Actualizat acum 31 minute

  • Curs valutar: EUR4.4646

IKEA a mai dat o lovitură imobiliară. A cumpărat o nouă platformă industrială pentru circa 13 mil. euro

Autor: Alexandru Urzică Miercuri, 23 Noiembrie 2011 5808 vizualizări 1 comentariu

La numai un an după ce a cumpărat terenul fabricii Timpuri Noi, la un preţ record de 34,6 mil. euro, divizia imobiliară a grupului IKEA a mai cumpărat o platformă industrială de 2 ha, amplasată lângă Pasajul Basarab, pentru care a plătit circa 13 mil. euro. Suedezii vor să construiască aici un complex de birouri.

Terenul a fost vândut de furnizorul de materiale pentru construcţii şi instalaţii Baduc Bucureşti, fosta Bază de Aprovizionare şi Desfacere înfiinţată în 1970, şi este situat pe Calea Plevnei, în zona Pasajului Basarab, lângă Carrefour Orhideea. Achiziţia a fost realizată prin intermediul Interprime Properties, divizia imobiliară a grupului suedez. Baduc Bucureşti este deţinută de 115 acţionari persoane fizice.


Surse din piaţa imobiliară au estimat pentru Capital valoarea tranzacţiei la circa 650 euro/mp, preţ similar cu cel plătit de IKEA şi pentru platforma Timpuri Noi. La un preţ de 13 mil. euro, aceasta este a doua cea mai mare tranzacţie cu terenuri înregistrată în acest an, după ce în septembrie omul de afaceri libanez Jaffal Imad a vândut platforma Chimopar pentru 18 mil. euro firmei Maveco Holdings.

„Această tranzacţie confirmă potenţialul zonei pe segmentul de birouri, datorat noului pasaj care facilitează accesul spre Piaţa Victoriei şi zona de Nord. Terenul este amplasat chiar la mijlocul pasajului şi are acces direct prin rampa care coboară pe Calea Plevnei”, explică Mihai Bogza, associate director în cadrul diviziei de terenuri a Colliers International, companie care a intermediat tranzacţia.      

Pe terenul de la Timpuri Noi, Planul Urbanistic Zonal aprobat de primărie prevede construcţia unui hotel, spaţii de birouri şi rezidenţiale. La un Coeficient de Utilizare a Terenului (CUT) de 4,5 se poate construi o suprafaţă de 225.000 mp.

Producătorul de motoare şi turbine Timpuri Noi a încasat până acum 30 mil. euro de la IKEA, bani din care şi-a lichidat datoriile bancare de 20 mil. euro şi a încheiat procesul de relocare. Până în primăvară fabrica mai trebuie să încaseze circa 4 mil. euro.

Consultanţii Colliers spun că dezvoltatorii de birouri s-au dovedit a fi în topul jucătorilor activi în piaţă încă din primele luni ale acestui an. Cumpărătorii acestor terenuri sunt interesaţi de stadiul procesului de avizare, fiindcă îşi doresc terenuri cu planuri urbanistice deja aprobate, care le permit începerea construcţiei, şi în consecinţă, livrarea într-un timp cât mai scurt, eventual înaintea competiţiei.

Citeşte şi \Din banii de la Ikea, Timpuri Noi a plătit 20 mil. euro la bănci şi 10 mil. euro pe relocarea fabricii

  • viata in germania pentru cei veniti la munca ori studiu la 24 noiembrie, 00:17 a spus:

    romaningermania.ro

    informatii utile pentru cei care vin la studii sau cu contract ori cei aflati deja in GErmania.

Lasă un comentariu

 

NOTA:  Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul Capital.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.


editoriale

Deşi lipsa de predictibilitate a legislaţiei fiscale a fost „regula de bază“ a ultimilor ani în...

Liderii politici nu inventează noi strategii naţionale atunci când preiau puterea. Ei adaptează...

powered by Distinct New Media