Actualizat acum 28 minute

  • Curs valutar: EUR4.3467

Numărul locuinţelor livrate pe piaţă a crescut cu 259 de unităţi în T3

Autor: CAPITAL Online Vineri, 04 Decembrie 2009 1 vizualizare 0 comentarii

Numărul locuinţelor date în folosinţă în trimestrul al treilea s-a ridicat la 14.669 unităţi, în creştere cu 259 faţă de perioada corespunzătoare din 2008, peste jumătate dintre acestea fiind construite în mediul urban, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică (INS). Repartiţia pe fonduri de finanţare a locuinţelor terminate relevă faptul că, faţă de iulie-septembrie 2008, în perioada similară din acest an, a scăzut numărul locuinţelor realizate din fond

Numărul locuinţelor date în folosinţă în trimestrul al treilea s-a ridicat la 14.669 unităţi, în creştere cu 259 faţă de perioada corespunzătoare din 2008, peste jumătate dintre acestea fiind construite în mediul urban, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică (INS).

Repartiţia pe fonduri de finanţare a locuinţelor terminate relevă faptul că, faţă de iulie-septembrie 2008, în perioada similară din acest an, a scăzut numărul locuinţelor realizate din fonduri private cu 411 unităţi, iar cel al locuinţelor realizate din fonduri publice a crescut cu 670 unităţi.

Distribuţia în profil regional subliniază o tendinţă de creştere a numărului locuinţelor terminate pe total cu 259 locuinţe, creştere reflectată în principal în regiunile de dezvoltare Nord - Est (+376 locuinţe), Sud - Vest Oltenia (+200 locuinţe), Nord - Vest (+192 locuinţe) şi Bucureşti-Ilfov (+123 locuinţe). Scăderi s-au înregistrat în regiunile de dezvoltare Centru (-374 locuinţe), Sud - Est (-239 locuinţe) şi Vest (-158 locuinţe).

Peste 38.000 de case finalizate de la începutul anului

În primele nouă luni, au fost terminate 38.170 locuinţe, în creştere cu 1.507 unităţi faţă de perioada corespunzătoare a anului precedent.

Pe medii de rezidenţă, analiza construcţiei de locuinţe noi pune în evidenţă o inversare a ponderii acestora în ianuarie-septembrie 2009 faţă de perioada corespunzătoare a anului precedent. Astfel, în primele nouă luni din acest an, cea mai mare pondere a locuinţelor (51,5% în total) au fost date în folosinţă în mediul urban, spre deosebire de intervalul similar din 2008, când majoritatea locuinţelor au fost construite în mediul rural (51,3%).

Repartiţia pe fonduri de finanţare a locuinţelor terminate relevă faptul că, în perioada analizată, a crescut atât numărul locuinţelor realizate din fonduri private, cu 312 locuinţe, cât şi al celor construite din fonduri publice, cu 1.195 locuinţe.

Distribuţia în profil regional pune în evidenţă un avans al numărului locuinţelor terminate în Nord - Est (+1170 locuinţe), Sud - Muntenia (+814 locuinţe) şi Sud - Est (+472 locuinţe). Scăderi au fost înregistrate în regiunile de dezvoltare Centru (-876 locuinţe) şi Vest (-182 locuinţe).

SURSA: Mediafax

Spune-ţi părerea!
  • Nici un mesaj postat până acum

Lasă un comentariu

 

NOTA:  Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul Capital.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.


editoriale

Aşa se poate traduce, din perspective şomerilor, cererea sindicatelor şi a unor politicieni de...

Viitorul capitalismului este pus din nou sub semnul întrebării. Va supravieţui crizei în forma sa...

Zilele trecute a făcut oareşcare trafic o ştire despre comentariile economistului Kenneth Rogoff cu...

Ce frumoasă este iarna! Mașinile rămân blocate pe drumuri, ziarele rămân blocate în tipografii,...

Băncile au încercat aproape tot ce se putea încerca în materie de comunicare: canale tradiţionale...

Anunţul ministrului mediului cu privire la amânarea scandaloasei taxe auto în noua formulă m-a...

Perioada 2010 -2011 a reprezentat o provocare pentru retailerii din România. După ce a experimentat...

powered by Distinct New Media