Actualizat acum 5 minute

  • Curs valutar: EUR4.4452

Cum verifici dacă o firmă e la un pas de faliment

Autor: Marius Guţă Luni, 30 Noiembrie 2009 14 vizualizări 14 comentarii

Tot mai multe firme au probleme de lichiditate din cauza crizei financiare. Cum aflaţi că angajatorul sau firma de la care ar trebui să vă primiţi banii în câteva luni nu se alfă într-o situaţie dificilă? Există baze de date care vă pot salva. De la începutul anului, aproape 16.000 de firme au intrat în insolvenţă, duplu faţă de întreg anul 2007.  Iar valoarea cecurilor şi biletelor la ordin  emise fără acoperire ajuns la aproape 450 de milioane de lei în septe

Tot mai multe firme au probleme de lichiditate din cauza crizei financiare. Cum aflaţi că angajatorul sau firma de la care ar trebui să vă primiţi banii în câteva luni nu se alfă într-o situaţie dificilă? Există baze de date care vă pot salva.

De la începutul anului, aproape 16.000 de firme au intrat în insolvenţă, duplu faţă de întreg anul 2007.  Iar valoarea cecurilor şi biletelor la ordin  emise fără acoperire ajuns la aproape 450 de milioane de lei în septembrie. Analiştii pun această creştere accelerată a numărului şi valorii incidentelor de plată pe seama crizei economice care a determinat creşterea arieratelor şi, implicit, a blocajului financiar. Prin urmare, este mult mai important acum să vă interesaţi despre situaţia financiară a partenerilor.

Datele despre incidentele de plată se pot afla de la bănci

Banca Naţională deţine o bază de date cu informaţii despre toate companiile care au generat incidente de plată: au emis cecuri şi bilete la ordin fără acoperire. Pentru a afla informaţii despre o firmă, trebuie însă să apelaţi la serviciile unei bănci.

"Noi putem verifica orice companie din România, indiferent la ce bancă are deschis contul dar este necesar ca firma sau persoana fizică ce solicită acest lucru să aibă deschis un cont la noi sau, dacă nu are, să îşi deschidă un cont. Taxa pentru interogarea bazei de date a Centralei Incidentelor de Plată este de trei lei pentru fiecare companie verificată", a descris pentru capital.ro, Andrei Muraru, director de sucursală la Banca Transilvania.

"Consultarea bazei de date a CIP poate fi făcută doar prin intermediul unei bănci, accesul direct la aceste informaţii fiind interzis atât personalelor fizice cât şi companiilor", a declarat pentru capital.ro Ianfred Silberstein, directorul Direcţiei Juridice din cadrul Băncii Naţionale.

Prin consultarea CIP  se pot afla atât incidentele de plată în care a fost implicat partenerul de afaceri, cât şi dacă seria şi numărul cecului pe care acesta l-a emis fac parte dintr-un set de instrumente de plată avizate de BNR sau dacă nu cumva respectivul cec a fost declarat anterior la CIP ca pierdut, furat, distrus sau retras din circulaţie.

Date financiare-  disponibile gratuit

O altă soluţie pentru o verificare succintă a partenerului de afaceri o reprezintă consultarea bazelor de date publice. Pe site-ul ministerului de Finanţe pot fi consultate datele financiare ale tuturor companiilor din România, atât cele din bilanţ, cât şi cele din contul de profit şi pierdere.

Trebuie însă să le interpretaţi. Ideal e ca firma să fi avut profit în ultimii trei ani. Un alt indicator important este gradul de îndatorare, calculat ca raport între capitaluri proprii şi capitaluri permantente (datorii pe termen mediu şi lung plus capitaluri proprii). O pondere sub 30% a capitalurilor proprii în totalul resurselor de care dispune o companie, pe termen mediu şi lung este considerată nesănătoasă.

De asemenea, solvabilitatea generală (calculată ca raport între activele circulante plus cele fixe şi datoriile totale) trebuie să fie peste 1,2.

Informaţii despre datoriile pe care le are o firmă puteţi găsi pe arhiva garanţiilor mobiliare, unde sunt postate gajurile, garanţiile pe conturi curente sau alte garanţii cerute la diferite credite.

De pe www.buletinulinsolventei.ro puteţi afla dacă împotriva unei companii au fost deschise procedurile de insolvenţă, precum şi stadiul acestora la diferite instanţe.

Iar de pe site-ul Fiscului, puteţi afla dacă o firmă are datorii la bugetul de stat, la cel al asigurărilor sociale sau nu a plătit contribuţiile la şomaj.

Site-uri specializate care oferă informaţii din mai multe surse

În România au apărut site-uri specializate unde se pot găsi informaţii financiare despre companii, agregate din mai multe surse: de exemplu bonitate.ro sau vrajitorul.eu. Informaţiile sunt obţinute, în general, din bazele de date ale Monitorului Oficial, din Arhiva de Garanţii Mobiliare, de la Registrul Comerţului sau Buletinul Insolvenţei.

"Putem oferi atât informaţii punctuale, pentru o singură firmă, cât şi pentru mai multe firme, în baza unui abonament anual. Accesul se face online fiecărui serviciu fiindu-i alocat un anumit număr de credite, valaorea unui credit fiind de 1,1 lei, plus TVA. Vreau să precizez că noi nu oferim un raport de bonitate pentru companiile în cauză, ci doar căutăm în bazele de date ale diferitelor instituţii", a declarat pentru capital.ro Cristina Niţu, Project Manager "Vrăjitorul.eu"

Rapoarte cu explicaţii

Informaţiile financiare, în formă brută, nu vă sunt întotdeauna utile. Coface şi Eximbank oferă rapoarte cu explicaţii despre starea unei firme.  Însă şi costurile sunt mai mari.

Obţinerea datelor pentru o singură companie că costă minimum 40 de euro la Eximbank în cazul firmelor româneşti, respectiv 45 de euro pentru cele străine, raportul fiind gata în 10 zile lucrătoare, în primul caz şi în 15-20 de zile lucrătoare, în cel de-al doilea. Pentru 70 de euro perioada de redactare a raportului se reduce la două zile.

Abonamentele cele mai ieftine, care includ 25 de rapoarte, costă 1500 de euro, pentru 40 de companii preţul creşte la 1950 de euro iar pentru 2.300 de euro anual obţineşi 60 de rapoarte. Pentru toate cele trei tipuri de abonament se oferă, gratuit, un raport privind riscul de ţară acoperind un număr de 51 de state.

Trebuie precizat că este obligatoriu să aveţi un cont deschis la Eximbank pentru a putea obţine aceste rapoarte.

Raportul despre companii cuprinde:
 - datele de prezentare ale firmei (denumire, adresă, telefon etc)

       - istoric,

       - date financiare, date de bilanţ,

      - standing financiar calculat pe baza indicatorilor de lichiditate, solvabilitate şi rentabilitate,

      - informaţii despre asociaţi,

      - credite în derulare şi credite restante

      - recomandări privind nivelul maxim al creditului comercial.

Modelul de raport oferit de Eximbank poate fi accesat Aici (pag 6-12)

Coface România oferă rapoarte mai complexe despre companii, care conţin inclusiv un "credit rating" prin care se evaluează riscul de insolvabilitate al firmei investigate folosind o grilă de la 0 (procedură de insolvabilitate în curs) la 10 (risc inexistent).

Ratingul companiei ia în calcul atât indicatorii financiari ai companiei cât şi aşa- numiţii factori calitativi, cum ar fi dezvoltarea companiei, regimul plăţilor, evoluţia număruluii de angajaţi etc. Este avut în vedere, de asemenea, modul în care compania şi-a onorat obligaţiile de plată.

Coface oferă, de asemenea, rapoarte de monitorizare negativă astfel încât se pot observa eventualele derapaje ale partenerului de afaceri în interiorul perioadei contractuale.

Furnizarea unui raport de evaluare Coface se face doar în baza unui contract anual cu două variante: 10 companii, respectiv 30 de companii. În primul caz, preţul este de 2.100 lei, iar în cel de al doilea de 5.550 lei. Raportul este furnizat în regim Flash (opt ore lucrătoare), Express (24 ore lucrătoare) şi Normal (6 zile lucrătoare).

 

  • Catalin la 19 noiembrie, 18:03 a spus:

    "Consultarea bazei de date a CIP poate fi făcută doar prin intermediul unei bănci, accesul direct la aceste informaţii fiind interzis atât personalelor fizice cât şi companiilor"

    De ce-o fi interzis, de vreme ce te poti duce la banca, plati trei lei si afla ce te intereseaza???
    Mister pe care doar geniile neintelese de la BNR il pot deslusi.
    Poate doar o modalitate de a mai indesa pe degeaba niste bani in buzunarele fara fund ale bancilor?

  • chrissty la 19 noiembrie, 11:36 a spus:

    in zilele de azi ce le traim, o masura de siguranta este bine venita.
    firma la care lucrez, lucreaza cu o astfel de companie de asigurari, care verifica si asigura bonitatea clientului la o anumita suma.
    dupa principiul cine se frige odata sufla si-n iaurt...din pacate!
    cand firmelor, chiar mari, le scad lichiditatile si peste noapte dau faliment, o astfel de solutie este binevenita!
    si fara a face publicitate.
    fiecare are interesul sa-si recupereze banii dupa un serviviu prestat! e bine ca exista un astfel de serviciu! :)
    toate cele bune!

  • Ovidiu Tender la 19 noiembrie, 10:45 a spus:

    Exista instrumente muuuult mai puternice pentru verificarea potetialilor parteneri de afaceri! Vrajitorul e slab, la fel si bonitate.ro, un articol la fel de slab, scris in scopuri publicitare, bravo Capital! Sunteti patetici!

  • maria la 18 noiembrie, 20:09 a spus:

    show erotic la web, 5 minute gratis, http://www.e-album.ro/membru.php?id=2269

  • Tzepes la 18 noiembrie, 16:45 a spus:

    Si daca eu as dori informatii despre situatia financiara a Eximbank, de exemplu, banca de stat care suge copios banii poporului prin slujbe de fatada... cine le-ar putea oferi? Oare ii intreaba cineva de vorba?
    Acolo s-ar vedea cum se poate jefui legal statul roman.

    P.S. Nu mai faceti reclama la terti

    • sasa la 18 noiembrie, 23:34 a spus:

      Da se poate, daca stii pe unde sa umblii pe internet, fara sa incalci legea si sa accesezi site-uri publice, care iti pot oferii informatii publice care pentru multi li se par ultrasecret, insa trebuie sa te fi plimbat pe internet si din aproape in aproape afli ce te intereseaza. Aici se face publicitate mascata, dar mai mult transparenta pentru Coface si Eximbank, insa ceea ce uita sa precizeze e faptul ca sunt si mult firme de care fac acelasi lucru si mult mai calificat si nu in 8 ore flash ci in 4 ore, cu mult mai multe detalii, bineinteles daca acestea exista - pentru detalii incercati la office.cidp17@gmail.com

  • Caty la 18 noiembrie, 16:23 a spus:

    Parerea mea e ca nu ar trebui data publicitatii situatia financiara a unei societati. Asta ar trebui sa o verifice Fiscul si atat. "Vrajitorul" isi permite cam multe

    • eu la 18 noiembrie, 19:57 a spus:

      datele financiare sunt publice, prin lege, si asa trebuie sa fie!

  • lioness776 la 18 noiembrie, 14:05 a spus:

    Ati verificat inainte sa publicati articolul cat de actualizate is datele de la finante? Lipses ani intregi despre firme, ultimele actualizari sunt de prin 2005 si nu este o exceptie...sunt firme mari cu multi salariati ...

  • Stanescu Gabriel la 18 noiembrie, 13:15 a spus:

    Noi lucram cu Creditrfeorm Romania de vreo 6 ani de cand suntem pe piata si sunt foarte ok, foarte profi si preturi negociabile

  • magda la 18 noiembrie, 11:34 a spus:

    Fiscul actioneaza cu doua masuri. Este mare cu cei mici si mic cu cei mari sau cu cei apropiati de politicienii aflati la putere.
    Vezi continuarea pe http://www.bloombiz.ro/finante/fiscul-pentru-unii-muma-pentru-altii-ciuma

  • eu la 18 noiembrie, 10:34 a spus:

    http://www.iq-test.ro/#394490

  • oldman la 18 noiembrie, 09:34 a spus:

    jumatate de articol se refera la o firma care isi impacheteaza mai frumos informatiile. spuneti-mi macar k ati luat si voi un ban pentru asta!

    • sasa la 18 noiembrie, 23:27 a spus:

      se face publicitate mascata, dar mai mult transparenta pentru Coface, insa ceea ce uita sa precizeze e faptul ca sunt si mult firme de detectivi particulari care fac acelasi lucru si mult mai calificat si nu in 8 ore flash ci in 4 ore, cu mult mai multe detalii, bineinteles daca acestea exista(office.cidp17@gmail.com).

Lasă un comentariu

 

NOTA:  Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul Capital.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.


editoriale

Deşi lipsa de predictibilitate a legislaţiei fiscale a fost „regula de bază“ a ultimilor ani în...

Liderii politici nu inventează noi strategii naţionale atunci când preiau puterea. Ei adaptează...

powered by Distinct New Media