Întrebarea privind locul de muncă actual şi dacă este la stat sau la privat este prezentă în mai toate chestionarele de scoring, indiferent de bancă.
Iar dintre două persoane cu profile similare, singura diferenţă fiind că una lucrează la stat, iar cealaltă la privat, angajatul la stat va obţine un punctaj mai bun.
Cum se explică preferinţa băncilor pentru salariaţii de la stat?
„Într-adevăr, angajaţii din sectorul public au un punctaj mai bun la calcularea scoringului, argumentul fiind stabilitatea locului de muncă. Dar există şi situaţii în care angajaţii din secorul privat pot obţine un punctaj foarte bun. Depinde de mărimea companiei, de situaţia financiară. Evident că o companiei multinaţională este mai bine cotată decât un SRL. De asemenea, companiile din sectorul financiar au şi ele un punctaj bun”, a explicat pentru capital.ro, Gabriela Nistor, director de retail la Banca Transilvania, modul în care se face departajare a clienţilor.
Şi reprezentanţii Garanti Bank au o explicaţie similară . "Am lansat un produs dedicat angajaţilor din sectorul de stat ţinând cont de istoricul de creditare al clienţilor din acest sector pe care îi avem în portofoliu, care este unul foarte bun. Totodată, angajaţii din sectorul public înregistrează o stabilitate şi constanţă din punct de vedere al veniturilor, fluctuaţiile fiind nesemnificative", precizează Okan Yurtsever, Director Retail & Bancassurance la Garanti Bank.
Alte bănci sunt însă foarte secretoase când vine vorba de scoringuri. Am solicitat însă împrumuturi prin intermediul unei firme de brokeraj. Am folosit două profile pentru cererile de credit: un angajat la o firmă privată, căsătorit şi cel al soţiei - care lucrează la stat şi are un salariu mai mic. Deloc surprinzător, gradul de îndatorare acceptat pentru „soţie” a fost mai mare, deşi veniturile erau mai mici.
„Băncile acordă câteva puncte în plus la scoring în cazul bugetarilor, dar nu înseamnă neapărat că angajaţii unei firme private sunt dezavantajaţi. Depinde de firmă, totuşi, depinde de domeniul de activitate, de numărul de angajaţi. În momentul de faţă, noi am obţinut pentru dumneavoastră ceea ce se numeşte prescoring. Potrivit rezultatelor obţinute de la cele două bănci la care am depus cererea dumneavoastră, respectiv Unicredit şi Piraeus, sunteţi eligibil, atât dumneavoastră, cât şi soţia, pentru creditul solicitat. Abia în etapa următoare, după depunerea dosarului complet, bancile vor verifica firma la Registrul Comerţului şi abia atunci se va putea şti exact ce scoring veţi obţine”, a explicat Ştefan Golici, consultant credite la Kiwi Finance, modul prin care se pot diferenţia angajaţii de la o firmă privată faţă de cei de la stat. Precizăm că toate amănuntele ne-au fost furnizate în calitatea de client potenţial, solicitant al unui credit de nevoi personale.
Perspective nefavorabile pentru bugetari
Anunţurile privind restructuarea a peste 100.000 de angajaţi din sectorul public ar trebui să pună sub semnul întrebării argumentul siguranţei locului de muncă - cel invocat de bănci atunci când justifică de ce bugetarii obţin un punctaj mai bun la scoring. Gabriela Nistor de la BT susţine că nu sunt excluse modificări la nivelul scoringului, dacă, pe piaţa muncii, se va înregistra o creştere a şomajului în rândul bugetarilor.
Cum se calculează scoringul
„Modul în care se stabileşte scoringul este cunoscut doar de câteva persoane. Ponderea criteriilor nu este cunoscută de către cei care selectează dosarele pentru a nu manipula rezultatele. Aceste criterii sunt realizate de către o firmă specializată, una dintre condiţiile care sunt luate în calcul fiind o stabilitate cât mai mare a locului de muncă, determinând o probabilitate cât mai mare de rambursare la timp a creditului. Rolul scoringului este acela de a determina o analiză de portofoliu care să arate comportamentul ulterior al aclientului pornind de la un comportament statistic standard”, a mai spus Gabriela Nistor.
Există însă o serie de elemente comune la toate băncile. În cazul unor anumite segmente socio-profesionale, riscul de neplată este mai ridicat.
- femeile divorţate obţin punctaj mai mic decât cele căsătorite
- angajaţii de la firme mici, cu capital autohton şi nou-înfiinţate obţin punctaje mai mici decât cei de la multinaţionale sau de la stat
- cei cu studii superioare obţin punctaje mai mari
- cei cu persoane în întreţinere obţin punctaje mai mici
- o vechime mai are în muncă şi la jobul actual aduce punctaje mai mari.





Sint accesibile pe internet diverse tabele cu conditiile/intrebarile necesare calcularii scoring-ului tuturor interesatilor (rezultatul fiind atribuirea unui rating in vederea acordarii unui credit si a conditiilor acestuia). De multi ani este in vigoare un pachet de masuri de siguranta numit BASEL II pentru acordarea de credite. Poate spre mirarea multora, ingreunarea obtinerii unui credit ESTE (in majoritatea cazurilor) PENTRU protejarea clientului dornic de indatorare, nu pentru a-i ingreuna viata!... dar inainte de orice discutie despre credite, ar trebui sa precizam natura acestora: sint de investitie sau de consum??? Intre ele e mare, mare deosebire si de aceea nu pot trece impreuna intr-o discutie. Si la final mai vreau sa spun ca nici un client de la noi nu cere sau a cerut vreodata un credit la ghiseu!!! Pentru asta sint camere(locatii) speciale in interiorul bancii si oameni specialisti, calificati, nu casieritele/casierii din spatele ghiseului...
in contextul actual nu e deloc o idee buna. Joburile din sectorul bugetar sunt la fel de instabile ca si cele din privat.
Guvernul Boc a anuntat disponibilizari masive, toti bugetarii afiliati la PSD au fost concediati odata cu retragerea de la guvernare. De unde isi platesc creditele acum ?
Bancile romanesti copiaza sau se ghideaza dupa modelul occidental, dar poate ca legislatia tarilor nu-i aceeasi...! Un angajat al statului (german) in cazul discutiei noastre se poate considera sigur pe venit - pina la virsta (minima) de pensionare! Chiar daca statul german ii anuleaza/reduce postul dintr-o structura, omul trebuie platit in continuare pina la sfirsit ! La "privat" nu-i asa! De aceea bancile de aici ofera fara grija credite, dar cu o mentiune importanta: toate creditele acordate in Germania se orienteaza dupa virsta debitorului! Se stie ca odata trecut in pensie, venitul scade substantial, ca atare bancile se feresc sa ofere sume credit care pot depasi dupa pensionare capacitatea de returnare a clientilor....
cei care se pricep sa citeasca cu atentie ce aberatie a spus consultanul gigel de la iedul finance.tare tipul. :)))pai bai varza ai facut prescoringul si cand ajunge in banca le mai face un prescoring sau cum?!!? tu ce ai facut atunci? varza....ca toti ceilalti
draga Gigel, in masura in care nu ai de-a face cu procedurile bancilor si cu instrumentele puse la dispozitia brokerilor, te vom ruga sa te abtii de la comentarii.
mai gigi,
te invitam sa iesi din lumea ta in care toate lucrurile au nume de animale si sa incerci sa iti deschizi orizonturile de gandire...macar un pic. dupa aceea vei intelege cateva proceduri de securitate si/pentru exactitate financiara.
multumesc,
Banca are garantia ca aici intotdeauna lenea si furtul vor fi mai bine rasplatite decat munca.
Deci nu are rost sa ne suparam pe cei de la banca pentru ca s-au adaptat specificului local.
Cand salariatii de la privat si-au falsificat veniturile(plateau din buzunar darile la stat pentru salarii mari),au luat credite de s-au spetit iar in plina criza bancile s-au trzit fara bani si cu imobile supraevaluate,e normal ca acum bugetarii sa fie preferati.In 2003 cand am aplicat pentru un credit imobiliar,banca a refuzat sa-mi ia in calcul garzile si venitul de la policlinica cu plata(dovedite cu fisele de impozit global pe 3 ani)asa ca am luat o mizerie de credit si m-am imprumutat de restul de la prieteni
De ce sa-si falsifice salariatii veniturile??? Sa primeasca mai usor tichetul spre infern...??? Iti spun eu ceva (si altora care vor s-o accepte): foarte multi specialisti sint convinsi ca perioada trecuta, in care guvernele au "aruncat" sute, mii de miliarde de Euro (daca luam si celelalte continente in vedere), bani artificiali, scosi din maneca cum s-ar spune, va aduce un val de inflatie, nemaiintilnit in scurta istorie a capitalismului de mai putin de 200 de ani!!! Banii nu mai pot fi retrasi, si vor contribui la o ieftinire a fiecarei monezi implicate, adica la o devalorizare masiva fatza de preturile existente
Ioane tu lucrezi la stat si te-au angajat parintii pe pile. Ai tai au facut o varza, nu un om, iar acum au obtinut un bonus de 1% de la banci sa ia si niste carnati. Acum au varza cu carne.
Nu va pierdeti in detalii, analizati cu atentie substratul acestor credite.
Bancile nu sunt imprudente cand crediteaza un salariat.
Cineva le-a garantat lor ca bugetarii nu vor avea salarii mai mici.
Sa facem un efort si sa enumeram persoanele sau institutiile care au puterea de a garanta asa ceva.
"conditii de creditare mai laxe?!" - nu am mai auzit asa expresie
Niciodată nu e prea târziu să înveţi expresii noi:)) E o glumă, spusă cu simpatie, pentru ca sunteti cititorul nostru şi toti cititorii nostri ne sunt simpatici pentru ca ne ţin în viaţă. Expresia nu e chiar uzuală, dar e corectă. Poate fi modificată, nu e un capăt de ţară, dar e o chestiune minoră faţă de tema articolului. Mulţumesc că ne citiţi. O zi bună!
d-aia nu ne intelege nimeni.ca nu avem cap doar pentru sapca.iar cu atentiile,suntem obisnuiti pentru ca daca eu vb iar tu te gandesti la maria,s-ar putea sa ti`o furi cand primesti raspunsul pentru cererea de credit :))
europei suntem si cei care lucreaza la bancii (cu putine excepti) sunt cei mai desculti si pe deasupra au si c*u*r*u gol
PT. CA ANGAJATII BANCILOR SI MANAGERII SUNT NISTE IDIOTI NEINTELESI DE NIMENI .
si sunt mai RECUNOSCATORI ...cu angajatii bancii obtinand un scor mai mare....
Pt. ca suntem mai smecheri decat voi pleaba societatii
zici tu ca ei sunt ''pleaba' ?
atunci tu nu poti fii decat pleboiul!!