Actualizat acum 8 minute

  • Curs valutar: EUR4.4587

Prăbuşirea a patru bănci din SUA urcă la 81 numărul instituţiilor de credit închise în acest an

Autor: CAPITAL Online Duminică, 23 August 2009 1 vizualizare 1 comentariu

Numărul băncilor americane intrate în faliment de la începutul anului a urcat la 81 după intrarea în colaps a alte patru instituţii de credit, potrivit Autorităţii pentru Asigurarea Depozitelor din Statele Unite. Autorităţile americane au anunţat, vineri, că băncile Guaranty Financial, ebank, First Coweta şi CapitalSouth Bank au fost închise, iar depozitele acestora au fost preluate de alte instituţii financiare. Cea mai mare dintre cele patru, Guaranty Financial, a fost prelu

Numărul băncilor americane intrate în faliment de la începutul anului a urcat la 81 după intrarea în colaps a alte patru instituţii de credit, potrivit Autorităţii pentru Asigurarea Depozitelor din Statele Unite. Autorităţile americane au anunţat, vineri, că băncile Guaranty Financial, ebank, First Coweta şi CapitalSouth Bank au fost închise, iar depozitele acestora au fost preluate de alte instituţii financiare.

Cea mai mare dintre cele patru, Guaranty Financial, a fost preluată de grupul spaniol BBVA, acesta acceptând să achiziţioneze active de 12 miliarde de dolari din totalul de 13,5 miliarde de dolari al băncii.

Restul activelor, respectiv 1,5 miliarde de dolari, au rămas în propritatea autorităţii pentru asigurarea depozitelor.

Guaranty controlează o reţea de 103 sucursale în SUA, dintre care 53 în statul California.

BBVA a preluat, în 2007, banca americană Compass Bancshares, cu o reţea de 750 de sucursale, şi intenţionează să se extindă pe piaţa americană.

În 2008, autorităţile SUA au pus sub sechestru şi lichidat 25 de bănci, faţă de numai trei în 2007.

SURSA: Mediafax

  • Radix la 23 august, 21:18 a spus:

    pastrand proportiile, si in Romania au dat faliment zero banci. Ha.

Lasă un comentariu

 

NOTA:  Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul Capital.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.


editoriale

Deşi lipsa de predictibilitate a legislaţiei fiscale a fost „regula de bază“ a ultimilor ani în...

Liderii politici nu inventează noi strategii naţionale atunci când preiau puterea. Ei adaptează...

powered by Distinct New Media