Sunt mărturiile a trei absolvenţi ai unor cursuri diferite de MBA cu privire la programele pe care le-au urmat timp de doi ani. Vocile lor vin în completarea evaluărilor specialiştilor în recrutare, potrivit cărora importanţa diplomei de MBA a scăzut dramatic în ultimul an în ochii angajatorilor. Head hunterii au întâlnit, nu o dată, situaţii în care candidaţii preferă să omită menţionarea în CV a unei asemenea diplome pentru a nu părea prea scumpi angajatorilor. Reticenţa acestora este vizibilă şi din altă perspectivă. „Dacă în urmă cu trei ani proporţia studenţilor care primeau sprijin financiar, integral sau parţial, din partea firmelor era de circa 80%, din 2008, situaţia s-a schimbat radical, majoritari fiind cei care îşi suportă cheltuielile de şcolarizare din propriile fonduri“, explică Adriana Duţescu, directoarea Programului MBA Româno-Canadian. Rămase cu un număr mai mic de studenţi şi lipsite de simpatia angajatorilor, şcolile de business merg, totuşi, înainte.
Cu 20% au scăzut, în medie, veniturile şcolilor de business anul trecut
Cu 25% a scăzut, în medie, numărul studenţilor înscrişi în 2009
O singură şcoală din România apare în topurile Financial Times ale celor mai bune 200 de programe MBA/EMBA
35.000 de euro costă cel mai scump program de EMBA din România
Altădată considerate un paşaport pentru o carieră de succes, programele de business şi-au pierdut, de la an la an, şarmul în ochii angajatorilor. Nemulţumite de calitatea îndoielnică a unor programe autohtone, companiile nici nu le mai finanţează, nici nu le mai iau în seamă.
«Anul acesta este primul în care ieşim din campusul tradiţional din Budapesta. România e o piaţă mare, iar în mod tradiţional, participanţii români la MBA-ul din Ungaria au avut cel mai bun potenţial», spunea Daniel Secăreanu, reprezentantul CEU Business School în România, la momentul lansării pe piaţa autohtonă a acestui program, în 2006. Patru ani mai târziu, instituţia fondată de George Soros a decis să tragă obloanele peste businessul de aici. „Ce am făcut în 2006 a fost un experiment, prin deschiderea unei reprezentanţe în afara Ungariei. Chiar dacă a fost un experiment de succes, am decis că acest tip de iniţiative «offshore» nu îşi găsesc locul în strategia noastră pe termen lung“, afirmă acum actualul country manager al programului, Oliver Olson.
Până acum, CEU este singurul furnizor de programe tip MBA care, din cauza crizei sau nu, îşi închide operaţiunile locale. Zvonuri planează şi asupra altor instituţii, însă toate promit că retragerea de pe piaţă este exclusă. Cel mai aproape de închidere a fost, în urmă cu un an, WU Executive MBA. Sabine Zellenberg, responsabilă la acea vreme cu dezvoltarea acestui program în România, spunea că, din cauza retragerii principalului sponsor, Erste/BCR, programul risca să fie amânat „până la eventuala revenire a pieţelor“. Considerat la momentul intrării în România, în 2007, cel mai bun curs de profil de pe piaţă, programul avea şi cel mai ridicat preţ, de 35.000 de euro, motiv pentru care depindea în mare măsură de sponsorizarea companiilor. De altfel, cei doi finanţatori iniţiali, Erste şi OMV, au acordat, în primii doi ani, nu mai puţin de 30 de burse managerilor interesaţi de evoluţia în carieră.
Temerile Sabinei nu s-au confirmat, iar anul trecut, 33 de români au început cursurile de EMBA ale Universităţii de Economie şi Business din Viena (WU). „Ne-au venit în ajutor un număr mare de companii internaţionale, iar anul acesta am considerat că suntem destul de stabili pe piaţă încât să numim la conducerea programului un manager român“, spune Paul Kospach, directorul de comunicare al WU.
În realitate, au mai primit un ajutor: începând de anul trecut, Camera de Comerţ austriacă le oferă companiilor locale cu prezenţă în România câte un grant de 10.000 de euro pentru fiecare angajat trimis la un program de educaţie în business, după cum spune Liliana Rotaru, managerul nou-numit al programului.
MBA-ul bate criza
Cum se explică bunul mers al şcolilor de business în contextul economic extrem de dificil de acum? Încă de acum un an şi jumătate, toate marile publicaţii internaţionale, de la Business Week la Economist, anunţau decesul şcolilor de business. Considerau, toate, că, sub efectul crizei, oamenii care ar fi fost interesaţi de o asemenea experienţă vor renunţa fie din cauza costurilor mari, fie pentru că vor fi descurajaţi de starea actuală a economiei globale. Acum, aceleaşi reviste caută explicaţii pentru supravieţuirea cu brio a acestor programe, iar concluzia este aceeaşi: oamenii sunt mai dispuşi acum să facă o investiţie serioasă în viitorul lor profesional, în speranţa revenirii la status quo-ul anterior. Asta, chiar dacă, pentru moment, şi în restul lumii, ca şi în România, importanţa diplomei de MBA a scăzut până aproape de zero.
Diplomă sau experiment sociologic?
„Până acum doi ani, o diplomă de MBA/EMBA garanta, cel mai adesea, un plus de atractivitate în ochii angajatorilor şi un pachet de beneficii mai consistent. În multe descrieri de profil ale candidatului ideal, MBA/EMBA era menţionat ca fiind un avantaj, iar pentru anumite poziţii de top manangement ajunsese o conditie obligatorie“, îşi aminteşte perioada de glorie a programelor de business Minola Jac, marketing manager în cadrul companiei internaţionale de resurse umane Gi Group. Acum însă, „criza a anulat multe repere din HR. S-a ajuns la situaţii în care candidaţii preferă să omită absolvirea unui asemenea program, din dorinţa de a nu părea «supracalificaţi» sau prea scumpi“.
Andrei Ioviţă, proprietarul companiei de traduceri şi interpretariat Alta Lingua, a absolvit în 2007 Programul de MBA Româno-German. Businessul îi mergea bine şi înainte, i-a mers şi după (drept urmare, încheia 2008 cu venituri de 1,8 milioane de euro). Spune că, din punctul de vedere al cunoştinţelor acumulate la finalul cursurilor, programul „nu m-a ajutat cu nimic“. Totuşi, chiar dacă nu a învăţat ceva nou, „faptul că acum pe cartea mea de vizită scrie MBA m-a ajutat foarte mult. Mai ales partenerii noştri germani apreciază astfel de «amănunte». În plus, am mai multă încredere în mine“. „Multe din cursuri nu îmi spuneau ceva nou, dar colegii au fost o sursă importantă de informaţii“, spune o altă absolventă de MBA, care activează într-un domeniu total diferit. Luana Pop, profesoară la Facultatea de Sociologie din cadrul Universităţii din Bucureşti, spune că, deşi s-a înscris la programul Tiffin Executive MBA în ideea unei „mobilităţi ocupaţionale crescute“, a sfârşit prin a privi „cursurile şi contactul cu colegii care lucrează în mediul de afaceri ca pe o sursă de experienţă pe care o pot exploata în cadrul cercetărilor mele. Pentru mine, programul a fost o revelaţie, dar din cu totul alte motive decât cele iniţial scontate. Nu m-a ajutat în carieră deocamdată, dar asta şi pentru că nu am vrut să renunţ la libertatea pe care ţi-o oferă un mediu academic“.
În ciuda opiniilor mai degrabă rezervate ale absolvenţilor, nu trebuie dedus că diplomele de masterat în business nu aduc niciun avantaj beneficiarului. Au însă, după cum afirmă specialiştii în recrutare contactaţi de Capital, un mare dezavantaj: sunt rareori luate în considerare de companiile din afara ţării, iar atunci când au de ales între o diplomă românească şi una de la o universitate renumită, angajatorii, de oriunde ar fi ei, vor acorda întâietate celei din urmă. A se vedea, mai jos, exemplul românului care deţine cea mai prestigioasă astfel de diplomă din ţară.
PRECAUȚI
În ultimii zece ani, ponderea antreprenorilor în totalul absolvenţilor de EMBA a scăzut de trei ori. Explicaţia ar sta în atenţia mai mare la costuri a celor care au pornit afaceri pe cont propriu.
Există cazuri, nu puţine, în care absolvenţi de astfel de cursuri au optat să nu le includă în CV, pentru a nu-şi limita şansele la angajare.
Minola Jac, manager, GI Group
Cred că programele sunt potrivite pentru low şi middle managementul local, însă oferă prea puţin suport pentru internaţionalizarea carierei, în comparaţie cu alte programe de EMBA din afara ţării.
Cornel Dirmina, sales manager, Reuters
CLIENȚI
În ciuda problemelor sectorului bancar, angajaţii din instituţiile financiare au rămas, şi anul trecut, principalii clienţi ai şcolilor de business.
Trium EMBA: experienţă în China, India, SUA, Franţa şi Marea Britanie

Alexandru Lupea (foto stânga), partner în cadrul companiei PriceWaterhouseCoopers (PwC), a absolvit anul acesta programul Trium EMBA, al doilea din lume, conform clasamentului FT. Se poate spune, deci, că are cea mai relevantă diplomă de business din ţară, ţinând cont că este primul român care urmează acest program, iar în rândul absolvenţilor Kellog (cel mai bun EMBA la nivel global) nu s-a numărat, până acum, niciun român. Un scurt CV: după ce a condus, între 1992 şi 1995, biroul local al British Council, Alexandru Lupea s-a angajat la PwC. Între 2001 şi 2003, a lucrat în cadrul reprezentanţei companiei din Moscova, iar la întoarcerea în ţară, a fost numit partener. Între timp, a absolvit destule şcoli: are două diplome de licenţă, una de la Universitatea Politehnica, alta de la ASE, a urmat cursuri profesionale la Chartered Association of Certified Accountants şi la două dintre marile şcoli europene de business, INSEAD şi IMD Lausanne. Iar anul acesta, a decis să investească 130.000 de dolari, din resurse proprii, pentru a urma Trium. „M-am gândit că dacă nu fac un program de top, mai bine nu-l mai fac deloc. Apoi, mi-a plăcut structura programului, pentru că nu conţinea chestiuni tehnice. Se axează pe trei mari piloni - globalizare, investiţii şi marketing - şi se pune foarte mult accentul pe statele care vor reprezenta viitorul economic al omenirii, o parte din program desfăşurându-se în China şi India.“ Spune că rezultatele sunt evidente: „mi s-au deschis o mulţime de perspective şi îmi dau seama că le pot oferi clienţilor o paletă de servicii mult mai mare comparativ cu ce le puteam acorda înainte“. Apoi, au fost şi consecinţe practice: proiectul de diplomă, realizat împreună cu alţi cinci colegi, a constat în alcătuirea planului de business pentru o firmă care va comercializa un microorganism ce funcţionează ca îngrăşământ natural şi ajută plantele să crească mult mai repede. „A fost descoperit de tatăl unuia dintre colegii mei indieni, care este biolog. Suntem acum în stadiul de field testing şi, dacă totul va merge bine, ni se va oferi finanţare din partea unui grup de investitori care au asistat la prezentarea proiectului“. Neajunsuri? La momentul discuţiei cu Alexandru Lupea, mărturisea că tocmai avusese primul weekend liber din ultimii doi ani.
MBA made in Romania
ASEBUSS
Cel mai vechi program autohton. Are durata de 20 de luni şi costă 21.500 de euro. Pentru candidaţii înscrişi până pe 10 aprilie, se oferă un discount de 2.000 de euro.
WU EMBA
Participarea se face, de regulă, în regim bursier. Programul costă 35.000 de euro şi durează 14 luni.
WU PMBA
Realizat de Vienna University of Economics and Business, Roland Gareis Consulting şi Universitatea Politehnica din Bucureşti. Durează un an şi jumătate şi costă 20.000 de euro.
BSM
Realizat de Bucharest School of Management şi Telfer School of Management – University of Ottawa. Durează doi ani şi costă 13.500 de euro.
ROMÂNO-GERMAN
Realizat de ASE în colaborare cu Universitatea de Ştiinţe Aplicate Gelsenkirchen din Germania. Durează doi ani şi costă 6.000 de euro.
CITY UNIVERSITY
Realizat de City University of Seattle în parteneriat cu IntercollegeIBS. Costă 9.000 de euro şi durează un an şi jumătate.
SHEFFIELD
Clasat de revista Times pe poziţia 82 în topul celor mai bune programe din lume, costă 18.000 de euro şi durează un an şi jumătate.
TIFFIN
Realizat de Universitatea americană Tiffin, durează 21 de luni şi costă 16.500 de euro.
DESALES
Realizat de DeSales University Pensylvania şi Universitatea Româno-Americană. Durează, în general, doi ani şi costă 15.500 de euro.
INDE
Realizat de ASE în colaborare cu CNAM Paris. Durează doi ani şi este cel mai ieftin program autohton: 4.400 de euro.
OUBS
Realizat de CODECS şi Open University Business School. Este cel mai lung program: durează 29 de luni şi costă circa 15.000 de euro.






















daca ai vreo 20.000 E si ai tupeu si foame, reusesti ( depinde de cat de organizat esti ) sa ai un business care sa produca si sa fii propriul tau sclav. e din proprie experienta, DAR ... nu am avut cei 20.000 E ! doar vreo 10.000 E din credite si am plecat din invatamant acum 4ani. nu sunt la nivelul superior, dar mi-e bine.
daca vrei business, APUCA-TE DE EL ! IN LUMEA ASTA DOAR UNII SUNT LIDERI. un mba nu-mi asigura painea daca eu sunt de pe marte....
CU 20000euro sau oricum pe acolo merg si-l fac la HEC sau un alt master normal si sigur nu se compara.Daca tot vrei MBA fa-l undeva unde sa merite.Nu vreau sa par nush ce somitate dar astea nu le fac nici gratis..........
si ce cost au MBA-urile astea in RO.... fantastic!!!! atat plateste un Indian ce vrea sa faca un MBA la HUB-EHSAL in Brussels in timp ce un comunitar plateste 500Euro pe an. E totusi o diferenta!!! Si sigur cursurile nu se compara...
MBA pentru a devenii angajatii cuiva = penibil.
Mai bine ati forma antreprenori
Si Loescher este angajatul cuiva (cine mai este si asta?). Si castiga bani pe care tu nici macar nu stii sa-i numeri...
E o mare diferenta intre "antreprenori" si "intreprenori" (scuze ca nu am tastatura in romana). Asta spuse unu care a facut un MBA in Romania, dar numai cu profesori straini - asta ca sa ii raspund si "lu' ala" care vorbea de scoala romanesca.
Situatia 'elitelor' din RO: dupa ce cineva de "familie buna (esalonul 2,3..) ocupa o pozitie executiva, sprijinit puternic din spate, prima grija este sa se legitimeze...cu un MBA
EBA e de baza, nu MBA. E dovada ca nu iti trebuie MBA in RO ca sa ajungi in scaune caldute. De fapt s-a dovedit ca cu cat esti mai inapt cu atat esti mai bun pentru o pozitie importanta. Un patron "romanesc" se va feri intotdeauna de un MBA-ist pentru ca ar putea deveni foarte evident faptul ca el ca patron e un incult si un incompetent si ar da rau la imagine.
In sfarsit, cineva a pus punctul pe I.
Intr-adevar, dupa ce fii/fiicele de securisti,politicieni, in fine, pilosii ...ajung pe o pozitie manageriala, dau fuga sa isi puna stelute noi in CV-ul lor de nulitati si merg la un MBA sponsorizat de firma...ca deh, corporatia respectiva are nevoie de contracte cu statul, adica de taticul odraslei.
faculta din sheffield nu este in top 100. va rugam nu mai dezinformati
In timp ce parcurgeam articolul ma intrebam daca la final vor lipsi comentariile frustrate, specific romanesti. Evident ca nu lipsesc.
Scrise evident de cei care nu au facut un MBA, deci nu stiu despre ce e vorba, dar isi arata profundul dispret. E, asta e. Unii am facut un MBA si in ciuda faptului ca suntem miopi si birocrati ne descum destul de bine, thank you very much.
ar trebui sa stii ca "unii am facut mba" nu se recita asa, in romana cel putin. poate mai pui mana pe o carticica de gramatica. recently unii stie numai pe inglish sa vorbeste, dar are embiei
Cati din voi ati convins un angajator sa investeasca in voi?
Cati dintre voi ati urmat un curs de MBA sau EMBA?
Cati dintre voi va permiteti , pe bune, sa consumati numai produse premium de va ganditi numai la top 100 MBA WW?
Cati dintre voi va puneti problema sa aveti weekendurile ocupate 2 ani doar ca sa invatati ceva in plus?
Cati din GM mondiali au numai facultate?
Nu cred ca MBA e o chestie care sa fie absolut necesara. Daca cineva e bun, e bun, indiferent daca are un MBA sau nu. Important e sa dovedeasca ca poate. Nu toti au posibilitatea si capacitatea de a se lipsi de tot pentru a face cariera.
Si eu am un MBA in EU... m-a ajutat dar nu fantastic! Am vrut sail fac doar pentru orgoliul propriu si eventual ajutor in cariera.
ca tanarul sa dovedeasca ce poate important este sa i se acorde macar o sansa, iar pentru asta e bun mba-ul facut afara. fara studii in strainatate nici macar nu ajungi la interviu.
Cand in constiinta publica un MBA este vazut ca si o afacere si unii absolventi din Ro declara ca nu au invatat nimic nou, inseamna ca chiar nu are sens sa participi intr-un astfel de program si sunt sigur ca nici pentru cariera nu va fi de folos. Ba chiar suna a penibil.
Dupa 2 facultati in Ro (Poli si ISE) am facut un MBA in München si chiar am avut inca f. multe lucruri de invatat, ba chiar si pana astazi invat zilnic lucruri noi din munca de zi cu zi.
In concluzie, cei care fac o scoala doar pentru hartie/diploma chiar o fac degeaba caci si in Ro mai nou se uita angajatorii la ce stiu canditatii si nu la ce au scris pe niste diplome.
cred ca ideea articolului e ca scolile de MBA sunt o mare afacere, chestie cu care sunt de acord.
Excelent program pentru formarea birocratiilor de corporatie si a analistilor miopi, dar nu a managerilor si in nici un caz a liderilor... just what the doctor ordered :)
Din nefericire, cine ajunge la un MBA nu prea mai are week-enduri libere. Uneori, nu poti sa nu te intrebi: MERITA??!!! Pana la urma este o optiune personala si fiecare isi traieste viata cum vrea. FERICIREA nu are o dimensiune general valabila, fiecare are fericirea lui. Scopul vietii unui om: FERICIREA.
Eu stiu un caz de absolvent EMBA care dupa absolvirea cursurilor in engleza a urmat un curs de.... engleza. Trebuia sa fie promovat dar nu putea comunica in regiune. Prietenii stiu de ce si il stiu. Lucreaza la ei.
este un articol la care vad totusi comentarii decente si destepte (fata de alte articole unde multi isi dau cu parerea dar habar nu au) iar comentariul tau este chiar interesant. si ce s-a intamplat pana la urma, a invatat tipul engleza? sau l-au schimbat prietenii?
Jumate din absolventii de facultate din Romania sunt de la ISE ( sau ASE sau FEEA sau orice alta denumire ) . Majoritatea urmeaza master . Din astia cei mai multi fac un EMBIEI ca au auzit ei ca dupa aia o sa aiba de la 5000 euro in sus salariu . Teapa !
Si eu am ASE-ul :), dar n-am inteles niciodata de ce trebuie sa fac un MBA (si inca nu inteleg, ptr. ca nu ma ajuta cu nimic). Ai dreptatate cu banii si visele. Eu acuma fac un PGD (Post Graduate Diploma) in turism, la 10 ani de la absolvirea facultatii. De ce? Pentru ca altfel nu poti fi decat ospatar sau sef de sala in Romania. Nu conteaza cata experienta as avea (poate si din strainatate-unde se uita la experienta nu la tona de hartii si acolo esti si promovat), nu ma va luat nimeni aici ca Assistant Hotel Mananger, sa zicem, ca n-am spate si nici tone de hartii, doar experienta. Dupa parerea mea faci un curs in plus daca ti se cere si te ajuta. Dar hei, ce sa-i faci?! Toate cele bune!!
Sa fim seriosi. Invatamant universitar de calitate s-a realizat numai inainte de 1989 cand erau 20 pe loc la orice facultate. Acum Romania este tara cu cei mai multi absolventi de facultate, dar de fapt analfabeti. (Spiru HAret, cantemir etc..) Ma uit la mine in firma: la contabilitate au angajat ingineri, la marketing sunt unii care au terminat geografie, la IT sunt de toate felurile, dar numai absolventi de info, nu. Ne mai miram ca suntem in aceasta situatie economica. Aici o vina o au si angajatorii care angajeaza dupa bunul plac, fara a respecta nici un criteriu de valori.
romania este o tara de banci, prostituate si shaormarii.
un MBA este util tuturor dar ... f util celor din zona tehnica. ce nu intelege lumea este ca dintr-un MBA culegi exact cat interes acorzi. degeaba bagi bani daca nu aloci timp suficient studiului de grup si individual
Cautati pe google "sceleratul de la catedra" sa vedeti la ce abuzuri si ce mojicii va supuneti in invatamantul romanesc. Studentii nu au nici macar dreptul de a stii pentru ce au luat o anumita nota.
am facut un MBA in Germania si pot sa va spun ca a fost, dupa clasa intai, anul in care am aflat cele mai multe informatii noi. Lasand gluma la o parte, societatea din Romania nu stie ce inseamna un Master, darmite MBA. Aceaste programe NU se pot face in w/e sau la seral, trebuie alocat timp serios pt pregatirea personala, iar raportul este undeva de 1:3 (o ora in clasa echivaleaza cu 2-3 ore de pregatire persoanala in afara clasei). In rest, observ ca sunt cam multi frustrati pe acest site.
Asa se intampla cu toate "MOFTURILE DE MODA" (mba ,emba) mofturi copiate din marea "civilizatie" americana