Actualizat acum 43 minute

  • Curs valutar: EUR4.4646

Coca-Cola lansează prima campanie bazată pe coduri QR

Autor: Andreea Pandelea Luni, 14 Noiembrie 2011 498 vizualizări 0 comentarii

Luna aceasta, milioane de recipiente Coca-Cola vor prezenta coduri QR, ca măsură de susţinere a mascotei Coca-Cola de iarnă, ursul polar. Măsura face parte dintr-o campanie amplă derulată de Coca-Cola, în scopul protejării habitatului natural al urşilor polari, iniţiativă susţinută de companie în parteneriat cu World Wildlife Fund (WWF).

Consumatorii care vor scana codurile QR, care apar pe recipientele distribuite de 7-Eleven, vor descărca automat aplicaţia Snowball Effect by Coca-Cola, pentru iPhone şi iPad, care se transformă într-un joc de aruncări cu bulgări de zapadă, conectat la Facebook. Cei care strâng cele mai mari punctaje, vor câştiga iPad-uri, excursii în Arctica ş.a.m.d.

Aplicaţia le oferă consumatorilor posibilitatea de a dona pentru protejarea habitatului natural al urşilor polari. Compania Coca-Cola a realizat o donaţie iniţială de 2 milioane de dolari.


Derulată mai întâi, în Statele Unite, campania bazată de coduri QR este o premieră pentru companie la nivelul Statelor Unite, nu şi la nivel global, deoarece Coca-Cola a mai implementat astfel de campanii în Japonia şi Germania.

Mashable

Spune-ţi părerea!
  • Nici un mesaj postat până acum

Lasă un comentariu

 

NOTA:  Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul Capital.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.


editoriale

Deşi lipsa de predictibilitate a legislaţiei fiscale a fost „regula de bază“ a ultimilor ani în...

Liderii politici nu inventează noi strategii naţionale atunci când preiau puterea. Ei adaptează...

powered by Distinct New Media