De la Nasdaq până la vinurile de soi din România poate fi doar un pas

„La 55 de ani am decis că din punct de vedere intelectual sunt pe o curbă descendentă faţă de cei tineri şi că nu mai am ce să caut în domeniu. Nu îmi place să se uite lumea la mine ca la o fostă glorie, aşa că m-am retras“, explică el motivul pentru care a renunţat la afacerile profitabile din SUA şi România. Iar „ieşirea la pensie“ a însemnat, de fapt, un nou început. În urmă cu patru ani a cumpărat 18 hectare de vie în apropierea localităţii prahovene Ceptura. „Îmi trebuia şi o cramă.

Am găsit o ruină pe care am renovat-o complet şi am început să fac vin pe baza unor metode şi principii destul de snoabe şi foarte la modă în California, în Franţa, în lumea vinului“, explică Rotenberg. Mai exact, a făcut o aşa-numită cramă gravitaţională. „Totul se face manual, folosim foarte puţin pompele, nu agresăm vinul. Crama este pe trei etaje, dintre care două subterane, aşa că vinul curge liber de la un etaj la celălalt. Aşa se făceau cramele în secolul al XVIII-lea în Bourgogne, în Franţa“, spune Rotenberg, adăugând că a cumpărat „ruina“ de la Cramele Halewood.

Vânzările au urcat de la 5.000 la 30.000 de sticle

Acolo unde a simţit că nu se descurcă, şi-a luat ajutoare. Liviu Grigorică, conferenţiar la Universitatea de Agronomie din Bucureşti, este cel care l-a ajutat în procesul de asamblare a vinurilor. „Asta este partea cea mai dificilă în crearea unui vin. Şi mi-am ales un anumit stil: vinuri vechi, cu mult lemn, vinuri puternice, cu foarte mult corp, grele, spre deosebire de vinurile moderne, care se fac mai suple, cu un corp mai fin. Vinurile mele sunt de şcoală veche, şi asta le face speciale în inundaţia de vinuri chiliene, argentiniene, româneşti, de Lumea Nouă, care sunt vinuri tehnologice“.

În primul an a îmbuteliat 5.000 de sticle. Acum, producţia anuală se ridică la circa 120.000 de sticle, însă vinde cam 30.000. „Este un business care pierde bani pentru moment“, spune el. De ce? Pentru că, înainte de a fi scos la vânzare, vinul este îmbătrânit 12-24 luni, în butoaie făcute de meşteri dogari din Argeş. „Costă foarte mult, de aici şi moda „fără lemn“ în vin. În România, un butoi de 225 de litri de vin costă cam 200 de euro. Aşa că aduce aproape un euro la litrul de vin“.

Nu s-a repezit să caute un distribuitor în primul an, ci a iniţiat contacte cu formatorii de opinie în domeniu. „Tot ce am învăţat că nu funcţionează în IT funcţionează în cazul vinului. Am construit brandul, construim acum canalele“, spune el. Aşa că, după ce a generat reacţii pozitive în rândul acestora, a început să facă degustări şi să apară în revistele de specialitate. „Scopul era nu să ajungem la public, ci la urechile managerilor de achiziţii din marile reţele şi ale şefilor de restaurante. Şi am reuşit.

Am avut nevoie de conturi de referinţă, şi acum avem vinurile în toate restaurantele de lux din Bucureşti: la Casa di David, Acquarium, Fattoria. Caru’ cu Bere şi Jariştea, unde vin străinii, vând în ne­ştire“, spune el. De aici şi până la listarea în Carrefour, Real şi Metro, dar şi la semnarea unui contract cu un mare distribuitor, a mai fost doar un pas. Vinurile se găsesc la raft pe trei paliere de preţ: vinuri foarte scumpe, super-premium (circa 80 de lei), vinuri premium (circa 35 de lei) şi de larg consum (circa 18 lei).

În tot acest timp, nu a uitat de toate obiceiurile şi pasiunile sale. Colecţionează obiecte de artă, fiind pasionat de acestea, dar privindu-le, în acelaşi timp, ca pe o diversificare a portofoliului de investiţii. Pentru că şi bursa, dar nu cea din România, ocupă un loc central între preocupările sale. „În general, merg pe firme care sunt capitalizate foarte bine, peste 50 de miliarde, şi care plătesc dividende. Acum vedem o schimbare de paradigme în investiţii. Iniţial, în urmă cu şase-zece ani, se vindea viitorul. Deci, o firmă care făcea bani şi dădea dividende era o firmă neinteresantă, pentru că perspectiva ei de creştere era relativ mică. Acum s-au schimbat lucrurile, firmele care dau dividende au o volatilitate mai mică şi sunt mai atractive“, conchide el.

Acum suntem în mijlocul unei acţiuni 1+1. Pentru că, în momentul acesta, fiecare sticlă care ajunge la consumator este cea mai bună reclamă.
Mihail Rotenberg, Cramele Rotenberg

120.000 de sticle este producţia anuală de vinuri a Cramelor Rotenberg, capacitatea maximă a unei crame-boutique ce poate fi gestionată de un singur om