Actualizat acum 4 minute

  • Curs valutar: EUR4.4587

Helvetansa investeşte 1 milion de euro în primul multibrand destinat luxului

Autor: Simona Roşu Luni, 07 Septembrie 2009 1 vizualizare 0 comentarii

Helvetansa România, compania specializată în comercializarea de ceasuri, bijuterii şi accesorii de lux, a investit 1 milion de euro în primul multibrand. Potrivit lui Adrian Stoican, directorul general al companiei, noul magazin va fi deschis săptămâna aceasta pe Calea Victoriei, într-un spaţiu de 250 metri pătraţi. „Multibrandul este structurat pe două nivele, parter şi subsol. La parter vor fi expuse ceasurile şi bijuteriile, iar la subsol se vor afla accesoriile”

Helvetansa România, compania specializată în comercializarea de ceasuri, bijuterii şi accesorii de lux, a investit 1 milion de euro în primul multibrand.

Potrivit lui Adrian Stoican, directorul general al companiei, noul magazin va fi deschis săptămâna aceasta pe Calea Victoriei, într-un spaţiu de 250 metri pătraţi.

„Multibrandul este structurat pe două nivele, parter şi subsol. La parter vor fi expuse ceasurile şi bijuteriile, iar la subsol se vor afla accesoriile”, a declarat, pentru capital.ro, Adrian Stoican. Acesta a mai adăugat că noua locaţie este un spaţiu dedicat exlusiv luxului, nu numai prin brandurile expuse, ci şi prin atmosfera şi decorul creat.

Helvetansa aduce în premieră pe piaţa din România branduri de lux noi. "Vom avea în premieră ceasurile Chanel şi Moser. De asemenea, vom aduce şi primele accesorii şi genţi de la Cartier", a mai spus directorul Helvetansa.

Pentru anul în curs, Helvetansa mizează pe o cifră de afaceri de 4 milioane de euro. Potrivit lui Stoican, noul magazin multibrand va aduce 60% din această valoare.

Helvetansa are în portofoliul peste 30 de mărci renumite de ceasuri, bijuterii, accesorii, instrumente de scris, pendule şi cutii muzicale de lux, precum Vacheron Constantin, Audemars Piguet, Jaeger - LeCoultre, Piaget, Cartier, IWC, Panerai, Certina, Longines, Rado, Movado, Epos, Charriol sau Montegrappa.

Spune-ţi părerea!
  • Nici un mesaj postat până acum

Lasă un comentariu

 

NOTA:  Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul Capital.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.


editoriale

Deşi lipsa de predictibilitate a legislaţiei fiscale a fost „regula de bază“ a ultimilor ani în...

Liderii politici nu inventează noi strategii naţionale atunci când preiau puterea. Ei adaptează...

powered by Distinct New Media