Actualizat acum 44 minute

  • Curs valutar: EUR4.4408

Cât costă orele de sport pentu copii

Autor: Mirona Hriţcu Duminică, 25 Octombrie 2009 1 vizualizare 7 comentarii

Cursurile de iniţiere într-un sport costă maximum 200 de lei lunar. Este însă o investiţie pe termen lung, asigurând evoluţia copiilor pe toate planurile. În continuare, cele mai populare variante. Fotbal Cel mai popular sport din lume se dovedeşte cel mai practicat şi de către micuţii români, dar şi unul dintre cele mai accesibile. „Antrenamentele durează o oră pentru cei mici, de două ori pe săptămână, iar taxa lunară este de 60 de lei“, spune fostul fotbal

Cursurile de iniţiere într-un sport costă maximum 200 de lei lunar. Este însă o investiţie pe termen lung, asigurând evoluţia copiilor pe toate planurile. În continuare, cele mai populare variante.

Fotbal

Cel mai popular sport din lume se dovedeşte cel mai practicat şi de către micuţii români, dar şi unul dintre cele mai accesibile. „Antrenamentele durează o oră pentru cei mici, de două ori pe săptămână, iar taxa lunară este de 60 de lei“, spune fostul fotbalist Marius Baciu, acum proprietar, în Mediaş, al unei şcoli de fotbal la care se antrenează 200 de copii. Alte cluburi, cum este cel al lui Gică Popescu, de la Craiova, nu percep nicio taxă. Are însă deja pe lista de aşteptare peste o mie de doritori.

Călărie

181-39883-36_horseriding_42.jpg„Copiii ar veni de la o vârstă foarte fragedă, dar experienţa ne-a învăţat că pot asimila ce învaţă doar începând cu 6-7 ani“, spune Mădălina Aioanei, antrenor de echitaţie. „În zece lecţii se decide dacă un copil este făcut pentru acest sport, dacă ne referim la performanţă. În ceea ce priveşte exclusiv activităţile de agrement, aici n-ai nevoie de talent, ci doar de curaj“, spune Ion Dulugeac, administratorul Clubului de Hipism Mogoşoaia. În general, preţurile variază între 50 şi 70 de lei pentru 30 de minute.

Scrimă

181-39881-36_fencing_42.jpgCea mai bună vârstă pentru a vă da copilul la acest sport este de 4-5 ani. „Cursul de început, de bază, durează aproximativ o lună, iar per total, iniţierea durează cam un an“, spune Petrică Ungureanu, antrenor în cadrul Clubului Engarde din Bucureşti. Principalul avantaj este că, „faţă de alte sporturi individuale, în scrimă victoria nu revine celui cu un fizic robust, ci aceluia care se dovedeşte a fi mai inteligent şi mai îndemânatic“, motiv pentru care, spune Petrică Ungureanu, „scrimerii se situează pe primul loc în privinţa vitezei de reacţie, înaintea piloţilor de încercare ori a boxerilor“. Pentru cei interesaţi, costul unui curs este cuprins între 30 şi 60 de euro pe lună.

Tenis

181-39886-36_tennis_42.jpgSe ştie că tenisul este un sport scump, iar faptul că majoritatea marilor jucători au avut teren în curte încă de mici are o explicaţie. În Bucureşti, majoritatea cluburilor cer pentru o oră de iniţiere circa 50 de lei. În provincie, ca de obicei, cursurile sunt mai accesibile: Clubul Magic Tenis din Craiova taxează cu 25 de lei pe oră, iar Winners Tennis Club din Cluj, cu 30 de lei. De reţinut că acestea sunt tarifele pentru cursurile în sistem de grupe - antrenamentul individual costă, de obicei, dublu.

Înot

181-39885-36_swimming_42.jpgÎnotul şi mersul pe bicicletă sunt primele sporturi pe care ar trebui să le deprindă un copil sănătos. Dovadă că „am avut şi cereri pentru copii de şase luni“, spune antrenorul ieşean Florin Sabaiduc. În opinia sa, „ai învăţat să înoţi doar dacă ai reuşit să te menţii 100 de metri fără pauză“. Efort care unui copil de sub patru ani îi va lua, atenţie, nu mai puţin de un an. O şedinţă de iniţiere în înot costă, în general, 20 de lei, dar poate ajunge şi la 60 de lei, cum este cazul piscinei Bery Fitness din Bucureşti.

Baschet

181-39880-36_basketball_42.jpgOrele de educaţie fizică de la şcoală constau, adesea, în lecţii de baschet, aşa că preferinţa multor copii, fete şi băieţi deopotrivă, pentru practicarea acestui sport şi în timpul liber este firească. „Vârsta  la care se încep, de obicei, cursurile, este de 9-10 ani“, spune Radu Costea, director la Şcoala de Baschet. Taxa percepută lunar de el este de o sută de lei pentru două antrenamente pe săptămână. În alte cazuri, cursul poate costa de două ori mai mult (Baschet Club Slam, Bucureşti) sau o sumă modică, de câteva zeci de lei (bazele sportive şcolare).

Arte marţiale

181-39884-36_karate_42jpg.jpgFie că e vorba de specializări „banale“, precum karate sau judo, fie de altele, mai puţin cunoscute, precum ninjutsu sau shiatsu, artele marţiale sunt, de zeci de ani, în topul preferinţelor părinţilor când decid să-şi dea copilul la un sport. Motivele? „Pentru cei mai mici este vorba de adoptarea unei atitudini sănătoase sau despre învingerea timidităţii, iar pentru liceeni primează nevoia de autoapărare“, explică Bogdan Todiriţă, de la clubul Chinese Shaolin Kung Fu. În majoritatea cluburilor din ţară, cursanţii sunt taxaţi cu 120 de lei pentru trei antrenamente săptămânal.

Handbal

181-39882-36_handball_42.jpg„Suntem singurul sport din România care nu perce­pe niciun ban amatorilor. Doar când e vorba de deplasări pentru competiţiile naţionale, clubu­rile percep un comision lunar, de circa 30 lei“, spune Doru Manea, preşedintele Asociaţiei Municipale de Handbal din Capitală. Cei care vor să facă per­formanţă în handbal trebuie să ştie că un bun sportiv se formează în şapte-zece ani, iar pregătirea începe rareori mai devreme de vârsta de 8 ani. De asemenea, cursurile se ţin mai puţin în cluburi private, ci mai degrabă în bazele sportive şcolare.

  • Madalina la 20 noiembrie, 10:42 a spus:

    Pt. cursuri de echitatie, va putetia dresa la nr. de telefon 0744.694.847 sau la e-mail mrspersonality2000y2000@yahoo.com.

  • Catalin la 26 octombrie, 10:36 a spus:

    Privitor la arte martiale, nu exista club in Romania care sa perceapa 120 lei pentru trei antrenamente saptamanal.
    In majoritatea cluburilor de arte martiale ,exista O COTIZATIE LUNARA PE CARE TREBUIE SA O ACHITE SPORTIVII, ACEASTA VARIAZA INTRE 50 LEI SI MAXIM 90 LEI, REPET ASTA LUNAR NU SAPTAMANL.

  • liana la 25 octombrie, 18:44 a spus:

    am un copil de 16 ani care practica fotbal de la 11 ani ,in urma cu doi ani am reusit sa il aduc in bucuresti la un club .doar in bucuresti reusesc copii sa faca si performanta, doar cu ajutorul parintilor.cu toate ca au rezulte bune beneficiile se lasa asteptate.doar cei cu pile reusesc sa intre la cluburile mari.

  • Comunitatea Romanilor cu Bun-Simt la 25 octombrie, 13:36 a spus:

    Am deja peste 850 de prieteni . Oameni inteligenti, curajosi, dornici de dreptate, cu bun-simt. Noi nu ne-am alaturat pentru bani, functii sau alte avantaje materiale. Ne-am alataurat pentru un scop nobil. Alatura-te si tu Comunitatii Romanilor cu Bun-Simt ! Semneaza Petitia pentru formarea Comunitatii Romanilor cu Bun-Simt !

    www.petitieonline.ro/petitie-p55954054.html

    vizitati si blogul

    www.crbs.blog.com

    Multumesc

  • Daniel Mocanu la 25 octombrie, 13:10 a spus:

    Laudabila initiativa de a informa populatia, dar mai documentati-va...
    "Shiatsu" NU este o arta martiala! Shiatsu este un cuvant de origine japoneza facut din doua caractere scrise shi - deget si atsu - presiune, apasare. Shiatsu este un masaj modern cu radacini in medicina traditionala orientala. Uneori este descrisa ca fiind o fizioterapie japoneza. Abordarea actuala a tratamentului se aseamana cu acupunctura din perspectiva folosirii meridianelor (canale pe care circula energia) si tsubo (puncte de presiune), dar fara folosirea acelor. In shiatsu pacientul ramane imbracat pe durata tratamentului si nu se foloseste ulei pentru masaj. Shiatsu a aparut in China cu aproape 2000 de ani in urma cand relatarile aratau ca unele boli nu puteau fi remediate decat prin schimbarea dietei sau a modului de viata.
    Shiastu este o varianta de acupresiune pentru ca implica stimularea acupunctelor prin presiune. Totusi acest aspect nu este dominant in folosirea shiastu-lui. In shiatsu presiunea este uneori aplicata pe o suprafata mai mare si nu doar in zona acupunctelor; uneori presiunea se face exact in acea zona. Terapeutul isi foloseste degetele, mai ales degetul mare pentru a apasa precis in punctele localizate. Pentru a presa pe o zona larga isi foloseste palmele, coatele, genunchii si picioarele.

    • AlexPH la 25 octombrie, 13:40 a spus:

      Cred ca Dra. ce a scris articolul a beneficiat de ajutorul Shiatsu-lui ,si ca intotdeauna romanii sunt mari cunoscatori in ale fotbalului si ale femininului. Ce sa faci "Ti se poate intampla oricui" ca sa citam un clasic inca in viata.

  • un ardelean la 25 octombrie, 13:07 a spus:

    Din pacate in toate salile de sport prioritate au cei care platesc(cel mai mult fotbal),in detrimentul cluburilor care apartin MEC si care nu au sali,sau sunt prea multi copii .Ar trebui ca in aceste cazuri ministerul sa oblige scolile care au sali de sport sa inchirieze pentru fotbal sau alte sporturi dupa ora 22. prioritate avand copii care practica un sport in cluburile apartinand de minister.

Lasă un comentariu

 

NOTA:  Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul Capital.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.


editoriale

Deşi lipsa de predictibilitate a legislaţiei fiscale a fost „regula de bază“ a ultimilor ani în...

Liderii politici nu inventează noi strategii naţionale atunci când preiau puterea. Ei adaptează...

powered by Distinct New Media