„Nobody likes change, but a wet baby“ („nimănui nu-i place schimbarea, în afară de un bebeluş care a făcut în scutece“, n.r.). E adevărat, tuturor ne e bine cu un anumit grad de confort, în care ştim cum funcţionează lucrurile şi care e următorul pas pe care îl avem de făcut. Problema cu zona de confort e că, după o vreme, se instalează rutina, începem să ducem lipsa provocărilor care ne fac să învăţăm şi să progresăm. Benjamin Franklin spunea că „eşti terminat cånd ai terminat să te mai schimbi“. De aceea, cred că e important ca atitudinea faţă de schimbare să fie pozitivă şi să căutăm în permanenţă noi provocări: proiecte diferite, audienţe diferite, noi prietenii, noi destinaţii. Cu siguranţă, cei 13 ani petrecuţi la P&G nu ar fi fost atåţia dacă de fiecare dată cånd mi-am pus clasica întrebare „should I stay or should I go“ („să stau sau să plec?“, n.r.) nu ar fi apărut altceva provocator din care simţeam că pot să învăţ. Ce am remarcat eu din schimbările prin care am trecut e cåt de mult poţi să înveţi în perioadele de tranziţie şi ce impact ai în momentul în care vii cu „un ochi proaspăt“ şi doar întrebi „dar de ce aşa?“.
Dar cum rămåne cu schimbările pe care nu le alegem şi care pur şi simplu vin peste noi? Este schimbarea o ameninţare sau o oportunitate? Ambele, bineînţeles. Încotro se înclină balanţa depinde foarte mult de atitudinea noastră. Putem să trecem prin schimbare cu o atitudine de victimă sau putem să ne uităm la ce avem de învăţat, să acceptăm procesul şi să mergem mai departe. Chit că, uneori, schimbarea e dureroasă şi dificilă. Pånă la urmă, depinde de noi ce alegem să luăm din schimbare; rezultatul final implică evenimentele petrecute şi acţiunile noastre.
Care va fi rezultatul procesului de schimbare în care mă aflu acum? Încă nu ştiu, dar ştiu că este un proces din care deja învăţ mult.
Diana Klusch este director de comunicare al A&D Pharma








Ma intreb daca e doar ghinion sa pleci de la P&G unde ai tot ...invatat timp de 13 ani ...ca sa ajungi la A&D Pharma tocmai cand s-au diminuat drastic profiturile? Treaba asta e cam ...din lac in put...
Mai eu ma gandesc ca poate faptul ca A&D e pe trendul pe care e i-a facut sa caute disperati oameni din companii solide si cu "scoala" multa. Odata gasita persoana, sunt convins ca au reusit sa-i ofere un pachet care sa o faca sa accepte; probabil ca prima de risc a fost mult mai mare ca orice compensatie pe care ar fi putut sa o aiba la P&G in viitorul previzibil..
Tanti Diana face apologia schimbarii, dar nu scoate o vorba despre malai...adevarata forta motrice.
Vrei te rog sa cauti in DEX/DOOM definitia termenului "ipocrizie"?
Pai la ce crezi ca s-a referit cand a zis schimbare?? :)) Primul lucru "schimbat" a fost "level of income" :))). Tot restul articolului se refera la cum sa incerci sa faci fata la munca ce n-ai ce face vine peste tine dupa ce ai ales "schimbarea" de care vorbeam ;-).
Sa avem cu totii un sfarsit de saptamana bun !!
Pai da ! Cum naiba isi permit oamenii astia sa castige bani si pe deasupra sa le si placa munca pe care o fac - scandalos !!! Eu zic sa mai facem o Revolutie si sa instauram limitarea tuturor salariilor, toata lumea sa fie obligata sa-si schimbe masina cu Dacia 1300 si sa castige 2 lei pe luna si painea sa se dea pe cartela !!
Capitalisti imputiti cum dracu va permiteti sa castigati bani????
Uite eu stiu 2 limbi straine, nu lcurez in PR, ma pricep sa dicscut cu oamenii,,,si accept jobul ei...pun pariu ca ma descurc mai bine ca ea...si cred ca il accept la 1000 euro plus masina... printre altele am si o firma de IT ornita de la zero cu parteneri din strainantate...dar atat face pozitia ei 1000 euro !!!
Daca pe vermea lui ceasca mancai fara cartela si aveai masina buna...erai multumit !
@mda - omule eu nu contest faptul ca exista unii mai capabili sau mai putin capabili decat persoana care a scris articolul; e vorba doar de faptul ca ea (se pare) a reusit sa-si gaseasca un job bun si bine platit unde a stat, daca am inteles eu bine, multi ani pana i s-a oferit un alt job probabil mai bine primit. Care-i problema ca a acceptat acel job? De ce noi ca tot romanul cautam nod in paupra unora sau altora ? Problema nu-i a ei ca a reusit sa-i convinga pe aia sa o plateasca cu cat o platesc, problema e a celorlalti care nu au reusit sa-i convinga sa fie ei cei alesi :))). Nu cu mine trebuie sa pui pariul ca te descurci mai bine ci cu posibilii angajatori; pe ei trebuie sa-i convingi. La asta se rezuma comentariile mele - e o piata concurentiala, fiecare e liber sa incerce sa castige cat de mult poate si daca reuseste bravo lui. Comentariile de genul celor din tribune unde fiecare microbist ar fi jucat mai bine si pe bani mai putini ca folbalistu' x y sau z se pare ca sunt tipice noua romanilor !!
@ c****** - mai rommane -daca tu asta ai inteles din raspunsul meu ar trebui sa-ti adresezi tie insuti epitetul din titlul raspunsului tau. Iti urez o viata "senina" :))))
esti invidios!!!!!!!!!!!Pai cine nu te lasa sa ajungi si tu director la o mare companie si apoi sa faci si tu "schimabarea"???? Face si zice bine.... eu mai mult de 2 ani jumate intr-un loc de munca nu am stat. Am schimabat mereu in mai bine si deja ma gindesc la un nou job pentru ca nu mi se pare suficient ce fac si pentru ca lucrind pentru alti am facut sa cistige cei care ma conduceau. Daca vrei comunism dute in China..... sa cistigi 2 lei pe luna...asta-i valoarea ta!
La cratita cu ea !!!! auzi tu au ajuns : negrii presedinti,femeile in posturi de conducere...mai avem putin si vedem si handicapatii la olimpiada ca sa nu fim rasisti !
Ioane, ai dat-o rau de gard!
Frate, lasa-ti viata asta de cacao pe care o duci si vei vedea ca - vorba titlului - Despre schimbare, numai de bine!
Esti un paralel convins si daca vrei sa ai loc pe-aici schimba-ti orientarea...
Sau ca sa ma exprim pe intelesul tau "Bine bey fraiere, nu stii nici macar ca Olimpiada are o sectiune speciala - Jocurile Paralimpice- dedicata celor cu disabilitati (oare intelegi, ca am promis sa vorbesc pe limba ta)? Bey hartistule, n-ai tu ani de cand un nene - Sir Ludwig Guttman - a organizat in 1948, la Stoke Mandeville, Anglia, prima competitie sportiva pentru marii mutilati de razboi
Ioane, fa-te bine, ca-i pacat sa-i contaminezi si pe altii (ca doar nu-mi era de tine)...
numai un barbat frustrat poate zice asta! :) esti ridicol flacauas! am colegi care sunt foarte buni pe job, am colege care sunt minim la fel de bune; nu tine de cojones puiut, decat in pat.
Deci gagica are salariu de 5000 10 000 euro pe luna...si e si f nemultumita ! de e doar dir de comunicare...firma nu se poate descurca fara ea ! Paradoxal dar are mai mult decar un cercetatator de la diviza de R&D de la
Ad &Pharma ... daca ar fi avut un salriu conform muncii oprestate adica 700 euro pt gosoile frumos scrise in presa eram de acord ...asa ca diana scuteste0ne
Deci sa concluzionam: "Diana Klusch este director de comunicare al A&D Pharma"...este deci o 3.14zda care nu face decat sa scrie compuneri in presa de ce face compania...si sa faca mmeetinguri pe care o liceeanca incapatanata si cu vointa s-ar descurca f bine in locul ei...evident cu una doua limbi straine.... cand aud de HR in romania si director de comunicare ma enervez... sctiti-ma !
te enervezi pentru ca traiesti pe alta planeta. alooooo e secolul 21 comunistule ! numai frustratii au pareri tembele ca daca ai un salariu mare atunci de ce esti nemultumit. de-aia nu dam inainte ca tara din cauza oamenilor ca tine care cauta doar bani iar aspiratiile profesionale, dezvoltarea ecomoniei si evolutia ca natiune nu inseamna nimic. banu frate.....s-avem de fripturi si tuica!
ALo Diana ? acum lasa si tu de la tine...stii si tu ca atata valorezi...nu te mai oftica ... :-))
Felicitari cred ca e cel mai bun articol venit din partea unui manager roman. Felicitari.
felicitari diana, pentru limpezimea gandurilor tale. sunt de acord cu optiunea de a privi o schimbare cu ochii optimistului. si eu am facut o schimbare dupa zece ani de munca in acelasi loc si, o spun cu toata sinceritatea, am plecat nu fara regrete. asta pana in momentul in care mi-am dat seama ca cei intrati intr-o obositoare rutina era tocmai aflati imediat mai sus decat mine pe scara ierarhica a companiei. nimic mai lipsit de provocari profesionale decat sa ai o gramada de sefi rutinati deasupra ta, desigur, ierarhic vorbind. stiti cum e, astia umbla in grupuri, cate doi-trei pe un palier, dupa criteriul "seful meu e baiat destept (rutinat), dar are si el un sef deasupra lui"... in sfarsit...
recunosc, acum ma simt mult mai bine fara ei! :)
Ia sa te tina patronul vreo 2 ani pe acelasi salariu in lei cand inflatia depaseste 100% (asa cum era in anii '90, sa te vad ...mai stateai 13 ani in aceeasi firma?
S-a gasit cine sa dea sfaturi!!
Unde te-au gasit astia de la Capital?
Au plecat toti in concediu si au inceput sa ia oameni de pe unde se nimereste?
Gigi draga sunt acri strugurii? Faptul ca tu ai stat la scularie nu inseamna ca toti oamenii au aceeasi calificare sau ca nu se poate mai mult. Daca tu cand ti-ai ales slujba ai gresit (sau atata ai putut) nu te lega de altii care au reusit. Cum zice si articolul: fii optimist si schimba cand nu merge cum trebuie !