Actualizat acum 33 minute

  • Curs valutar: EUR4.3529

Patru bănci din Venezuela au fost închise de stat

Autor: CAPITAL Online Luni, 30 Noiembrie 2009 1 vizualizare 0 comentarii

Venezuela a închis, luni, patru bănci private, la o zi după ce preşedintele Hugo Chavez (foto) a avertizat că nu va ezita să naţionalizeze instituţiile financiare care nu contribuie la dezvoltarea naţională. Angajaţii şi clienţii băncilor s-au adunat în faţa agenţiilor băncilor, după ce ministrul de Finanţe, Ali Rodriguez, a anunţat închiderea instituţiilor de credit, după depistarea unor nereguli, potrivit Mediafax care citează o ştire Reuters. Cele patru b

Venezuela a închis, luni, patru bănci private, la o zi după ce preşedintele Hugo Chavez (foto) a avertizat că nu va ezita să naţionalizeze instituţiile financiare care nu contribuie la dezvoltarea naţională.

Angajaţii şi clienţii băncilor s-au adunat în faţa agenţiilor băncilor, după ce ministrul de Finanţe, Ali Rodriguez, a anunţat închiderea instituţiilor de credit, după depistarea unor nereguli, potrivit Mediafax care citează o ştire Reuters.

Cele patru bănci, care au atras 6% din depozitele bancare din această ţară, au fost preluate de stat la 20 noiembrie, pentru încălcarea reglementărilor privind bonitatea şi efectuarea unor majorări de capital nejustificate.

Proprietarul acestor bănci, omul de afaceri Ricardo Fernandez, care are legături apropiate cu guvernul şi este implicat inclusiv în aprovizionarea cu alimente a magazinelor, este arestat.

Justiţia a interzis totodată unor 16 bancheri cu funcţii executive să iasă din ţară.

Două dintre bănci, Banco Provivienda şi Banco Canarias, vor fi lichidate, dar peste 90% din depozite vor fi protejate de agenţia guvernamentală de asigurări în domeniul bancar.

Problemele financiare ale celorlalte două bănci sunt mai puţin grave şi vor putea fi salvate, a adăugat Rodriguez.

 

Spune-ţi părerea!
  • Nici un mesaj postat până acum

Lasă un comentariu

 

NOTA:  Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul Capital.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.


editoriale

Văzută de pe acoperişul turnului The Economist din St. James Street, presa scrisă seamănă cu Londra...

Deși lucrează cu cifre, statistica este poate cea mai inexactă știință. Asta pentru că, aproape...

Mediul de afaceri din România reproșează de ani buni guvernanților români, indiferent de culoarea...

Managerii “privaţi” din întreprinderile de stat vor încheia contracte de mandat şi vor duce...

Două persoane care vor să converseze, dar nu au multe lucruri în comun ajung, în doar câteva...

Dezbaterile privind sănătatea au generat multe controverse începând cu taxa clawback, în 2011, şi...

powered by Distinct New Media