Cazul microîntreprinderii ilfovene nu este singurul. Până în prezent, din informaţiile furnizate de autorităţile de management (AM), 204 de proiecte care primiseră aprobare pentru finanţare au fost abandonate de beneficiari. În situaţia cea mai dificilă se află Programul Operaţional Sectorial Creşterea Competitivităţii Economice (POS CCE), accesat în special de către companiile din mediul privat şi care, în prezent, are gradul de absorbţie cel mai mare. Astfel, 100 de beneficiari ale căror proiecte au fost aprobate pe POS CCE au anunţat că renunţă la finanţare. Valoarea totală a acestor proiecte este de 56,5 milioane de euro, din care aproximativ 20 de milioane reprezintă fonduri europene nerambursabile. Cele mai multe proiecte (70) abandonate s-au întregistrat pe axa „Un sistem inovativ şi eco-eficient de producţie“, însă proiectul cu cea mai mare valoare (5,6 milioane de euro în total, din care 2,34 milioane sunt finanţare UE), care nu va mai fi implementat, a fost depus pentru axa „Cercetare, dezvoltare tehnologică şi inovare pentru competitivitate“.
Motivele abandonării proiectelor: efectele crizei, nesiguranţa, lipsa cofinanţării
Cătălina Meliţă, directorul general al AM al POS CCE, ne-a explicat că majoritatea celor care au renunţat la finanţare şi-au motivat decizia prin dificultăţile financiare prin care trec firmele din cauza crizei, lipsa comenzilor, dar şi din cauza problemelor întâmpinate la solicitarea împrumuturilor bancare pentru cofinanţare. Şi în cadrul POR, 16 proiecte au fost retrase înainte de semnarea contractului. Valoarea totală a acestora este de circa 2,48 milioane de euro, din care 1,17 milioane reprezintă fonduri comunitare. După semnarea contractelor, la solicitarea beneficiarilor, au fost reziliate 33 de contracte, în valoare totală de 4,81 milioane de euro, din care 2,55 milioane era finanţare nerambursabilă prin intermediul Fondului European de Dezvoltare Regională. Principalul motiv al retragerii proiectelor a fost imposibilitatea de a asigura cofinanţarea care revine beneficiarului. În cadrul POR, proiectul cu cea mai mare valoare contractată care a fost reziliat fusese depus în regiunea Bucureşti-Ilfov, în cadrul domeniului „Sprijinirea dezvoltării microîntreprinderilor“. Valoarea totală a acestuia a fost de 484.000 de euro, din care 190.000 de euro fonduri europene.
AM POS DRU, o babă surdă care nici nu aude, nici nu le potriveşte
În ceea ce priveşte POS de Mediu, doi beneficiari au renunţat la contracte. Este vorba de Agenţia Regională pentru Protecţia Mediului Timişoara, al cărui proiect a rămas fără obiect, în urma unor lucrări hidrotehnice în zona în care acesta urma să fie implementat. Valoarea totală a acestuia este de 120.000 de euro, din care 96.000 de euro, fonduri europene. Al doilea beneficiar a renunţat la contract înainte să-l semneze, urmând să-l depună din nou în cadrul unei sesiuni viitoare.
Lista se completează cu cei 53 de beneficiari ai Fondului European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR), care au solicitat rezilierea contractelor. Dintre aceştia, 51 s-au aflat în imposibilitatea continuării implementării proiectului din motive financiare sau administrative. Ceilalţi doi nu au respectat clauzele prevăzute în contractul de finanţare. Valoarea totală nerambursabilă a proiectelor reziliate este de 18,2 milioane de euro, iar valoarea totală a contribuţiei UE, de 14,6 milioane de euro. „Dezvoltarea şi modernizarea fabricii de îngheţată SC Top Gel Prod SRL, în vederea creşterii productivităţii muncii şi a cotei de piaţă“ este proiectul care a obţinut cea mai mare finanţare nerambursabilă, două milioane de euro, contractul fiind însă reziliat ulterior. Cât priveşte situaţia proiectelor abandonate din zona AM POS DRU, aceasta a reuşit performanţa ca, pe două pagini de vorbe şi cifre, să nu ne dea nici cel mai vag răspuns.
Până la 31 august, gradul de absorbţie a fondurilor europene alocate României prin instrumente structurale ajunsese la 7,03%. Cel mai mare grad de absorbţie s-a înregistrat în cadrul POS CCE (16,36%). La polul opus, cu grad de absorbţie zero, se situează POS Transport.
Peste 1.000 de proiecte pe agricultură, care au contracte semnate, sunt blocate fiindcă băncile refuză să acorde cofinanţări.
Dacian Cioloş, Comisia prezidenţială pentru agricultură
35 mil. euro reprezintă valoarea totală a finanţărilor UE la care au renunţat, până în acest moment, beneficiarii proiectelor deja aprobate







avand in fata o situatie financiara deficitara,bancile nu vor sa acorde fonduri pentru cofinantare,este o diferenta mare de curs valutar fata de anul trecut si anul asta 0,6 bani diferenta pe care o suportam noi ar tebui sa se mai faca unele modificari in in ghidul solicitantului sa nu ni se m-ai impuna acesti indicatori ,sa ne oblige sa angajam salariati ,n-ui putem tine pe care ii avem,suntem nevoiti sa renuntam proiect
Multumesc anteriorilor pentru comentariile lor, nimic mai departe de adevar, situatia in Romania in cea ce priveste absortia fondurilor structurale este dezastruoasa, daca in tari din jurul nostru precum Slovacia dar mai ales Polonia au vazut in aceste fonduri o cale de "alinare"a crizei econimice (mai ales cazul Poloniei) la noi in tara ne lovim de incompetenta inimaginabila a multor functionari publici care se ocupa cu oferirea informatiilor in acest sens, cu lipsa de cooerarare a organismelor statului care ar trebui sa promoveze ideea de cooperare stat-cetateni, cu biroctatia extrem de stufoasa. Asata ca sa nu vorbim de actuala criza politica ce se prevedea. Lucrez si eu in domeniu ca si ceilalti cititori care au comentat stirea si am vazut ca in Europa lucrurile in ceea ce priveste fondurile comunitare nu functioneaza asa! Este o ocazi unica in istoria noastra sa "profitam" de aceste ajutoare dar din pacate guvesnantii nostri si actuala conjunctura economico-sociala nu ne permit. Tote cele bune.
sunt doua aspecte care afecteaza firmele care aplica:
- conditiile camataresti ale bancilor: cine se poate angaja la credite cu 25-35% in aceste conditii economice?! cam ce profit sa ai sa poti sustine asa ceva?!
- sistemul idiot de aplicare: vrei "ajutor"? pune tu banii inainte, si-ti primesti "sprijinul" la urma!!! asa s-o proceda si in economiile functionale?! pai daca as avea bani sa fac investitia, la ce bun sa mai cer "sprijinul" bancilor?! sa-i"ajut" pe ei cu dobanzile si comisioanele...?!
cred ca sistemul trebuie schimbat: ai un proiect fezabil si eligibil? primesti banii in transe, pe etapele de realizare pana la PIF! nu ai respectat proiectul sau termenul?! nu primesti transa urmatoare!!!... plus penalizarile corespunzatoare...
intr-adevar ,timpurile nu se mai potrivesc pt noi cei care am ajuns in final la faza de implementare a unui astfel de proiect .
traiesc pe propria piele ,,emotia ,,implementarii !
dintr-un proiect inceput in mai 2008 ,depus in iunie acelasi an ,la un curs euro de 3,6 lei ,cu un plan de afaceri adecvat anului respectiv si situatiei economice ale aceluiasi an ,am semnat contractul in AUGUST 2009 !!! ce s-a schimbat intre timp
1 - situatia economica(clienti mai putini)
2 - situatia financiara (incasari mici si greoaie in timp, imprumuturi bancare sinucigase)
3 - adaptarea la situatia de criza (dorinta de a schimba din utilaje ,gasirea de nise si adaptarea la acestea )
4 - cursul valutar 3,6 in 2008 si 4,25 in 2009
prin urmare las-o mai ca merge asa!!!
daca se doreste o cit mai buna absorbtie a acestor fonduri cred ca ar trebui mai multa flexibilitate din partea celor care verifica dosarele de eligibilitate , timp mult mai scurt (maxim 3 luni ,astfel incit o firma sa se incadreze intr-un plan de afaceri anual si nu unul cincinal )
in rest satisfactie deplina ca stresul face parte din noi deja !
AMPOSDRU=cea mai incompetenta AM. in plus si corupta; acest lucru incepe sa il stie cam toata lumea....
de situatia cofinantarii ce sa zic, e trist, trebuie ca bancile sa faca mai multe eforturi. la fel si autoritatile ar trebui sa puna mai multa presiune pe banci pentru a ajuta firmele care au primit finantari europene. multe banci se mandresc ca au departamente ce se ocupa de cofinantari, dar putine isi fac treaba cum trebuie.