„Asta înseamnă că populaţia este două-trei ori mai saracă din punct de vedere al activelor financiare. De regulă, populaţia este un creditor net al sectorului bancar. Dacă populaţia, sursa economisirii, este săracă, înseamnă că sectorul bancar nu are cum să producă bani pentru creditare din resurse interne”, a spus Lazea.
Românii şi-au atins limita de îndatorare
Activele financiare ale gospodăriilor sunt alcătuite în proporţie de peste 70% din depozite şi valută, dar mai cuprind şi contribuţiile la fondurile de pensii, poliţele de asigurări, titlurile şi acţiuni.
Oficialul BNR a precizat că se mai observă că activele financiare ale populaţiei tind să fie egalate de pasive, ceea ce indică că românii şi-au atins limita de îndatorare.
„Boom-ul de creditare din perioada 2005-2007 a dus populaţia la limita posibilă de îndatorare (...) Trebuie înţelese şi băncile de ce au reticenţă, de ce se uită de zece ori înainte să mai acorde un credit nou”, a afirmat Lazea. El a precizat că există constrângeri obiective asupra creditării populaţiei, dar şi sociale.
„Faptul că românii nu au suficiente active financiare la care să apeleze în circumstanţe de stres finanaciar explică de ce şomajul e aşa de puţin acceptat în România (...) de ce pensionarii sunt veşnic nemulţumiţi. Atunci când omul este sărac, practic şi o lună de stat în şomaj este un dezastru pentru el”, a mai spus Lazea.
Sărăcia nu poate fi rezolvată fără o îmbunătăţire a sistemului educaţional
Economistul şef al BNR a menţionat că activele financiare sunt determinate în principal de veniturile mici, care, la rândul lor, sunt cauzate de productivitatea scăzută, care se datorează în principal sistemului educaţional.
„Este un mit că avem o forţă de muncă supercalificată. Să nu credeţi că investitorii străini, dacă ar vedea productivităţi ca în Cehia, nu ar plăti aceleaşi salarii. Ca o concluzie, sărăcia nu poate fi rezolvată fără o îmbunătăţire a sistemului educaţional”, a conchis Lazea.
Potrivit studiului Unicredit, în România, ponderea activelor financiare ale gospodăriilor în PIB va creşte la 34,8% anul viitor şi la 35,6% în 2011, dar va continua să fie printre cele mai mici din Europa Centrală şi de Est.
SURSA: Mediafax






Salariu guvernorului Banci Nationale a Frantei (Banque de France) : 157000 euro anual (circa 12 salarii minime pe economia Fraantei)
Salariu lu' Isarescu : 80000 euro anual (aprox 44 salarii minime pe economia Romaniei)
ASTA-I ADEVARUL CU MITICU SEF DE LA BNR E DE 3,5 ORI MAI PRODUCTIV CA CEL AL FRANTEI...
NU MAI PROSTITI OAMENI DIN ROMANIA CU TERMENUL DE PRODUCTIVITATE ...habar nu aveti cu ce se mananca voi bugetarii astia de la BNR...UN MARE SIK..TI.R pt clownul sef de la BNR
Exista o corelatie perfect pozitiva intre calitea invatatmintului sau a cercetarii si nivelul de trai al populatiei. Numarul de diplome nu se traduce in mod automat intr-o populatie activa educata ... daca posesorii nu au si initiativa si cunostinte temenice, diploma nu are nici o valuare. Daca dintre miile de ingineri care primesc anual o diploma doar 5% ar avea idei inovative si spirit de intreprinzator, ar putea accesa bani in cel mai nefericit caz de la furnizorii de venture capital. Dar comunismul a distrus spiritul creativ si initiativa privata in Romania..... nu mai exista dorinta de a face ceva productiv pe cont propriu.. fuga de responsabilitate individuala... ceilalti sunt de vina pt esecul tau... etc... exact ce propvaduiau marxisti. Aita timp cit baitii de 10 ani se viseaza fotbalisti si fetele se vad fotomodele nu exista nici o speranta!!!
probabil ca voi sunteti ingineri si profesati ca medici sau sunteti economisti si profesati ca juristi?!
De acord cu Ion...in ziua de azi atat diploma de facultate cat si cea de master...etc, se CUMPARA PE BANI, si pot sa va dau n+1 exemple concrete...majoritatea absolventilor nu stiu nici macar sa scrie corect in limba romana, sa completeze o cerere, sa scrie un CV...ce sa le mai ceri altceva? Nu trebuie sa ai studii superioare pentru a fi un adevarat profesionist ... iar asta nu se invata in scoala, ci in "campul muncii" . Ori in ziua de azi lumea merge la serviciu din obligatie, nu din pasiune pt. ceea ce face...cum sa faci performanta, in felul acesta?
Pai cum sa ma duc sa-mi depun economiile (in lei) la banca, cand banca imi da dobanda la depozit 6-7 % si imi ia la credit 15-20% ? Mai bine economisesc la ciorapsi cumpar ce doresc atunci cand am suma necesara. Iar titlul pe care l-ati dat articolului nu are, pana la urma, nicio legatura cu continutul...
Si ce faci maria daca-ti ia foc casa si-ti ia foc si ciorapu?
...
Asa ma gandeam si eu.
In mintea ta, Mario, nimicul de la ciorap este mai mult decat 6-7%? Sau, daca banca nu ia dublu la credite, castigi tu ceva la depozit? Ai un mod de a gandi greu descifrabil.
am avut si eu esperiente negative cu bancile ,dc ,simplu am depus bani in cont la banca iar in momentul retrageri am luat mnai putini decat am depus....stiti de ce ?....va zic eu..
comisianele de retragere + lichidare cont m au costat mai mult decat dobanda care ti o dau iei...va zic si banca ....RAIFAISEN BANK....va multumesc
de ce nu aveti curajul sa ridicati salariul minim la 300euro??
Salariul minim pentru angajatii pe posturi care necesita studii superioare e de 300 de euro (pt angajatii din companiile private). Deci tot ce trebuie sa faci e sa gasesti un astfel de post.
dl lazea cred ca a gresit cand a afirmat ca este o minciuna ca avem o forta de munca supracalificata
forta de munca este supracalificata dar nu este folosite
sa luam un caz din sistemul financiar pentru dl lazea acolo lucreaza
pai hai sa ne uitam prin banci care sunt pline de ingineri si personal fara studii superioare economice care acorda credite populatiei sau vand produse in timp ce foarte multi economisti sunt someri
xista la un moment dat anumite restrictii de a nu k\lucra pe anumite posturi daca nu ai studii superioare de specialitete
cred ca bnr ar trebui sa se implice mai mult in acest aspect pentru ca institutiile su nu mai fie catalogate financiare doar prin obiectul de activitate dar si prin profesia celor care o desfasoara
hai ca rad, vrei sa zici ca toti cei cu diplome sunt profesionisti? Eu cred ca majoritatea celor cu diplome habar nu au sa faca ceva. Asta e povestea Romaniei: toata lumea are studii superioare dar nimeni nu stie sa faca nimic. In tara asta extrem de putini oameni sunt cu adevarat profesionisti in ceea ce fac iar restul au doar diploma.
Asa este, nu avem deloc profesionisti. De la manageri financiari, ziristi agramati si pana la faianteri. Toti lucreaza dupa ureche, sunt plini de fumuri si de pretentii. Toti isi inchipuie ca diploma=profesionist. Pana nu intelegem asta, pana nu investim in invatamant - a nu se intelege prin asta marirea lefurilor unor proefsori ingalati - nu realizam nimic. Solutia este simpla, arhicunoscuta si verificata: Irlanda, Finlanda, etc. Uite acum, cand scriu, ma intreb daca terminatia "landa" are vreo importanta.
Cei mai buni finantisti sunt inginerii asa ca aici nu prea ai nimerit-o.