„De la o poziţie la alta, există viziuni diferite asupra a ceea ce reprezintă satisfacţia la locul de muncă, în funcţie de vårstă, experienţă, pregătire specifică şi, evident, diferenţe în perceperea valorilor şi a factorilor motivaţionali“, explică Anca Neagu, senior consultant în cadrul companiei de recrutare Professional.
Factorul financiar a pierdut prima poziţie în clasamentul motivelor de bucurie ale angajaţilor încă din ediţia de acum trei ani a sondajului. Este pentru prima oară, însă, cånd banii cad pe locul patru. Astfel, 57% dintre respondenţi au declarat că se simt bine la serviciu atunci cånd ceea ce fac le place şi li se pare util. În acelaşi procentaj cred că importantă este relaţia bună cu colegii. Locul trei este ocupat de echilibrul dintre viaţa profesională şi cea personală (48%), în timp ce un salariu consistent îi face fericiţi pe 44% dintre angajaţi. Dovadă că banii nu sunt totul stă faptul că 30% dintre cel mai prost plătiţi participanţi la studiu au declarat că se simt foarte bine la locul de muncă. Spre comparaţie, proporţia angajaţilor fericiţi din funcţiile de conducere, cu salarii de cel puţin patru ori mai mari decåt cei din prima categorie, este de doar trei procente.
Poate cea mai interesantă concluzie a studiului este discrepanţa dintre opinia top-managerilor asupra a ceea ce îi face fericiţi pe angajaţii lor şi realitate, în condiţiile în care jumătate dintre şefi sunt convinşi că remediul pentru nemulţumirea unui subordonat este o majorare salarială. În plus, remarcă autorii studiului, deşi programul flexibil este una dintre priorităţile salariaţilor, doar o companie din cinci le oferă acest beneficiu, şi numai una din zece le permite să lucreze de acasă.
Per total, studiul arată că nivelul de mulţumire cunoaşte cel mai înalt grad în primii ani petrecuţi în cåmpul muncii, după care, între 30 şi 50 de ani, scade vertiginos. Aproape de pensionare, angajaţii se relaxează, curba devenind din nou ascendentă.
Romånii, din floare-n floare
Un studiu cu temă similară, Barometrul Accor Services 2007, arăta că angajaţii romåni apreciază cel mai mult la locul de muncă flexibilitatea şi potenţialul de dezvoltare, iar principala nemulţumire o reprezintă senzaţia că munca nu le este apreciată. Astfel, doar 10% dintre salariaţii din companiile autohtone declară că sunt foarte încåntaţi de recunoaşterea primită din partea managementului, în timp ce aproape jumătate se declară nemulţumiţi în această privinţă.
„Belgienii, cehii, francezii, italienii şi spaniolii urmăresc prioritar siguranţa locului de muncă. De aici se pare că suntem o ţară în care gradul de mobilitate al angajatului este mai mare“, spune Anca Neagu. De altfel, crede şi Eliza Nechifor, managerul de comunicare al companiei de resurse umane Manpower, „şansele ca un loc de muncă să-ţi ofere o mare parte dintre caracteristicile «jobului ideal» sunt din ce în ce mai mari în ultima perioadă, deoarece raportul cerere/ofertă înclină tot mai mult către angajat.“
«Există viziuni diferite asupra a ceea ce reprezintă satisfacţia la locul de muncă, în funcţie de vårstă, experienţă şi factori motivaţionali.»
Anca Neagu, senior consultant, Professional
Indexul fericirii
În partea de jos a clasamentului, a angajaţilor nemulţumiţi de ceea ce fac la birou, se regăsesc şi cei din domeniile IT, Resurse Umane sau PR/marketing.
Poziţii profesionale (selecţie)
1 Cosmetician
2 Coafeză
4 Bucătar
13 HR, jurnalist
17 Banking
SURSA: City and Guilds
Ecuatia satisfactiei
Majoritatea femeilor consideră că cea mai mare contribuţie o are sentimentul că „fac ceva util“, în timp ce, pentru jumătate dintre bărbaţi, un salariu consistent este de ajuns pentru a fi mulţumiţi.
Factori care contribuie la satisfacţia la locul de muncă
1. Pasiune pentru ceea ce fac 57%
2. Relaţia cu colegii 56%
3. Echilibrul dintre viaţa profesională şi cea personală 46%
4. Salariul 44%
SURSA: City and Guilds






Nici un mesaj postat până acum