Actualizat acum 35 minute

  • Curs valutar: EUR4.4587

La unii parlamentari, pensia a crescut cu peste 3.000 de lei

Autor: CAPITAL Online Joi, 02 Septembrie 2010 3 vizualizări 6 comentarii

Pensiile de serviciu scad după recalculare şi cu 30.000 de lei, în cazul aviatorilor, iar în alte situaţii, precum parlamentari sau unii diplomaţi, acestea cresc cu peste 3.000 de lei, potrivit datelor centralizate până în prezent de Casa Naţională de Pensii şi alte Asigurări Sociale (CNPAS). Potrivit CNPAS, foştii angajaţi de la Curtea de Conturi, care până acum aveau pensii de 15.081 de lei, după recalculare vor mai primi 2.193 de lei, scăderi în cuantumul pensiei fiind ş

Pensiile de serviciu scad după recalculare şi cu 30.000 de lei, în cazul aviatorilor, iar în alte situaţii, precum parlamentari sau unii diplomaţi, acestea cresc cu peste 3.000 de lei, potrivit datelor centralizate până în prezent de Casa Naţională de Pensii şi alte Asigurări Sociale (CNPAS).

Potrivit CNPAS, foştii angajaţi de la Curtea de Conturi, care până acum aveau pensii de 15.081 de lei, după recalculare vor mai primi 2.193 de lei, scăderi în cuantumul pensiei fiind şi în cazul celor care aveau venituri mai reduse, spre exemplu de la 11.687 de lei la 2.707 lei.

Un alt exemplu în care pensiile se micşorează este cel al funcţionarilor publici din Parlament, de la 10.523 de lei la 1.742 lei sau de la 1.466 lei la 1.397 de lei.

În cazul diplomaţilor vor exista scăderi de la 14.421 de lei la 2.693 de lei sau de la 12.361 de lei la 2.515 lei, dar şi majorări în alte cazuri, de la 2.081 de lei la 3.876 de lei.

Aceeaşi situaţie, de majorare în unele cazuri şi de reducere în altele, va exista şi la parlamentari. Astfel, unii vor avea pensiile diminuate de la 5.596 de lei la 1.481 de lei, iar alţii majorate de la 4.210 de lei la 7.620 de lei.

Cea mai mare reducere, din datele centralizate până în prezent, a rezultat, în urma recalculării, la aviatori. Pensiile acestora vor fi micşorate de la 31.827 de lei la 1.957 sau de la 1.928 de lei la 1.839 de lei.

CNPAS anunţa, marţi, că beneficiarii pensiilor de serviciu, cu excepţia celor militare de stat, ale poliţiştilor şi ale funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciarelor, vor încasa, din 14 septembrie, noile cuantumuri ale drepturilor de pensie.

Instituţia a precizat că pensiile de serviciu ale personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea, cele ale personalului diplomatic şi consular, ale funcţionarilor publici parlamentari, ale deputaţilor şi senatorilor, ale personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviaţia civilă, precum şi cele ale personalului Curţii de Conturi au fost recalculate, potrivit algoritmului de calcul prevăzut de Legea 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale.

"Noile decizii de pensie, însoţite de buletinele de calcul, au fost transmise beneficiarilor prin poştă sau au fost ridicate personal de către aceştia de la sediile caselor teritoriale de pensii, acţiunea având termen de finalizare data de 1 septembrie 2010. Începând cu data de 14 septembrie 2010, beneficiarii pensiilor de serviciu urmează să încaseze noile cuantumuri ale drepturilor de pensie, plata efectuându-se în funcţie de opţiunea iniţială a acestora, prin poştă sau prin cont bancar", potrivit CNPAS.

Pensiile militare de stat şi pensiile de stat ale poliţiştilor şi ale funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciarelor sunt în prezent în proces de recalculare, potrivit algoritmului de calcul prevăzut de Legea 19/2000 referitor la sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, de către instituţiile în evidenţa cărora se află persoanele beneficiare.

"Datorită numărul mai mare de beneficiari ai acestor pensii, termenul de finalizare al procesului de recalculare va fi până la data de 1 ianuarie 2011", a mai arătat CNPAS.

Premierul Emil Boc anunţa, în iulie, că până la 1 septembrie vor fi recalculate 6.250 de pensii speciale ale personalului auxiliar din instanţe, diplomaţilor, parlamentarilor, personalului aeronautic şi al Curţii de Conturi, iar până la sfârşitul acestui an vor fi recalculate 168.000 de pensii militare de stat, urmând ca acestea să fie achitate într-un nou cuantum după 1 ianuarie 2011. Nu vor fi diminuate pensiile militare de stat mai mici de 3.000 de lei.

Economiile prognozate de Guvern prin recalcularea pensiilor speciale ale personalului auxiliar din instanţe, diplomaţilor, parlamentarilor, personalului aeronautic şi al Curţii de Conturi se ridică la 86,8 milioane de lei în 2010, 260,6 milioane de lei în 2011, 267,9 milioane de lei în 2012, 274,6 milioane de lei în 2013 şi 281 milioane de lei în 2014. Media pe cinci ani a acestor economii este estimată la 234,2 milioane de lei.

SURSA: Mediafax

  • Elena la 6 septembrie, 18:52 a spus:


    Legea - din iunie 2010-, a recalcularii pensiilor speciale spune CLAR in art. 3 alin 2: "In situatia pensiilor care au fost stabilite in baza legilor speciale, pensia din sistemul public se determina CONSIDERANDU-SE A FI INDEPLINITE CONDITIILE DE ACORDARE prevazute de Legea nr. 19/2000, cu modificarile si completarile ulterioare." In realitate, CASELE LOCALE DE PENSII folosesc in aceste zile programul de calcul obisnuit, CARE PENALIZEAZA AUTOMAT - cu 9% -, PERSOANELE CARE AU PRIMIT PENSII DE SERVICIU INAINTE DE IMPLINIREA VARSTEI-STANDARD. In felul acesta, desi legea noua considera "indeplinite conditiile de poensionare" - deci si varsta-standard -, cei carora guvernul Boc le-a luat deja 50-80% din pensia legala MAI SUNT FURATI INCA O DATA DE CASELE DE PENSII CU 9%.

  • gogu la 2 septembrie, 12:40 a spus:

    Parca Justitia a decis ca nimeni nu se atinge de pensii, in special ale fostilor tortionari si criminali.

    • eu la 2 septembrie, 23:01 a spus:

      Bic si cu toti ticalosii din Guvern sa crape isi bat joc de tara si de oameni , au taiat pensiile personalului de specialitate care era intre 1700-2000 lei si au lasat pensiile nesimtite ale judecatorilor de 12.000-18.000 lei , la actul de justitie au participat uniform , ba mai mult .Boc care este profesot pe constitutional ar trebui sa dea cu capul de pereti , niciCeausescu nu ne-a facut astfel de discriminare !!!! Ce tara mai este si Romania a talharilor si a excrocilor .

  • chip la 2 septembrie, 10:08 a spus:

    "Potrivit CNPAS, foştii angajaţi de la Curtea de Conturi, care până acum aveau pensii de 15.081 de lei, după recalculare vor mai primi 2.193 de lei, scăderi în cuantumul pensiei fiind şi în cazul celor care aveau venituri mai reduse, spre exemplu de la 11.687 de lei la 2.707 lei."

    -->după recalculare vor mai primi 2.193.
    Vor mai primi in plus 2193, sau vor primi doar 2193????

    • cc la 2 septembrie, 10:15 a spus:

      La unii parlamentari, pensia a crescut cu peste 3.000 de lei

    • vasile la 2 septembrie, 12:36 a spus:

      să lupte pentru ţară şi popor mama lui boc şi a lui băse!

Lasă un comentariu

 

NOTA:  Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul Capital.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.


editoriale

Deşi lipsa de predictibilitate a legislaţiei fiscale a fost „regula de bază“ a ultimilor ani în...

Liderii politici nu inventează noi strategii naţionale atunci când preiau puterea. Ei adaptează...

powered by Distinct New Media