Cele mai afectate de recesiune sunt ţările baltice, care au raportat scăderi ale PIB-ului de peste 10%. Letonia a înregistrat în primul trimestru o scădere economică de 18,6% faţă de primul trimestru al lui 2008, în timp ce Estonia a cunoscut o contractare de 15,6%. De asemenea, Lituania are un PIB cu 10,9% mai mic.
Mici economii cu datorii externe
Experţii afirmă că spre deosebire de România, Bulgaria se află într-o situaţie mai bună, din cauza faptului că moneda vecinilor noştri dispune de un regim de schimb fix faţă de euro. Mai mult, spun analiştii, finanţele publice bulgare erau foarte sănătoase în momentul declanşării crizei.
În privinţa raportului dintre România şi Bulgaria, cifrele vin să confirme afirmaţiile experţilor. În timp ce noi am avut în primul trimestru o scădere de 6,4% a Produsului Intern Brut, Bulgaria a înregistrat o scădere de 3,5% faţă de perioada similară a anului trecut.
Întrebat care sunt handicapurile particulare ale statelor din Europa de Est, Alexandre Vincent, economist al BNP Paribas, spune că "acestea sunt mici economii deschise spre exterior şi care depind foarte mult de exporturile lor cu destinaţia către Europa de Vest. În contextul în care cererea mondială scade, această fragilitate este agravată de deficitul curent şi de datoriile externe."
Un alt analist economic occidental recunoştea de curând că Europa de Est se află într-o situaţie dificilă din cauza faptului că, imediat după căderea comunismului, a privit cu prea mult entuziasm sistemul capitalist, respingând în totalitate ideea că acest în acest sistem sunt posibile crize de asemenea anvergură.
"Un factor important al situatiei cu care se confrunta tarile din Europa de Est este credinţa imensă pe care au avut-o in economia de piaţa", spune Jacques Rupnik, specialist pe Europa Centrală şi de Est.
Avantajele altor ţări estice
Unele state ale Europei Centrale sau de Est prezintă anumite avantaje, spun experţii. Astfel, este cunoscutul caz al Slovaciei care a adoptat moneda euro.
Polonia, de asemenea, are un oarecare avantaj pentru că se bazează pe o cerere internă susţinută şi care poate să facă faţă într-o oarecare măsură lipsei de cerere externă.
Un caz special este şi Cehia care s-a putut baza până de curând de capacitatea solidă de a exporta.








Tarile din europa de est, dupa caderea comunismului s-au indreptat intradevar catre economia de piata ca varianta viabila la economia centralizata. Totusi pasii care au fost realizati s-au realizat intr-un mediu economic de cooperare european fiind sprijiniti in parcurgerea etapelor de evolutie economica si financiara. Astfel pentru alinierea la conceptele financiare europene am fost indrumati sa urmam caile pe care le-am urmat: am permis investitii straine, am permis crearea unei piete bancare bazata pe conceptele sanatoase ale economiilor vestice si in fine am diversificat pe aceasta piata institutia creditului in corelare cu "legile" de piata existent in comunitate. Toata europa si chiar si america au fost multumite si au declarat cativa ani buni in urma ca Romania are o economie de piata sanatoasa. Declaratia domnului Jacques Rupnik, SPECIALIST pe Europa Centrală şi de Est: "Un factor important al situatiei cu care se confrunta tarile din Europa de Est este credinţa imensă pe care au avut-o in economia de piaţa" nu cred ca se bazeaza decat pe ceea ce tot dumnealui sau "breslasi" de-i dumnealui ne-au indrumat sa realizam. Acum cand lucrurile au luat o intorsatura proasta ne spun ca nu trebuia sa-i a
Acum cand lucrurile au luat o intorsatura proasta ne spun ca nu trebuia sa-i ascultam ? Am si eu o rugaminte/intrebare: se poatea ca odata cu sfaturile date si cu impunerile transmise sa ni se spuna si cand sa nu le ascultam ?
care experti au ajuns la concluzia ca romania sta mai prost decat bulgaria comparand niste procente? probabil niste experti in procente si atat.
Din pacate specialistii in procente au mare importanta. Tot din cauza procentelor transmise de ei economia mondiala credea ca-i sanatoasa. Tot din cauza procentelor transmise de ei Romania se imprumuta mai scump. Tot din cauza procentelor transmise de ei s-au scumpit creditele. Tot din cauza procentelor transmise de ei, sau pe aproape, Romania a apelat la FMI. Deci, cam cat crezi ca sunt de importanti acesti "specialisti" ?
Comparatia intre Bulgaria si Romania e la fel ca intre Romania si Ungaria! Dar daca treci granita observi imediat diferenta! Dupa mine Romania este cu 20 de ani inaintea Bulgariei, iar Ungaria cu 20 ani inaintea Romaniei. Asta e ne place nu ne place asta este adevarul crunt! Bulgaria arata ca Romania in '89 iar noi aratam ca Ungaria in '89!
Nivelul de trai al bulgarilor este foarte scazut, dati o raita prin magazinele lor, in special; in zona de granita cu Romania si o sa observati ca in magazine se afla in majoritate clienti romani. Am fost de multe ori la cumparaturi in Bulgaria, la Ruse mai exact si am constatat ca bulgarii cumpara foarte putin, nici macar de 20 de leva. Romanii umplu 2-3 cosuri cu de toate, asta inseamna minim 200 de leva. Nu vreau sa mai intru in amanunte, dar acest exemplu este edificator
"moneda vecinilor noştri dispune de un regim de schimb fix faţă de euro"....
pai cum se face asta, ei nu au ecomomisti, analisti?....
sau ei nu sunt asa interesati de speculatii?
de ce romania nu trece la euro? tot din cauza acestor speculatii?
incep sa ma amuze comparatiile bulgaria - romania, ce economie nemaipomenita au ei, cu atit mai mult cu cit comentariile vin de la experti care doar se uita la niste cifre. le-as recomanda domnilor respectivi sa dea o tura prin romania si pe urma o tura prin bulgaria. eu le-am facut pe amindoua. citeva mii de km in fiecare tara, prin natura profesiei. nu pot zice ca sint mare expert, dar unu mai mic, da, sint tot economist, asist firmele in dezvoltare. e, si bulgaria se vede altfel in teren fata de cifrele citite intr-un birou cu aer conditionat.
concluzia e una singura: domnilor experti, mai lasati-ne draq cu "emanatiile" dvs intelectuale ca put a lipsa de profesionalism. bulgarii NU o duc mai bine ca noi decit in agricultura si turismul la marea neagra. in rest...varza.
problema la noi este ca inca suntem condusi de "mari specialisti" (basescu, isarescu, stolojan...etc) care au demonstrat de ce sunt capabili si la crizele din 92-93 sau 97-98(ne-au facut praf)
Cred că orice s-ar scrie aici şi s-ar afirma că in Romania nu e bine,te excită.Eşti unul dintre persoanele din Romania,care cred că nimic nu e bine la noi.Sunt fericiţi să descopere macar ceva care nu e bine.Te rog mult pleacă unde vezi cu ochii
e mare nevoie de oameni care fac ceva şi nu numai comentează.Romania nu are nevoie de oameni ca tine
Bine spus.M-am saturat si eu de oameni ca raul.Numai pesimism.
Bulgarski n-au terminat agricultura.
Ei mai cultiva castraveciori si alte leguminoase, fructe si din acestea mai stiu sa faca si conserve.
Noi am inlocuit agricultura cu polticienii de Dambovitza, globalizati si intrati prin manshonerie.
Pai sa-i facem conserve !!!
Bulgarii se descurca mai bine pentru ca au impozit unic de 10%, nu ca la noi unde peste 16% au impus grila impozitului unic.
Sti nenea ,de ce litoralul bulgaresc e plin de Romani?Simplu:romanii au bani,bulgarii nu au bani de concedii.Scad preţurile in draci numai să aiba turişti.Ăsta e adevarul şi nu care îl crezi :Romanii sunt mai instăriţi decit bulgarii !
Mi se pare normal ca vecinii sa sufere mai putin pentru ca sint mult mai bine condusi. In vremuri de criza avem nevoie de guverne responsabile care sa tina in friu chetuielile bugetare si marea coruptie si sa-i stimuleze pe cei care pot sa aiba singuri grija de ei, nu sa-si piarda timpul rafuindu-se cu micii intreprinzatori ca sa promoveze interese meschine de grup.
Este adevarat , conducerile, de sus pana jos treubuie sa fie responsabile, dar este la fel de adevarat ca ele "nu sunt responsabile dinproprie initiativa"! Ce vreau sa zic este ca in toate democratille poporul trebuie sa faca legea si sa impuna responsabilitatea.
Daca poporul, adica tu, eu, ei , ele, omul de rand, sta si tace, ii mai injura un pic si apoi isi numara banii de paine, ei fac ce vor.
Vezi si cazul Angliei, unde alesi poporului au fost descopeiriti ca au furat cateva miisoare din taxele poporului, imediat s-a tras concluzia ca au facut asta, ei asa zisi cei mai corecti, tocmai pentru ca nu au fost trasi la raspundere!