"În acest moment, sunt nişte proiecte de porţiune de autostrăzi de pe culoarul IV care se află la Comisia Europeană pentru aprobare. Acestea vor fi aprobate, însă pentru următoarele porţiuni va trebui să furnizăm o strategie la Comisia Europeană privind taxarea pentru autostrăzi. Şi nu este vorba neapărat de taxare, ci este vorba de sumele care se vor strânge pentru întreţinerea autostrăzilor", a afirmat Berceanu.
El a adăugat că întreţinerea autostrăzilor reprezintă o cerinţă a Uniunii Europene întrucât "contribuabilii europeni sunt interesaţi ca atunci când dau nişte bani pentru autostrăzi acestea să fie întreţinute conform normelor UE".
Berceanu susţine că taxele care vor fi instituite vor fi "modice", urmând să ajungă la 3-4 euro pentru o sută de kilometri. "Acum facem un mic studiu pe care îl vom trimite şi la CE", a arătat Berceanu.
Conform sursei citate, UE alocă aproximativ două miliarde de euro până în 2013 pentru porţiuni de autostradă aflate pe culoarul IV.
Întrebat dacă autostrăzile A1 şi A2, Bucureşti - Piteşti şi Bucureşti - Constanţa ar putea fi la rândul lor taxate, ministrul Radu Berceanu a răspuns afirmativ. "Vor fi şi ele prinse, pentru că trebuie şi ele întreţinute. Probabil că de anul viitor ar putea fi taxate", a spus el.
Berceanu a inspectat, miercuri, şantierul podului de la Calafat-Vidin.
SURSA: Mediafax





Terminati-o odata
La care autostrazi sa se plateasca
La care autostrazi sa se plateasca? Ca noi nu avem autostrazi....doar daca se gandesc guvernanti cum sa construiasca intr-un an ca nu au putut construi in 20!!!!!!!
bercene marlane ! ranjesti tu acum.... stai sa vezi ce-o sa radem noi peste ceva timp cand la alegeri o sa stati mirati langa tzaranisti cu 2% voturi... meritati tot raul din lume... tot... sinteti niste nenorociti... niste lichele... ati facut numai porcarii impotriva Romanilor de orice varsta si categorie sociala... voua va este bine acum ... dar... cutitele se ascut... cat credeti c-o sa stati in capul mesei ?
Berceanu, Basescu, Boc,... toti incep cu "B" - BOI, BOI si iara BOI...
Acest individ, interesat doar de propria persoana, desi ocupa pozitia de ministru in multe cabinete... blocheaza cu buna stiinta, proiecte de interes national cum ar fi Aeroportul din Brasov.
Acest individ, nu are ce cauta in pozitia de Ministru al Transporturilor; este o unealta in mana intereselor de partid si in nici un caz un roman interesat de binele conationalilor sai...
Sa-i fie rusine!!!
N-ar trebui sa i se permita excrocului de Berceanu (pe intelesul tuturor jidanul Bercovici) sa faca asemenea afirmatii ... destul ca platim taxe de drum din accize pe combustibil si rovignieta ... e de o nesimtire crasa acest individ .. ar trebui pus cu botul pe labe
Si taxarea sa ramana e perioada de timp nu pe suta de km !!!
8 Iulie 2010, ora 15:06
Mareste fontul| Trimite pe facebookr| Trimite pe twitter| Trimite pe yahoo messenger| Trimite pagina unui prieten| Printeaza pagina
Olguta Vasilescu, senator PSDSenatorul PSD Olguţa Vasilescu spune că este nejustificată taxa de autostradă cerută de Radu Berceanu, care îşi motivează intenţia ca fiind o cerinţă a UE.
Autostrada A1 a fost construită de Ceauşescu, iar A2 pe vremea guvernării Adrian Năstase, dar niciuna nu este făcută din fonduri europene, astfel că nu se justifică o astfel de cerinţă, spune Vasilescu.
Despre Berceanu spune că este în pană de idei şi vine cu a patra taxă pentru acelaşi serviciu când vine vorba de Autostrada Soarelui. Taxa de la podul din Feteşti, de 10 lei, taxa de drumuri reflectată în combustibil şi taxa pe rovinietă sunt celelalte trei taxe pe care şoferii le plătesc deja.
Titlul: "Din 2011 PLATIM taxa de autostrada"
In articol: "la-la-la... zice: De la anu' S-AR PUTEA sa fie taxa de...."
Du-te, ba la click daca nu esti in stare sa piu un titlu corect
Cele 2-3 autostrazi s-au facut DIN BANII NOSTRI
De fapt s-au facut din restul de bani care a mai ramas dupa ce Berceanu si Basescu au furat ca porcii.
Asadar de ce impartim Romania in doua? Statul-RO si ROmanii ?
Pai daca Statul-RO este de fapt inamicul ROmanilor, HAI SA-L DESFIINTAM !
nu va este rusine?? 3-4 euro la suta de km este o taxa modica? pentru autostrazile noastre proaste si putine?
si moooie si la tot guvernul de jeguri penale!Va vine randul si voua muri-v-ar familiile sa va moara!!!!
...si am sa-ti cer toti banii pe care ti i-am dat pana acum pe rovinieta Berceanule. Nesimtitule! Ceausescu a facut autostrazi ca sa pui tu "taxe modice" pe ele? 4 euro/100 km nu indrazneste nimeni sa ceara nici in SUA!
scopul lor este sa-si umplu buzunarele. Atunci cand basescu in calitate de ministru al trasnporturilor inaugura autostrada soarelui era mare tam tam. La un an de zile era deja plina de gropi si trebuia "intretinuta". Explicatia lu basescu, in lege exista cuprinsa o garantie de doar 12 luni. La fel va fi si aici. Se stie ca la noi in tara totul este dublu sau triplu decat la vecini in materie de infrastructura datorita furturilor. Si nimeni nu ia nici o masura. Apar tot felul de povesti si ambalari pentru a calma nervii populatiei.
Acum apare taxa asta "modica" pus la 100 km. Insa puterea romanilor de cumparare este extrem de redusa. Singurul rol al guvernantilor este sa inventeze taxe pentru ei ce bani sa fure. EU spun sa le sabotati autostrada si vor vedea ca exista o regula taxe mai mici o utilizare mai mare a autostrazilor.
Sau sa emigram cu totii si sa-i lasam pe ei sa-si plateasca propria taxa.
1. Atunci de ce platim ro-vinieta la ora actuala ?!?!
2. Daca deja de acum platim ro-vinieta, de ce sa mai platim inca odata taxa de autostrada?
E plina lumea de idioti! Problema e ca la noi astia sunt la conducere.... Ajung sa zic multumesc Doamne ca ne-ai ferit de autostrazi pana acuma.
Da ce, impozitul pe autoturisme pe care il majorati de la an la an nu va mai ajunge?
PS: Si la intretinere pe cine bagati, firmele pretenarilor????
incet -incet o sa dam tot salariul pe taxe.4 euro autostrada , 7 euro abonament la telefon , 10 euro cablu tv , 6 euro internet , x euro asigurari obligatorii , y euro rovineta , w euro impozit la casa , q euro impozit la masina , r euro curentul , s euro apa , t euro caldura , si cate si mai cate care nu-mi vin acum in minte.Noi ce mai mancam nenorocitii dracu daca salariul de 250 de euro il dam pe taxe ??? Si mai vad comentarii de retardati care spun ca in germania sau nu stiu unde lumea plateste nu se vaita.Pai ce , noi avem salariile lor ???
Autostrada este 100% obtionala, vrei un serviciu il platesti. Nu se poate sa fie totul gratis. Daca nu vrei mergi pe DN si gata.
Tipic romanesc... ne plangem...
Ce se intampla cu banii e alta poveste.
Ai dreptate, ne-am adunat cativa (aprox. 22 milioane romani) si plingem ....... cateva tartacute seci, gen acelora care ne conduc.
"Obtionala" atunci cand ai "Obtiuni"! Pentru ce sa platesc 4 euro? Pentru o autostrada care imi distruge masina?
http://pardaf.ro/2010/05/27/autostrada-vibreaza/
daca autostrada e varza, te sfatuiesc sa mergi pe DN sau chiar pe camp, n-are rost sa-ti strici masina pe autostrada lu` Berceanu. Calatorie placuta !
Eu locuies in Belgia, iar aceasta tara e impanzita de autostrazi care, in plus, mai sunt si luminate.
Aici nu se plateste nici o taxa de autostrada si nici rovinieta. Cum reusesc oare belgienii astia sa intretina autostazile??? Astept un raspuns la aceasta intrebare de la cititorii care accepta aceasta taxa si de la Dl. Berceanu.
mai autostrada... dupa ce o sa inveti sa scrii corect romaneste, o sa afli ca in Germania si in alte tari autostrazile sint gratis... de fapt se intretin din costurile carburantului... mai citeste ! si mai ales... mai invata sa scrii...
Si asa trebe sa platesc rovinieta cand merg pe mizeriile astea de drumuri. Da sa mai dau 3-4 euro pe 100km ?? Berceanu salaru meu nu ii 1.000 de euro ii 1.000 de RON !!! Fa autostrazi si dupa sa te doara capu cum sa le taxezi. Nesimtirea voastra este fara limite. Sa traiti bine !
in austria platesti si in franta DARRRRRRRRRRRRRR ai conditii pe bani cei dai si la noi unde este toaleta nu ai voie sa parchezi in fata cica e interzis desi nu e nimeni pustiu suntem in urma rau de tot
Poate in Africa :) Uite de asta suntem asa o tara inapoiata. Noi inca nu intelegem ca regulile trebuiesc aplicate intotdeauna si fara exceptii.
care autostrazi neamule ? daca botezati toate E-urie cu A , peste noapte vom avea sute de km. de autostrazi , cu investitie doar in marcaje . dar berceanu &co. de unde mai trage spaguta ? ca doar din marcaje e cam subtire .
As vrea sa ajung vreodata sa platesc si eu taxa pe autostrada. Asta ar presupune ca am o autostrada pentru care sa platesc taxa.
da dar in austria platesti pe 10 zile! minim nu pe km! la noi e nashpa
Cand circulati in alte tari platiti fara sa clipiti 5 euro/100 km. In Romania sariti toti ca arsi, vreti totul gratis, eventual si motorina.
Timpul, confortul si siguranta se platesc, nu va obliga nimeni sa mergeti pe autostrada, puteti sa mergeti pe DN. Ca sa faceti o economie si mai mare puteti sa sirculati cu max.80 km sa facti economie de combustibil.... Sau va place pe autostrada cu 150-200 km/h sa dati flash-uri, dar deh, 4 euro e mult!! Mai bine dati 100Euro/camera/naopte in weekend la mare. Toti vreti gratis, nimeni nu munceste, de fapt va era mai bine fara autostrada, nu mai comenta nimeni pt. 4 euro. Mi-e lehamite
Deja platim rovinieta si o parte din pretul combustibilului. Ce s-a facut cu banii aia pe care ii dam de atatia ani? Iti zic eu, s-au furat si nu s-a facut nimic. De ce sa mai platim inca o taxa din care sa se fure? Mai intai sa se faca curatenie in tara asta si apoi cand incepe sa se miste ceva, apoi sa se introduca taxe.
ba duda, unde vezi tu autostrazi in Romania, doua bucati pierdute de cate 100 de km, numesti autostrazi, probabil ca si tu o spaga mica de la sobolanul asta nenonrocit, o jigodie care nu stie decat sa fure mai mult si mai mult , cit de mult se poate pe seama fraierilor
nu te-ai inecat in lacu ala din italia unde stai stergind babe la c ur cu lomba? si te-ai documentat ratatule cum sta treaba cu planul marshal si cu constructia pe banii americanilor a tuturor autostrazilor si a drumurilor din italia fascista?
ma george de exemplu in germania nici nu trebuie s apleteti despre ce vorbesti! in italia da! dar de exemplu in ungaria platesti 1150 huf pe 4 zile in austrie pe 10 zile platest in jur de 4500 huf!!!
esti printre putinii cu care pot sa am un dialog civilizat, asa ca iti raspund: intr-adevar, in Germania nu exista taxa de autostrada (doar pt. autotirisme, nu si LKW) insa motorina depaseste 1.3 euro/ litru, in Ungaria acelasi pret. Diferenta la pretul romanesc (1,3-1,05= 0,25 euro/litru) merge la autostrazi. Iar LKW plateste autostrada de-i sar capacele, chiar si in Germania. Nu inteleg de ce in Romania marea majoritate vrea gratis. Cine nu e multumit de autostrada (ca e proasta, ca e scurta) poate sa merga pe DN, la fel ca in Italia sau Franta
Ceea ce nu intelegi tu este ca altii chiar au autostrazi. Noi ... nu! Simplu!
Asa ca nu mai comenta aiurea. Oricum cred ca nu prea stii cum sta treaba pe aici. Platim rovigneta, platim taxe de drum in pretul benzinei!
Tu te referi la chestii care nu au legatura cu tara asta.
Asa putem vorbi de Polonia, Ungaria, Cehia, etc care au autostrazi construite, de calitate. Noi alea care le avem sunt vai mama lor cu gropi, fara spatii de servicii, neterminate si unele care duc nicaieri.
Comentezi aiurea!!
DA BANII DIN TAXA DE 80% PE LITRU DE COMBUSTIBIL IN CARE CONTUL basescului se afla ba? ca de acolo faceam in 20 de ani autostrazi pina pe marte si inapoi! da o sa dati voi socoteala si de aia nu va scapa nimeni!
DA AIA 9 MILIARDE DE EURO PE CARE TU,basescu,boc&gasca pnl-izda I-ATI PRADUIT IN ULTIMII 5 ANI PENTRU CHIPURILE AUTOSTRAZI SI DRUMURI FARA SA SE FACA NIMIC,UNDE SUNT BA TICALOSILOR?
Legea nr. 1 din 1 Ianuarie 2011 - referitoare la circulatie pe autostrada
Prin prezenta, incepand cu data de 1 Ianuarie 2010:
a)toate strazile din romanica sunt ridicate la rangul de autostrada
b) locuitorii idiotzi ai romanicei sunt obligati sa plateasca 4 euro/100 km parcursi cu masina
c) sa nu credeti ca daca mergeti cu autobusul scapati de plata.Taxa de 4 euro va fi inclusa in fiecare bilet eliberat pe traseele autobuselor
d) biciclistii vor fi si ei taxati avand in vedere ca circula pe propriile culoare special facute de catre firmele politicienilor
e) mersul pe jos va fi de asemenea taxat daca depasim viteza de 0 km/h, taxa fiind introdusa in pretul incaltamintei
f) sunt scutiti de la plata taxelor sus mentionate, parlamentarii si familiile acestora pana la al 15-lea grad de rudenie.
g)parlamentarii si familiile acestora primesc de la statul roman, cate 4 euro pe fiecare suta de km parcursi cu masinile personale sau de servicii, in deplasarile personale sau de serviciu.
ASA SA LE AJUTE DUMNEZEU!
Oi fi eu retardat, dar din cate stiu in germania platesti suma asta si ai cateva zile de autostrazi.
de asta la noi e cu suta de km - ca 100 km avem de toti. ajungem sa platim aceeasi suma ca nemtii, pentru un serviciu de vreo 10000 de ori mai mic...
pai autostrazile cand mi-am luat masina din germania m-au costat 15eur, in conditiile in care am facut 4000 km, 4 zile.
daca as fi mers inainte si inapoi pe cei 100 km ai nostri ca sa egalez distanta, as fi cheltuit 160 eur...
in conditiile in care pe bucuresti pitesti, autostrada vietii, un tir s-a ferit de un caine si abia am scapat sa nu se urce pe mine. marfa :))
in germania nici un cent este inclus in pretul combustibilului ca la noi
In Germania exista inclus in pretul combustibilului o gramada de taxe: de drum, taxa pentru caile ferate si transport in comun..etc..
In plus camioanele platesc vignieta in functie de tonaj si km parcursi.
Exista si aici discutii despre introducerea unei vigniete ca in Austria, insa pana la momentul asta sunt discutii.
Cu variana Berceanu eu nu sunt de acord. Mai degraba ar introduce o vignieta pt autostrazi dupa modelul Ungariei, care poate sa coste ceva mai mult, insa plata la km e cam...deplasata.
In alta ordine de idei, mai sunt si altii scumpi ca naiba. Ex: Franta. Un drum dela Stuttgart la Paris te duce numai taxe de autostrada 50 de euro. Dupa mine e gresit. Daca ar lasa pretul mai jos ar merge mai multi pe autostrada si ai face incasari mai mari. Asa esti nevoit fie sa scoti banul fie o iei pe drumuri altrnative fie..tren/avion (care in Franta si Germania sunt super ok).
In Germania platesti cca. 1,30 Euro/l motorina, in Romania 1,06 >> diferenta merge la autostrazi.
In Italia platesti 1,2 Euro/l + 5 euro/100 km, in Franta peste 6 euro/100 km in Spania la fel. Nimeni nu se vaita. In Austria si Ungaria platesti 8 euro/saptamana + 1,2 euro/l motorina.
In Romania e cel mai ieftin dar se vaita si injura toti
nu te-ai inecat in lacu ala din italia unde stai stergind babe la c ur cu lomba? si te-ai documentat ratatule cum sta treaba cu planul marshal si cu constructia pe banii americanilor a tuturor autostrazilor si a drumurilor din italia fascista?
bai libelula, eu vb de Germania i.d.i.otule.
in articolul trecut despre taxa pe autostrada locuiai in italia pe malul lacului! acum ti-ai schimbat doar autostrada despre care maninci mincarea neamului tau numai discursul este acelas. neam mincinos si ticalos ce esti! si chiar asa sa fie ticalosule,tu compari mai ratatule hotia celor 20 de ani de asa zisa guvernare politica securisto-comunista cu organizarea germana? mai comenteaza pe la circiumi nesimtitule!
draga george dar acolo castigurile sunt altele! de exemplu benzina in anglia costa tot atat ca si aici si daca faci o compari veniturile autostrazile cheltuielile , costurile cum vrei nu cred ca suntem la nivelul ala ca ei!
si in germania se castiga mult mai bine decat aici, atunci despre ce vorbesti george? nimeni nu vrea nimic gratis doart tu accepti ca acestia sa ne fura, probabil esti unul dintre ei!
io;)
chiar am crezut ca pot sa am un dialog civilizat cu cineva. Faci acuze fara sa ai habar, eu prea am legaturi cu Ro, asa ca vorbesti prostii. Faptul ca cineva va fura banii e alta problema, voi i-ati votat, nu incerca sa te ascunzi! Ca nu aveti autostrazi si nici macar bani sa le intretineti e chestiunea in discutie, trebuie sa platiti ! Ca banii ii fura Berceanu, Cocos sau mai stiu eu care...nu e discutia de fata. De-aia nu o sa dati inainte, ganditi cu picioarele, va uitati la capra vecinului, nu v-ati saturat de lenevit si cersit !
HA! Care autostrazi? Exact cum a mai intrebat cineva. Deci n-o sa fie taxa, ca nu avem asa ceva.
3-4 euro/100 km suma modica ? adica mai platesti inca aproape o data carburantul ? la roviniete iau banii, din carburanti iau, taxe pe autostrazi vor, cati bani or avea niciodata nu or sa le ajunga pentru ca suntem in jungla din romania si aici banii dispar....
adica un drum pana la bucuresti din oradea ma va costa in jur de 100 de E. astia ne cred idioti!!
matematica .....bat-o vina!!!
poate 100 Ron
nu, te va costa 24 de euro, insa mie mi se pare mult, in conditiile in care rovigneta pe an e 28 euro.
de unde ai luat 100 de euro???roata prin bulgaria serbia si ungaria poate, nu in romanica!!!nu-ti bate capul ca nu va trebui sa platesti ca nu o sa ai pe ce....
Cand o sa merg pe autostrada cu o medie de 100 la ora de la Oradea/Arad la Constanta si Iasi atunci o sa platesc... pana atunci pentru declaratii si initiative de astea poate ca nici RoVigneta nu mai platesc ...
CARE AUTOSTRAZI?????
UE ne cere cumva sa avem si autostrazi?? Aia de la Campia Turzi colt cu Gilau trebuie tinuta de muzeu. Cand vine oficialu' UE cu helicopteru' il ducem repede acolo. Il bagam repede pe Boc pe autostrada si il lasam sa se frece pe acolo.
Ura!!! Ne-am scos!!
Dar taxa de drum din benzina sau rovigneta???? Alea ce sunt??? Nu sunt taxe de drum???
Dom' Berceanu ca sa ceri trebuie sa si dai. Intai hai sa facem o autostrada si apoi o taxam nu inainte!!
Hai sa ma pupi stii tu unde!! Pa!!
Vom fi pionieri din nou... nu exista tara in UE unde sa se achite si vigneta, si taxa de autostrada (taxa inclusa in combustibil nu o mai pomenesc, ca e de mult "mascata"). Ori una, ori cealalta... Pana cand mai acceptam bataia de joc?
Nu mai au ce fura si inventeaza taxa de autostrada. Berceanu are impresia ca romanul are salarii ca in vest? Sunt sigur ca si dupa introducerea taxei gropile vor fi stapanul autostrazilor. Traim in Romania si asta ne ocupa tot timpul.
e ca nu prea avem autostrazi.
Partea rea e ca si alea 2 sunt dezastru.