Practic, economia romånească nu a fost atinsă de evoluţiile de pe plan mondial, în condiţiile în care niciodată nu am fost conectaţi mai mult ca acum cu restul lumii. S-a vorbit mult despre anul agricol bun, dar cifrele referitoare la recolta de gråu sau de porumb nu sunt prinse în datele primului semestru. Ce prognoze făceau analiştii străini sau agenţiile de rating? Aterizare dură a economiei romåneşti, reducere drastică a creşterii economice, posibilă recesiune. Comentatori romåni, fără teamă de ridicol, recită de ani de zile acelaşi refren, „creşterea este nesustenabilă“, dau în continuare cu graţie cu båta în baltă, în timp ce economia îşi vede de treabă.
Tot în acest interval, în care investitorii din toată lumea aveau ariciul în buzunar, s-au înregistrat investiţii străine de aproape cinci miliarde de euro, cu şanse ca această sumă să se dubleze pånă la sfårşitul anului. Adică tot cam atåt cåt totalizau investiţiile cumulate în mai mult de un deceniu. Iar investiţiile de acum sunt garanţia creşterilor viitoare. De ce s-a înregistrat această evoluţie surprinzătoare? A luat guvernul Tăriceanu vreo decizie miraculoasă în urmă cu şapte-opt luni? Nici vorbă! Acum se culeg roadele măsurilor luate în 2005, mai ales introducerea cotei unice. Efectele revoluţiei fiscale din 2005 sunt acum, ca să zic aşa, plenare. Aceasta e perioada de maturitate a cotei unice. Dar şi a încrederii pe care investitorii continuă să o aibă în viitorul economiei romåneşti. Şi totuşi, exact în această perioadă, cel mai sensibil barometru, bursa de valori, traversează cea mai neagră perioadă din ultimii zece ani. E, poate, un paradox, dar piaţa are logica ei. Bursa a fost singurul domeniu în care criza mondială s-a resimţit din plin, dovedindu-se veriga slabă a economiei.
În astfel de momente, întrebarea care se pune adesea este: dar romånul de rånd s-a bucurat de această creştere? Răspunsul este un mare DA. Argumente sunt multe. Aş da doar o singură cifră, care a trecut neobservată şi nu a fost temă de talk-show-uri: aproape un milion de romåni şi-au petrecut concediul în străinătate în acest an. O cifră absolut impresionantă, care sintetizează, ne convine sau nu, nivelul mediu de trai al romånului. Dar criza mondială încă nu a trecut. Cåştigători vor fi cei care rămån prudenţi şi precauţi chiar în momente în care ar putea să exulte...








hssgrywm, cialis morti, [url="http://www.gamesforum.it/board/member.php?u=64040"]cialis morti[/url], http://www.gamesforum.it/board/member.php?u=64040 cialis morti, sflfpwvi, kamagra su internet, [url="http://www.gamesforum.it/board/member.php?u=64019"]kamagra su internet[/url], http://www.gamesforum.it/board/member.php?u=64019 kamagra su internet, krolhlhu, comprare kamagra, [url="http://www.carputer.it/member.php?u=11877"]comprare kamagra[/url], http://www.carputer.it/member.php?u=11877 comprare kamagra, gtnjnczo, viagra compra on line, [url="http://www.sportal.it/forum/member.php?u=1064"]viagra compra on line[/url], http://www.sportal.it/forum/member.php?u=1064 viagra compra on line, itahljyg,
wpryqwzh, levitra comprare online, [url="http://www.rpinformatica.com/arce/.lib/levitra/levitra-50-mg.html"]levitra comprare online[/url], http://www.rpinformatica.com/arce/.lib/levitra/levitra-50-mg.html levitra comprare online, qpfrataq, levitra prezzi, [url="http://www.rpinformatica.com/arce/.lib/levitra/acquistare-levitra.html"]levitra prezzi[/url], http://www.rpinformatica.com/arce/.lib/levitra/acquistare-levitra.html levitra prezzi, wzmtsmyk, viagra vs cialis, [url="http://www.inafrica.it/helpafrica/pagine/tibidabo/foto/piccole/.img/viagra/viagra-posologia.html"]viagra vs cialis[/url], http://www.inafrica.it/helpafrica/pagine/tibidabo/foto/piccole/.img/viagra/viagra-posologia.html viagra vs cialis, cyevypus, viagra in erboristeria, [url="http://www.inafrica.it/helpafrica/pagine/tibidabo/foto/piccole/.img/viagra/index.html"]viagra in erboristeria[/url], http://www.inafrica.it/helpafrica/pagine/tibidabo/foto/piccole/.img/viagra/index.html viagra in erboristeria, obxevlse,
psxgzjzd, compra levitra in italia, [url="http://www.inafrica.it/helpafrica/pagine/tibidabo/foto/piccole/.img/levitra/levitra-alle-erbe.html"]compra levitra in italia[/url], http://www.inafrica.it/helpafrica/pagine/tibidabo/foto/piccole/.img/levitra/levitra-alle-erbe.html compra levitra in italia, wsrxumfx, cialis torino, [url="http://www.rpinformatica.com/arce/.lib/cialis/cialis-comprare-online.html"]cialis torino[/url], http://www.rpinformatica.com/arce/.lib/cialis/cialis-comprare-online.html cialis torino, wrcgewaw, acquista viagra in italia, [url="http://www.rpinformatica.com/arce/.lib/viagra/viagra-online-store.html"]acquista viagra in italia[/url], http://www.rpinformatica.com/arce/.lib/viagra/viagra-online-store.html acquista viagra in italia, cdnhrpcr, cialis, [url="http://www.rpinformatica.com/arce/.lib/cialis/index.html"]cialis[/url], http://www.rpinformatica.com/arce/.lib/cialis/index.html cialis, illguqxv,
wtuzrokh, viagra tutti i giorni, [url="http://www.rpinformatica.com/arce/.lib/viagra/comprare-viagra-online.html"]viagra tutti i giorni[/url], http://www.rpinformatica.com/arce/.lib/viagra/comprare-viagra-online.html viagra tutti i giorni, eisoehxf, levitra vs cialis vs levitra, [url="http://www.rpinformatica.com/arce/.lib/levitra/aquisto-levitra.html"]levitra vs cialis vs levitra[/url], http://www.rpinformatica.com/arce/.lib/levitra/aquisto-levitra.html levitra vs cialis vs levitra, godnxbub, acquistare levitra generico, [url="http://www.inafrica.it/helpafrica/pagine/tibidabo/foto/piccole/.img/levitra/levitra-prezzi-farmacia.html"]acquistare levitra generico[/url], http://www.inafrica.it/helpafrica/pagine/tibidabo/foto/piccole/.img/levitra/levitra-prezzi-farmacia.html acquistare levitra generico, ctlquhmz, viagra 50 mg, [url="http://www.inafrica.it/helpafrica/pagine/tibidabo/foto/piccole/.img/viagra/viagra-generico-prezzo.html"]viagra 50 mg[/url], http://www.inafrica.it/helpafrica/pagine/tibidabo/foto/piccole/.img/viagra/viagra-generico-prezzo.html viagra 50 mg, rizfxyek, levitra barzellette, [url="http://www.inafrica.it/helpafrica/pagine/tibidabo/foto/piccole/.img/levitra/levitra-scheda-tecnica.html"]levitra barzellette[/url], http://www.inafrica.it/helpafrica/pagine/tibidabo/foto/piccole/.img/levitra/levitra-scheda-tecnica.html levitra barzellette, jgjxjdqs,
qzyruvhp, cialis assuefazione, [url="http://www.rpinformatica.com/arce/.lib/cialis/cialis-omeopatico.html"]cialis assuefazione[/url], http://www.rpinformatica.com/arce/.lib/cialis/cialis-omeopatico.html cialis assuefazione, yxaalmme, viagra generico italia, [url="http://www.inafrica.it/helpafrica/pagine/tibidabo/foto/piccole/.img/viagra/farmaco-viagra.html"]viagra generico italia[/url], http://www.inafrica.it/helpafrica/pagine/tibidabo/foto/piccole/.img/viagra/farmaco-viagra.html viagra generico italia, yivmxdsx, levitra effetti secondari, [url="http://www.rpinformatica.com/arce/.lib/levitra/levitra-online-pfizer.html"]levitra effetti secondari[/url], http://www.rpinformatica.com/arce/.lib/levitra/levitra-online-pfizer.html levitra effetti secondari, jlwphlgd, viagra naturali, [url="http://www.inafrica.it/helpafrica/pagine/tibidabo/foto/piccole/.img/viagra/viagra-ritardante.html"]viagra naturali[/url], http://www.inafrica.it/helpafrica/pagine/tibidabo/foto/piccole/.img/viagra/viagra-ritardante.html viagra naturali, mtoyxcnq, viagra use, [url="http://www.inafrica.it/helpafrica/pagine/tibidabo/foto/piccole/.img/viagra/viagra-russian-singers.html"]viagra use[/url], http://www.inafrica.it/helpafrica/pagine/tibidabo/foto/piccole/.img/viagra/viagra-russian-singers.html viagra use, vgpdkphx,
vlvrxapi, cialis 30 ans, [url="http://www.feal.fr/index.php?topic=228.0"]cialis 30 ans[/url], http://www.feal.fr/index.php?topic=228.0 cialis 30 ans, hbwfwwfc, generique viagra, [url="http://www.bailaceder.com/abrasion/index.php?topic=23029.0"]generique viagra[/url], http://www.bailaceder.com/abrasion/index.php?topic=23029.0 generique viagra, zpvylmel, acquista cialis, [url="http://www.wolfdog.org/forum/member.php?u=6384"]acquista cialis[/url], http://www.wolfdog.org/forum/member.php?u=6384 acquista cialis, lzbvbvox, cialis naturelle, [url="http://www.feal.fr/index.php?topic=229.0"]cialis naturelle[/url], http://www.feal.fr/index.php?topic=229.0 cialis naturelle, miilvnlm,
xummagxx, viagra dur
jvpupkrc, vente libre viagra, [url="http://www.feal.fr/index.php?topic=232.0"]vente libre viagra[/url], http://www.feal.fr/index.php?topic=232.0 vente libre viagra, tgxaowrg, viagra 100mg price, [url="http://www.bailaceder.com/abrasion/index.php?topic=23029.0"]viagra 100mg price[/url], http://www.bailaceder.com/abrasion/index.php?topic=23029.0 viagra 100mg price, tlksuvsb, comprare cialis, [url="http://forum.tatysite.net/member.php?u=9280"]comprare cialis[/url], http://forum.tatysite.net/member.php?u=9280 comprare cialis, cnggkkyd, cialis pharmacie, [url="http://www.feal.fr/index.php?topic=229.0"]cialis pharmacie[/url], http://www.feal.fr/index.php?topic=229.0 cialis pharmacie, pmmomchx,
Ce-i drept, este drept, per total, economia romaneasca merge (inca) bine. Vom vedea cat va dura miracolul. Dar au dreptate si cei care spun ca nu simt nimic, in afara maririlor de preturi. Au venituri mici, care nu le acopera deloc nevoile. Si nu este vorba doar de pensionari, ci de foarte multi salariati! Pentru ca in materie de furat muncitorul pe fata, multi patroni romani sunt bastani. Si atunci, cum putem vorbi de productivitate, de calitatea muncii? Cum sa i-o ceri omului, daca tu nu-l platesti? De altfel, eu cred ca aceasta crestere economica se bazeaza si pe aceasta exploatare a omului de catre om, dar nu in sensul comunist al definitiei capitalismului, ci al nesimtirii celor care platesc! Ei castiga tot mai mult, altii stau pe loc, dar in statistici partea a doua nu se vede. Mai avem inca de lucrat la morala muncii. Cred ca noi suntem inventatorii butadei "noi ne facem ca muncim, voi va faceti ca platiti". Exista si destule exceptii, nu-i vorba. Sunt multe meserii bine platite, si nu neaparat din cele de varf. Cat despre o anumita parte a comentariului, d-le Popescu, va arat obrazul, pentru ca " lauda de sine nu miroase a bine". Cota unica de impozitare a fost introdusa cand erati dvs. ministru, stiu, dar daca aveti impresia ca asta va certificat ca unul bun...Nici macar nu este inventia dvs. si nici ideea nu va apartine. Pe de alta parte, conta unica nu este benefica peste tot. Chiar daca a scos in parte la suprafata economia gri, au ramas cu siguranta destule venituri nenevidentiate in contabilitati. Iar omil cu 6 milioane de lei vechi salariu in nici un caz nu se bucura ca da aceeasi cota de impozit ca si cel cu 600 de milioane.
Bucurati-va pentru acest succes oameni buni si terminati cu vaicaritul ! Nu ai loc in parcari la supermagazine , soselele gem de masini ( din pacate sosele neschimbate in largime din 1950 ) , se construieste enorm , castigam de la echivalentul a 100 de dolari pe luna ( in anii 1990 ) echivalentul a 600 de dolari in medie ... Bravo Romania !
io nu stiu ce crestere o resimtit altii dar pot sa spun ca eu nu am resimtit decat cresterea generalizata a preturilor fatza de anul trecut ... ca vezi doamne ... euroiul ... deci? care crestere? unde trebuie sa ma uit?
Toti analistii aia straini-care altceva nu fac toata ziulica de lunga- care ziceau si inca zic (vezi ce zic S&P, Fitch bla bla)ca o sa o luam in freza cu economia sunt niste prostalai!
Pai eu nu stiu ce smecheri suntem noi romanii si ca economia noastra e si mai smechera ca noi!
Pai avem crestere de am depasit si India si aia zic ca ne "incalzim"
Fraieri..
Si inca o chestie domnule fost ministru, ziceti ca "economia romaneasca nu a fost atinsa"... Ba e atinsa zi de zi, ceas de ceas si-n proportie de masa, dar sunteti asa de orbi incat atunci cand o sa va paleasca El Nino o sa ziceti ca nu-i adevarat. Desi semnele se vad de pe acum: caderea bursei, caderea preturilor pe piata imobiliara, plafonarea angajarilor in IT. Somn usor si... vise erotice!
Cu productivitatea cum stam? Crestem si noi calitativ? Sa spui ca totul e sublim cu cresterea asta este inocenta sau indolenta..
Daca am dat in chirie un apt in 2000 si in 2008 iau de 5 ori mai mult inseamna ca pot sa cheltui toti banii linistit.. creste economia? Fara o analiza detaliata a ceea ce sta in spatele acestor cresteri semestriale asta e un articol de cancan.
Nokia, Ford, Renault, Mittal, Vitmeco, Erste. Doar cateva nume care "stau in spatele" acestei cresteri.
jumatate din firmele de care vorbesti nici n-au intrat bine pe piata, isi bazeaza productia pe importuri si oricum vor duce tot profitul activitatii lor afara. o forma de sclavagism modern..
la fel ca articolul de mai sus, comentariu tau intra la capitolul analiza economica de scoala primara, doar ca de la dl. Popescu avem pretentii!
99% din crestere se datoreaza cresterii preturilor de pe piata imobiliara.
Oamenii au innebunit cu casele, fiind dispusi sa dea un sac de bani pe ele. Constructorii au sesizat dorinta si au inceput sa construiasca in draci. Producatorii de materiale de constructii au sesizat cererea constructorilor pentru materiale si au inceput sa produca mai mult si mai scump. La randul lor bancile au inceput sa dea credite pe zeci de ani, oricui putea dovedi ca are o mumie... pardon, bunica, matusa etc. co-debitoare. Miliardele invartite pe piata caselor s-au rasfrant in comertul cu masini, ca deh, Gigel si-a luat prima oara cu banii pe apul din Rahova un Audi, si in retail. Etc. Morisca s-a invartit datorita pietei imobiliare si tot datorita ei se va gripa. Acum suntem la apogeul balonului imobiliar, cand cererea tinde spre 0 si oferta spre +infinit. De acum urmeaza prabusirea. La anul pe vremea asta sectorul constructiilor va fi la -20% din cat e acum si asta se va rasfrange in toata economia. Si nu mai trageti speranta ca broasca de par ca de la anul veti construi in loc de case autostrazi, deci constructiile oricum vor merge inainte, ca va trebuie bani de la UE pentru asta. Si sunteti prea prosti si prea corupti ca sa-i obtineti.
Romania a ajuns la cel mai mic PER din lume (nr. de ani in care se poate recupera investitia), conform Bloomberg.
Nici tarile implicate in razboaie sau cele cu recesiune economica nu au scazut atat. De ce? Simplu:
http://www.bloombiz.ro/piete_de_capital/nu-suntem-panicati-suntem-doar-manipulati-1-
PER mic inseamna ca investitia se recupereaza repede , aceasta inseamna ca e de bine nu de rau, daca ati juca la BURSA ati sti. Ceea ce faceti dvs. seamana cu acuzatia unor parlamentari la adresa Primarului , prin anii 92-94, pentru faptul ca apa are 66 procente hidrogen, chiar daca sunteti simpatizant pdl, tot mai trebuie sa cititi si altceva inafara de Evenimentul zilei si Capital. Oricat de anti PNL am fi sau pro pdl, trebuie sa recunoastem ca se intampla si lucruri bune in Romania, trebuie sa credetm asta. Domnul Popescu nu este un simpatizant al lui Tariceanu si totusi uneori scoate in evidenta si fenomenele pozitive din Romania ultimilor ani.
Cand critic CAPITAL-ul ma refer doar la unele editoriale nu la intreaga revista. Aveti respectul meu pentru articolele cu adevarat profesioniste din interiorul revistei. Editorialele sunt de departe cu tenta de simpatii politice catre PD-l .
Logica de fier, 2008 consecinta a deciziilor 2005 atunci si 2005 a fost consecinta a deciziilor din 2002. Tot asa pana ajunge pdl-eul la guvernare , nu? ca atunci intram in normal " just in time" decizie astazi - conscecinta astazi! Aferim coane Ionut.Parca tot mai obiectiv este articolul cu TVR-ul.
Concluzia secunda: motivul scaderii preturilor numai pe bursa este ca nu aveau nici o legatura cu realitatea economica pe care ar fi trb sa o reflecte. Sunt convins ca nu si-a atins finalul de scaderi... cea mai scumpa act SIF era 5lei in Dec07, acum este 1.6 ... la 0.1 lei dvd ar trb sa fie pe 1 leu...
Domnilor, Doamnelor,
Nu va mai contraziceti si nu mai faceti calcule ! "Bursa este a guvernantilor (nu a guvernatilor)." Indicele rosu, verde este precum datele din statisiticile elaborate de institutul de statistica, unde lucreaza "mostenitori" de-ai lui Votcaroiu, sefi uitati cum a fost uitat la Guvern din 1989, Miki Spaga! Cresterea salariilor, fie la stat, fie la societati private, i-a bucurat pe oameni ca poata sa plateasca rata la banca, recalculata dupa noile dobanzi de "politica monetara" al d-lui guvernator Isarescu. Dl. ministru, nu mai cumparati niste actiuni la SIF4?
grad psihologic inglobat in pret si mai putin economic. Bineinteles ca or sa fie "specialisti" care explica cresterile spectaculoase pe baza AT si alti termeni chipurile sofisticati. Economia merge bine, dar mai mult de 10% (max) nu poate produce; Atunci de ce PER/ul actiunilor era undeva spre 50? (adica, in 50 de ani ai recupera investitia la un asemenea profit) Sau mai concret de ce SIF-urile care dadeau un dvd de 0.1 leu / an /act erau cotate la 5 lei/act ? Orice afacerist ar spune ca la asemenea profit nu ar deschide nici o afacere. Concluzia prima: majoritatea speculatorilor / investitorilor de pe bursa nu au deschis nici o afacere productiva. Si eu printre ei ...
Pana acum nu recunosteai nimic din realizarile guvernului. Tu si cu Ile Serbanescu mereu ati criticat orice decizie luata de guvern. Daca-ti aduci aminte, in 1992 cand mentorul tau Stolojan era premier s-a inregistrat o inflatie de 210%. ADICA dezastru! Stii care e norocul nostru? Ca nu o sa mai fie stolojan niciodata premier.
Tu esti ca in bancul cu Bula :si daca ti se flutura un tramvai,tu tot despre Stolojan vorbesti,indiferent care e subiectul ! Esti obsedat ?
candidatura la fotoliul de premier. Daca ai fi intreg ar trebui sa te temi de pericolul Stolojan. Adica normalitatea asta economica pe care o traim s-ar putea sa dispara, asta trebuia sa intelegi. Cu inflatie de 210% in cv nu poti fi premier, cifra te descalifica si, deja, te intrebi daca cei care-l sustin sunt...intregi. La inflatie de 210% in 1992, toate depunerile populatiei in banci s-au dus dracului, dobanda la depozite nu era nici la jumatate. Dobanda la credite era mai mica decat rata inflatiei, adica bancile erau devalizate si prin inflatie. Ei, uite d'aia sunt obsedat. Daca individul nu dorea sa fie iar premier nici dracu nu-si mai amintea de el. Asa...pericolul e foarte mare.
"Efectele plenare" ale cotei unice domnule pOPESCU se datoreaza in primul rand cui a promovat-o si a sustinut-o sin in al doilea rand cui v-a dat afara din Guvern pentru ca daca mai stateati doua saptamani ati fi marit TVA-ul. "Ati pus botul" la fele de fel de specialisti care plangeau de grija veniturilor. Ar trebui sa aveti bunul simt sa nu mai aspirati si sa nu va mai laudati cu realizarile din 2005. Parerea mea.
....O cota TVA marita atunci chiar si diferentiata 25% pentru bunurile de consum si 10 % ptr tehnologie ar fi facut ca deficitul de cont curent sa fie astazi mult mai mic ... desigur asta conducea la o incalzire in exces a economiei astazi, care inevitabil ar fi dus cursul sub 3 lei, dar daca reformam si sanatatea , justitia,invatamantul , revizuiam chelt. bugetare .... astazi eram fat frumos al UE ... nu ca acum suntem cel urat dar nu cel mai frumos.
Mariane.... Capital este o revista economica pricepi?
De ce cred eu ca nu putea fi marita (chiar si diferentiat, propunere din punct de vedere tehnic ok) cota TVA atunci: pentru ca peste tot in lume exista o stransa legatura intre politic si economic.
Mi-a placut foarte mult articolul. M-am saturat de atatia pesimisti, mari filozofi...
Lasati domnule ministru ca nici dv. nu prea sunteti atins de economie.
www.guvernarea.ro
Afirmatie: 1 milion de romani (sub 5% din populatia Romaniei) si-au petrecut concediul in strainatate = nivel mediu de trai al romanilor.
Concluzie: Castigatorii vor fi cei care raman prudenti si precauti chiar in momente in care ar putea sa exulte...
Dl. Popescu elucubreaza orgasmic ...chiar in ziua in care Fitch a tras din nou apa peste economia Romaniei...
Da d-le Popescu, daca statistica mai spune si adevaruri Romania surprinde .... dar nu pe toti. Masura introducerii cotei unice a fost una extraordinara pentru economia Ro, daca introduceati si un TVA de 25% atunci ,, desigur daca erati lasat sa faceti asta,, acum eram pe podium si nu oriunde ci necontestabil pe I in UE. Dar... dupa orice deal vine o vale, eu sper sa mai avem de urcat inca 10 ani cu 6% /an dar ,,sa nu ne frigem la picioare,,- premize sunt pentru o crestere de 6-7 %/an in viitor...
Dar ce este de facut in viitor ? Pai sa reformam Justitia - Sanatatea - Invatamantul -Agricultura ... astea sunt bubele RO ... cine sa o faca ? Poate dvs. de la toamna..