Proiectul Laguna Residence este situat pe malului lacului Tei şi cuprinde un număr de 504 apartamente de lux dispuse în 18 clădiri.
Grupul spaniol Gea 21, care a preluat integral proiectul Laguna Residence iniţiat în 2007 în parteneriat cu Grupo Prasa, a semnat săptămâna trecută contractul de finanţare pentru prima etapă a ansamblului Laguna Residence cu banca spaniolă „La Caixa“. Valoarea împrumutului se ridică la 10,5 mil. euro.
Proiectul rezidenţial a fost iniţiat în 2007 şi până acum au fost investiţi peste 30 de milioane de euro din care 25% provin de la cumpărătorii apartamentelor.
Problemele financiare au târât dezvoltatorul în procese intentate de clienţi, motiv pentru care s-au produs schimbări la nivelul acţionariatului.
Primele cinci blocuri ce conţin 140 de apartamente vor fi livrate la finalul acestui an şi în primele luni ale anului viitor. Finalizarea primei faze a proiectului a fost programată iniţial pentru sfârşitul anului 2009.
Proiectul Laguna Residence este situat pe malului lacului Tei şi cuprinde un număr de 504 apartamente de lux dispuse în 18 clădiri.
Nici un mesaj postat până acum