit într-un acord semnat de acţionarii principali ai băncii, cele cinci SIF-uri şi Erste Bank, acţionarul majoritar.Termenul de amânare nu este unul bătut în cuie, el fiind mai mult o estimare a momentului în care piaţa bursieră îşi va reveni. Concret, SIF-urile pot solicita la un moment pe care îl vor considera oportun listarea băncii. Totuşi, decizia nu

Listarea BCR, cea mai mare bancă din România, pe bursa de la Bucureşti va fi amânată cu cel puţin doi ani. Aşa s-a stabilit într-un acord semnat de acţionarii principali ai băncii, cele cinci SIF-uri şi Erste Bank, acţionarul majoritar.

Termenul de amânare nu este unul bătut în cuie, el fiind mai mult o estimare a momentului în care piaţa bursieră îşi va reveni. Concret, SIF-urile pot solicita la un moment pe care îl vor considera oportun listarea băncii. Totuşi, decizia nu stă numai în mâinile SIF-urilor, decizia finală urmând să fie luată după realizarea unei analize în acest sens de către o instituţie independentă de acţionari principali.


AVAS a acceptat propunerea acţionarilor, acordul instituţiei fiind mai mult formal, întrucât clauza cu pricina a fost solicitată la privatizare de către SIF-uri.

Iniţial, în cadrul contractului de privatizare a băncii, Erste se obliga să listeze BCR la Bucureşti în cel mult trei ani de la preluare. Acest termen ar urma să expire luna următoare. Modalitatea listării nu a fost modificată, urmând să se decidă între listare directă sau ofertă publică. De asemenea, după listare, participaţia Erste nu trebuie să scadă sub 50% + o acţiune.

În prezent, Erste deţine 69,3% din acţiunile băncii, iar cele cinci SIF-uri au 30,11%. Deocamdată, singurul contact - indirect de altfel - pe care investitorii îl pot avea cu BCR este prin achiziţionarea de acţiuni Erste Bank. Erste este listată şi la BVB cu simbolul EBS.

  • Vincent la 3 septembrie, 08:59 a spus:

    "Erste se obliga să listeze BCR la Bucureşti în cel mult trei ani de la preluare" DACA doreste renuntarea la prevederea statutara, prin care cele mai multe decizii pot fi aprobate numai în Adunarea Generală si cu o majoritate de 75% din acţiuni!... (In caz contrar, lucrurile pot ramine neschimbate)

    De asemenea, înţelegerea prevede ca acţionarul majoritar să acorde până la listare dividende de minimum 40% din profitul net, pe toată perioada, până la introducerea acţiunilor pe bursă...!

    In prezent, Erste detine exact 61,8825% din capitalul bancii, cele 5 SIF-uri 30,1%, iar in posesia angajatilor se afla restul de ca 8%...

Lasă un comentariu

 

NOTA:  Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul Capital.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.


editoriale

Deşi lipsa de predictibilitate a legislaţiei fiscale a fost „regula de bază“ a ultimilor ani în...

Liderii politici nu inventează noi strategii naţionale atunci când preiau puterea. Ei adaptează...

powered by Distinct New Media