Actualizat acum 36 minute

  • Curs valutar: EUR4.3529

Număr dublu de diplome universitare pe piaţa muncii, în 2008

Autor: Daniel Catană Miercuri, 18 Iunie 2008 1 vizualizare 0 comentarii

Numărul absolvenţilor de facultate din Romånia va fi în vara aceasta de două ori mai mare decåt cel de anul trecut. Ce impact va avea acest lucru asupra salariilor primite de tineri, imediat după finalizarea studiilor? Aşteptările salariale ale absolvenţilor de facultate au crescut exponenţial în ultimii ani şi au ţinut pasul atåt cu salariul mediu pe economie, cåt şi cu majorarea accelerată a preţurilor. Anul acesta, însă, este posibil ca salariile obţ

Numărul absolvenţilor de facultate din Romånia va fi în vara aceasta de două ori mai mare decåt cel de anul trecut. Ce impact va avea acest lucru asupra salariilor primite de tineri, imediat după finalizarea studiilor?

Aşteptările salariale ale absolvenţilor de facultate au crescut exponenţial în ultimii ani şi au ţinut pasul atåt cu salariul mediu pe economie, cåt şi cu majorarea accelerată a preţurilor. Anul acesta, însă, este posibil ca salariile obţinute de tineri să stagneze, ca efect al dublării numărului celor care îşi caută un loc de muncă. „În anul universitar 2007-2008, sunt două promoţii de absolvenţi de studii universitare de licenţă, prima cu patru ani de studii, iar cea de-a doua cu trei ani, conform prevederilor Legii nr. 288/2004 privind ciclurile universitare“, spune Daniel Tomoni, directorul Direcţiei de relaţii publice din cadrul Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului.

În ultimul an, mai mulţi specialişti în resurse umane au susţinut că pretenţiile salariale ale tinerilor au crescut foarte mult, în mod nejustificat. Acum, aceştia se aşteaptă la o inversare de forţe pe piaţa muncii. „Situaţia din acest an s-ar putea să-i oblige pe tineri să revină cu picioarele pe pămånt. Chiar şi în actuala criză de forţă de muncă, nicio companie nu mai este dispusă să ofere salarii foarte mari unor oameni care nu au experienţa şi cunoştinţele profesionale necesare, numai pentru a-şi completa posturile vacante“, spune Daniela Necefor, managing partner la Total Business Solutions. „Este posibil să asistăm la o reechilibrare de forţe între salariu şi cunoştinţe pentru angajaţii începători. Numărul semnificativ mai mare de absolvenţi va trebui să fie absorbit de către piaţa muncii, iar, pentru ca acest lucru să se întåmple, tinerii vor trebui să accepte salarii mai mici ca să poată să-şi găsească un loc de muncă. Angajatorii vor avea de unde să aleagă“, adaugă Daniela Necefor.

În statele dezvoltate, universităţile, ministerele educaţiei şi asociaţiile studenţeşti realizează studii detaliate referitoare la piaţa muncii, pentru ca proaspeţii absolvenţi să îşi stabilească o strategie de carieră în cunoştinţă de cauză şi să ceară la angajare un salariu corelat cu valoarea lor. În Romånia, însă, tinerii nu au astfel de repere, pentru că cei care conduc universităţile continuă să fie nepăsători faţă de nevoile studenţilor. În plus, Ministerul Educaţiei, chiar într-un an în care este posibil să apară schimbări semnificative pe piaţa muncii şi în care şomajul în råndul tinerilor cu vårste cuprinse între 15 şi 25 de ani se menţine la aproximativ 19%, are estimări total rupte de realitate în ceea ce priveşte numărul absolvenţilor de învăţămånt superior. „Estimăm că numărul acestora va fi de aproximativ 80.000. Prin majorarea locurilor la masterat, locuri care vor fi cu siguranţă ocupate întrucåt se bazează pe solicitările universităţilor şi capacitatea lor de şcolarizare, fluxul de absolvenţi pe care îl primeşte piaţa muncii rămåne, în linii mari, la nivelul unei promoţii dintr-un an obişnuit, în medie 40.000 pe an“, spune Daniel Tomoni. Dar estimările Ministerului Educaţiei sunt complet diferite de statisticile publicate de către Institutul Naţional de Statistică. Conform datelor INS, anul trecut, în Romånia, au existat 125.499 de absolvenţi de învăţămånt superior, iar în acest an există un număr de 259.631 de studenţi înscrişi în ultimul an de studiu.

„Deşi este de aşteptat un număr mai mare de absolvenţi în acest an, nu credem că salariile vor scădea sau, în orice caz, nu în mod  generalizat. Ne aşteptăm însă la o creştere mai mică a salariilor, în medie, şi suntem convinşi că vor exista în continuare diferenţe destul de mari între industrii“, consideră Bogdan Belciu, manager al companiei de consultanţă în management AT Kearney Romånia. „Ceea ce ne îngrijorează însă este scăderea calităţii nivelului mediu de pregătire a absolvenţilor în unele situaţii, ceea ce face şi mai greu de găsit oameni potriviţi, în multe situaţii. Experienţa ne arată că absolvenţii din străinătate, şi în general studenţii care au studiat pentru o anumită perioadă în străinătate, sunt mai bine pregătiţi decåt cei care nu au studiat decåt în Romånia“, adaugă Bogdan Belciu.

Deşi nu există studii reprezentative pentru întreaga ţară referitoare la salariul mediu pe care îl obţine un absolvent de facultate imediat după finalizarea şcolii, specialiştii în resurse umane apreciază că nivelul mediu al remuneraţiei variază între 300 şi 600 de euro, în funcţie de domeniu şi de experienţă. „Absolvenţii care au lucrat part-time în timpul facultăţii obţin un salariu net după absolvire în jur de 2.000 de lei. Cei care nu au niciun fel de experienţă primesc aproximativ 1.500 de lei“, spune Daniela Necefor.

Constantin Ferşeta, marketing manager la Neogen, compania care deţine site-ul bestjobs.ro, apreciază că absolvenţii care nu au experienţă obţin un salariu de pornire cuprins între 300 şi 400 de euro net, dacă se angajează în domeniul financiar sau în marketing. În IT, salariul mediu este mai mare, datorită cererii mai mari de forţă de muncă. „În primul an, un absolvent de facultate care se angajează în domeniul IT primeşte un salariu mediu net de 500-600 de euro. În Bucureşti, nivelul poate să urce pånă la 800 de euro, dar în restul ţării, cu 300-400 de euro sunt foarte fericiţi“, conchide Constantin Ferşeta. 

259.631 de studenţi sunt înscrişi în ultimul an de studii în anul universitar 2007-2008. Numărul total de persoane care urmează studii superioare în acest an este de 907.000, din care 381.000 în facultăţi particulare.

108-14376-14educatie24.jpg

Spune-ţi părerea!
  • Nici un mesaj postat până acum

Lasă un comentariu

 

NOTA:  Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul Capital.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.


editoriale

Văzută de pe acoperişul turnului The Economist din St. James Street, presa scrisă seamănă cu Londra...

Deși lucrează cu cifre, statistica este poate cea mai inexactă știință. Asta pentru că, aproape...

Mediul de afaceri din România reproșează de ani buni guvernanților români, indiferent de culoarea...

Managerii “privaţi” din întreprinderile de stat vor încheia contracte de mandat şi vor duce...

Două persoane care vor să converseze, dar nu au multe lucruri în comun ajung, în doar câteva...

Dezbaterile privind sănătatea au generat multe controverse începând cu taxa clawback, în 2011, şi...

powered by Distinct New Media