Actualizat acum 15 minute

  • Curs valutar: EUR4.3529

Gheţea, ARB: „Statul se va împrumuta pe termen scurt după plecarea FMI”

Sâmbătă, 07 Noiembrie 2009 1 vizualizare 4 comentarii

Preşedintele Asociaţiei Române a Băncilor (ARB) susţine că soluţia României în contextul blocării tranşei din decembrie de la FMI este aceea a acontării unor credite pe termen scurt, până la momentul previzibil al venirii banilor de la Fond. „Banca Naţională a României şi Finanţele au început deja să strângă banii care să acopere lipsa celei de a treia tranşe din partea Fondului Monetar Internaţional. Impactul blocajului în relaţia cu FMI se va v

Preşedintele Asociaţiei Române a Băncilor (ARB) susţine că soluţia României în contextul blocării tranşei din decembrie de la FMI este aceea a acontării unor credite pe termen scurt, până la momentul previzibil al venirii banilor de la Fond.

„Banca Naţională a României şi Finanţele au început deja să strângă banii care să acopere lipsa celei de a treia tranşe din partea Fondului Monetar Internaţional. Impactul blocajului în relaţia cu FMI se va vedea în timp; probabil vor fi datoriii pe care va trebui să le plătim. Cel mai probabil, însă, soluţia la care statul va apela va fi aceea a unui credit pe termen scurt, până când vin banii de la FMI”, a declarat Radu Graţian Gheţea, preşedintele Asociaţiei Române a Băncilor, în cadrul unei emisiuni la RTV.

„Criza politică afectează mediul economic”

Radu Graţian Gheţea a mai declarat că actuala criză politică afectează mediul de afaceri, evocând situaţii ale unor investitori care au primit acceptul unor bănci pentru a lua credite, dar care ezită să le ia, motivând că aşteaptă să vadă în ce fel vor evolua lucrurile.

  • bula imobiliaru la 7 noiembrie, 21:35 a spus:

    si fac pariu ca o vor aplica.cu toate riscurile.vor devaloriza leul.si asta destul de rapid astfel ca fiecare din noi va plati prin scaderea puterii de cumparare.PATRICIU A STIUT CE SE VA INTAMPLA.DEMULT.NU MI PLACE INDIVIDUL DAR A ANTICIPAT CE SE VA INTAMPLA.NU INTELEG DE CE DREACU NU L NUMESTE PE EL PRIM MINISTRU PE EL BASESCU.AR AVEA GUVERN,UN PRIM MINISTRU URAT DE TOTI ROMANII,AR REFACE ALIANTA SI AR DA O LECTIE LA TOTI DUSMANII SAI.EU ASA AS FACE.L AS NUMI PE CEL MAI MARE DUSMAN AL SAU ACOLO. VAI CE AR VUI TARA....NICI BASESCU NU ARE SANGE IN INSTALATIE PTR O MISCARE CA ASTA.....

  • Flo la 7 noiembrie, 18:47 a spus:

    Ar trebui ca cei responsabili de amanarea transei FMI sa plateasca dobanzile. In mediu de afaceri cine greseste plateste. De ce sa nu plateasca cu propria avere si politicienii nostri "destepti". Suntem satui de politica tampita pana-n gat! Vrem tehnicieni platiti care sa raspunda pt greselile lor!

  • Radix la 7 noiembrie, 17:29 a spus:

    Atat timp cat piata monetara (piata financiara cu instrumente < 1 an scadenta) este nesaturata, banii, care "gandesc", se duc spre unde cu riscuri minime au randamente maxime. Cand veti sesiza ca aceasta piata se va satura (vor scadea masiv dobanzile si in special volumele de bani), banii, care spuneam ca "gandesc" se vor reorienta spre celelalte piete, in ordinea urmatoare: valutara, imobiliara si de capital, (dinspre risc mic spre > si dinspre TS spre Termen Lung). Concluzii: cat timp statul cere bani din intern bancile vor functiona iar ca niste camatari institutionali si NU vor finanta economia reala; statul poate tepui bancile devalorizand moneda (tiparind bani) dar loveste in toti ieftinindu-ne fata de capitalul strain.

    • Vincent la 7 noiembrie, 20:26 a spus:

      Statul roman e obligat (de cind e membru UE) sa pastreze deficitul bugetar sub cele 3% din PIB, altfel risca o amenda substantiala, ca urmare trebuie sa mentina si rata inflatiei in friu! Ei bine, nu cred ca statul se va imprumuta ca un cetatean oarecare de la banci!... El va apela la metode uzuale si in alte parti: va emite obligatiuni cu dobinda - sau chiar fara!...

Lasă un comentariu

 

NOTA:  Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul Capital.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.


editoriale

Văzută de pe acoperişul turnului The Economist din St. James Street, presa scrisă seamănă cu Londra...

Deși lucrează cu cifre, statistica este poate cea mai inexactă știință. Asta pentru că, aproape...

Mediul de afaceri din România reproșează de ani buni guvernanților români, indiferent de culoarea...

Managerii “privaţi” din întreprinderile de stat vor încheia contracte de mandat şi vor duce...

Două persoane care vor să converseze, dar nu au multe lucruri în comun ajung, în doar câteva...

Dezbaterile privind sănătatea au generat multe controverse începând cu taxa clawback, în 2011, şi...

powered by Distinct New Media