În replică, Primăria Capitalei consideră decizia pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti ca fiind netemeinică şi nelegală, drept pentru care a formulat recurs, cale de atac ce a fost înregistrată la Curtea de Apel pe 25 martie.
Pe piaţa neagră, acţiunile la Fondul Proprietatea se vând la 20% din valoare
Judecătorii şi-au motivat decizia astfel: „Până în prezent, Fondul Proprietatea nu a fost înregistrat la Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare, iar proprietarii care au fost despăgubiţi cu acţiuni la acest organism de plasament colectiv nu pot intra în posesia banilor decât prin vânzarea acţiunilor pe piaţa neagră, primind un preţ aflat cu mult sub valoarea lor oficială“. Piperea afirmă că, de regulă, pe piaţă se obţine cam o cincime din valoarea nominală pe acţiune şi, deci, nu se poate vorbi de o despăgubire justă. În decizia Curţii de Apel se face referire la cazuri ale unor petenţi români care au obţinut câştig de cauză la Strasbourg.
Urmaşii lui Oprescu versus Sorin Oprescu
CEDO a sancţionat în repetate rânduri România pentru încălcarea dreptului de proprietate. Datele furnizate de instituţia Agentului Guvernamental pentru CEDO arată că 60% din cererile admise anul trecut de instanţa de la Strasbourg se referă la nerespectarea acestui drept. Suma totală pe care România trebuie s-o plătească ca urmare a hotărârilor CEDO din 2009 se ridică la aproximativ 12 milioane de euro. Cea mai mare parte a despăgubirilor acordate anul trecut de Curte în cauzele care privesc România a vizat cauze în care s-a constatat încălcarea dreptului de proprietate.
Este relevant cazul celor doi fraţi din satul Călugăreni, judeţul Giurgiu, Nicolae Ilie şi Dumitraş Ilie. Ei au moştenit un teren de 972 mp, situat în zona centrală a Capitalei, de la mama lor, care la rândul ei l-a primit de la tatăl său, Neculae Oprescu. Procesul, început în 2001, ar mai putea dura câţiva ani buni; anul acesta, se va judeca recursul. Va urma apoi un alt proces, pe durata altor trei-patru ani, pentru obţinerea efectivă a banilor şi pentru obligarea la plată a primarului în funcţie şi a celorlalţi doi foşti primari generali. „Am declanşat executarea silită a Primăriei Municipiului Bucureşti. Vom executa conturile bancare ale celor care au datorii la Primărie. Aceştia nu vor mai putea face plăţi către Primărie până nu se va acoperi datoria către fraţii Ilie. Putem bloca conturile, fiindcă legea ne permite“, spune Piperea. El adaugă că, separat, vor fi solicitate cheltuielile de judecată şi că, în această privinţă, „vorbim de un număr cu cinci zerouri“. Astfel, imediat ce vor fi obţinuţi banii, foştii primari vor fi acţionaţi în judecată pentru recuperarea integrală a sumei respective.
Piperea este de părere că Fondul Proprietatea nu ar fi trebuit să existe ca fond pe acţiuni, ci pe obligaţiuni emise de stat. „Obligaţiunile nu ar fi reprezentat un efort bugetar deosebit, fiindcă acestea se plătesc peste aproximativ zece ani. Pentru România, cele patru miliarde de euro, cât reprezenta capitalul social al fondului la data înfiinţării, nu este o sumă imensă“.
Pentru recuperarea banilor, o să-i dăm în judecată pe domnii Oprescu, Videanu şi Băsescu, care au condus Primăria Capitalei şi nu au soluţionat problema.
Gheorghe Piperea, avocat










Si ca om si ca primar, Sorin Oprescu este un om care nu trebuie de bagat in astfel de mizerii. Duelul asta cu primaria este de pe timpul lui Pazvante chiorul. Si nu e numai in Bucuresti. E in toata tara. Pana una alta, eu consider ca Oprescu va proceda corect si va lua cea mai buna decizie.
Ai dreptate, principalul vinovat este Pazvante Chiorul, care si acum are acelasi dispret pentru proprietatea altora ca si atunci cand era primar sau Ministrul Transporturilor.