În proportie de 43,62%, utilizatorii români de Internet au absolvit o formă de învăţământ superior sau postuniversitar, iar 32% au studii medii. Pe Internet, interesul lor se îndreaptă preponderent către ştiri, e-mail şi social media, respectiv bloguri şi forumuri. Conform trafic.ro, barbaţii acceseaza şi site-uri de comert electronic şi tranzacţii financiare în proporţie de 19,63%, site-uri auto, cu un procent de 41,11%, şi site-urile de video-sharing, 31,76%, sau jocurile online, într-un procent de 21,14%.
Profilul utilizatorului român de Internet
Cât priveşte obiceiurile de consum în offline, studiile trafic.ro arată că internauţii români sunt mari consumatori de ciocolată: 37,98% dintre femei şi 32,58 % barbaţi consumă frecvent tablete de ciocolată iar 14,45% femei şi 16,40 % barbaţi batoane de ciocolată. Procentele mai difera şi în cazul consumului de mezeluri: 40,64% barbaţi versus 28,51% femei şi băuturi racoritoare acidulate – 39,32% barbaţi faţă de doar 26,99% femei. În ceea ce priveşte băuturile alcoolice, doar 24,28% dintre femei beau bere, faţă de 57% dintre bărbaţi, iar diferenţa se reduce la consumul de vin: 30,08% femei şi 45,21% barbaţi. 48,46% dintre respondente nu beau deloc alcool, procent înjumătăţit în cazul bărbaţilor, 21,90%.
Rolurile în achiziţia bunurilor sunt şi ele împărţite pe sexe. Pentru produse de larg consum (alimente, bauturi, produse pentru îngrijirea casei, produse de igienă etc.), femeile hotărasc singure în proportie de 59,34% faţă de doar 43,5% dintre bărbaţi. Aceştia decid însă privind achiziţia de produse electronice sau electrocasnice în proporţie de 50,84%, aproape dublu faţă de procentul femeilor în aceeasi situaţie (26,39%). Pentru obiecte de mobilier sau decor, deciziile se iau preponderent în cuplu pentru 63,14% dintre femei şi 64,57% dintre bărbaţi.
Studiile demografice trafic.ro s-au desfăşurat online pe plan naţional în perioada 17 noiembrie-7 decembrie 2009, pe un eşantion reprezentativ de 127.699 de respondenţi, cu o marjă de eroare de +/- 3%.





hmmm.. cat de corect, daca pe acelasi site puteam completa chestionarul de cateva ori?
E ceva dar nu cred ca e adevarat mai mult reclama eu consum la calc de la mancare gatita la bomboane asa ca .... shi am shi vo 60 de ani :P
ok eu caut filme artistice jocuri gen Crusader sau cum ii zice si jocuri cu masini curse sau race:P nfsporche l`am facut tot NFSHP2 deasemenea am facut ttot
cred ca mai trebuie sa va documentai pt un articol corect
va urez SARBATORI FERICITE si traditionalul LA MULTI ANI
Da, în sfârşit mă regăsesc într-un titlu Capital :)
Da, se pare că avem de-a face cu un sondaj coresc. A şi fost timpul pentru aşa ceva.