Oferte până în 2 martie pentru magistrala V
Pentru proiectul de realizare a magistralei V a metroului, Drumul Taberei-Universitate-Pantelimon, Metrorex a anunţat că aşteaptă până la 2 martie oferte pentru lucrări estimate la 1,16 miliarde lei la structura de rezistenţă în cadrul secţiunii Râul Doamnei - Haşdeu (Opera).
Şoseaua Deva-Orăştie, cu o lungime de 32,8 kilometri, va fi un tronson din viitoarea autostradă Piteşti-Sibiu-Deva-Nădlac. Contractul pentru construcţia şoselei, estimat la peste 250 milioane euro, fără TVA, urma să fie atribuit în luna octombrie a anului trecut, dar licitaţia a fost contestată, iar procedurile vor fi reluate în luna februarie.
Afaceri în creştere pentru Max Bögl în România
Afacerile consolidate ale Max Bögl în România s-au majorat anul trecut de la 50 de milioane de euro la aproape 75 milioane de euro, estimările din acest an indicând un nivel de 110-120 de milioane de euro.
Prognoza din 2010, an în care constructorul trebuie să finalizeze, în parteneriat cu grupul italian Astaldi, construcţia stadionului naţional "Lia Manoliu", este condiţionată de respectarea graficului de plăţi conform condiţiilor contractuale, a spus Boţocan.
Max Bögl participă şi la construcţia Autostrăzii Soarelui
Compania germană Max Bögl va construi, împreună cu Astaldi şi firma franceză Colas, ultimele două tronsoane ale autostrăzii Bucureşti-Constanţa. acestea au o lungime totală de circa 50 de kilometri.
Valoarea acestor contracte este de aproximativ 348 de milioane de euro fără TVA şi fără a include cheltuielile necesare pentru exproprierea de terenuri pe traseul autostrăzii.
SURSA: Mediafax





dupa multitudinea de firmulete care ne tot fac drumurile. contrar parerilor celorlalti firma M.B. este foarte serioasa. pt cine cunoaste, aceasta firma a avut un rol important in schimbarea aspectului Berlinului ante'90 in ceea ce este azi. si nu numai. am lucrat la MB tehnologie, calitate performanta. problema este la romani nu la nemti. cel mai simplu e sa iei contractele MB din germania si sa vezi la cat fac acolo km de autostrada calitatea garantiile si sa le pui in contractul de la noi. sunt sigur ca nu vor avea de comentat la pret. dar daca "noi" tinem neaparat sa bagam spaga in pret, MB o va baga. dar asta depinde doar de "noi". asta ca replica la coment-urile rautacioase anti firme hraparete.
si apoi nu cred ca MB isi murdareste numele cu cocosi si necocosi pt 100mil euro cand ei ruleaza mlrd euro in germania, emirate sau aiurea.
Ministri care accepta semnarea unor contracte cu astfel de firme hraparete (pretul unui Km de autostrada cu expropieri si Tva bate spre 10 milioane euro/ km ) ar trebui acuzati si judecati pentru subminarea economiei nationale..De asemeni firmele date in judecata de catre asociatii civice pentru practici incorecte,instituit boicot niciodata aceste firme sau fime avand in componenta aceeiasi actionari sa nu mai aiba dreptul sa participe la vre-o lucrare de infrastructura in Romania .
pai n-ai inteles care e mecanismul? pretul trebuie sa fie cat mai mare ! de ce? pai antreprenorul general (Max Bögl, Bechtel etc) trebuie sa incaseze cat mai multi bani ! de ce?
pai are ca subanteprenori si furnizori o gramada de firme ale diversilor ministrii (pardon, rude ale acestora).
Subanteprenorii dau de lucru la firme mai mici, care muncesc pe branci pe bani putini!
Iti dai seama, trebuie sa ajunga banii la toti!
MORALA: daca eram femeie imi trageam un barbat tip Cocos.
Atatea proiecte mai sunt in bucurestiul asta...nu atiu insa cate se finalizeaza de fapt...dfshjdashwww.cv-perfect.comdfsfsd
Vreau in Ro construcii civile si industriale, constructii de interes public, dar le vreau la un pret corect. Din impozitele noastre se fac aceste lucruri + credite (de orice fel). Creditele se ramburseaza de catre Statul Roman sau autoritatile locale tot din banii nostri.