Tinerii cu vârste între 18 şi 24 de ani sunt cei mai activi, atât ca apartenenţă la reţele sociale cât şi ca frecvenţă de accesare a conturilor personale. Doar 20% dintre tinerii între 18 şi 24 de ani nu au cont în cel puţin una dintre reţelele sociale amintite, la polul opus aflându-se persoanele peste 45 de ani, 80% dintre acestea neaparţinând nici unei comunităţi.
HI5 se luptă cu Facebook
Membrii Hi5 au o deschidere mai mare către noi prieteni sau grupuri, numarul mediu de prieteni în retea fiind de peste 140, iar 17% aparţin unui grup din această reţea. Numărul mediu de conexiuni pentru Facebook este de peste 4 ori mai mic, şi doar 9% sunt membrii unui grup în cadrul reţelei.
În ceea ce priveşte frecvenţa de accesare, peste jumătate dintre membrii HI5 şi Facebook îşi accesează contul personal de cel puţin o dată pe săptămână, din nou tinerii fiind cei mai activi. Spre exemplu, 70% dintre membrii HI5 cu vârsta între 18 şi 24 de ani se conectează de cel puţin o dată pe săptămână, spre deosebire de o treime dintre persoanele între 25 şi 34 de ani care se conectează cu aceeaşi frecvenţă.
În cazul Facebook 74% dintre tinerii între 18 şi 24 de ani îşi accesează contul de cel puţin o dată pe săptămână, spre deosebire de 45% între 25 şi 34 de ani.
Apartenenţa la o reţea sau alta nu este exclusivă şi, în general, persoanele active în comunităţile sociale au cont în mai multe reţele, media fiind de două comunităţi.
Mercury Research este una dintre cele mai mari companii independente de cercetare de pieaţă din România. Studiu a fost efectuat pe un eşantion de 301 de internauţi din mediul urban cu vârsta între 18 şi 64 de ani.





asta e toata treaba cu retelele de "socializare". Oamenii la casa lor nu au timp de astfel de prostii. Daca vreti sa vedeti cum functioneaza o retea de socializare, uitati-va la polonezi: 13 milioane au cont pe Nasza klasa - e site 100% polonez.