Eu, unul, vreau să mănånc brånză făcută aşa cum ştiu ciobanii din Mărginimea Sibiului. I-am povestit ce au făcut nişte polonezi ca să fenteze rigorile europenilor: cånd li s-a mai interzis să våndă produsul lor tradiţional, cåţiva polonezi cu clientelă stabilă (cum are şi omul meu din piaţă) au pus un afiş - „brånză pentru pisici“. Vechii clienţi ştiau că e brånză bătrånească, iar respectivii negustori erau acoperiţi în faţa controalelor. Nu ştiu dacă o fi adevărat, dar ca poveste e frumoasă şi are tålcul ei: ţările din noua Europă încearcă să-şi păstreze tradiţiile păcălind acribia exagerată a funcţionarilor europeni. Sper ca pånă la urmă omul meu de la care cumpăr brånză să-şi găsească liniştea, să nu mai stea cu frica în sån că, în curånd, cineva îi va interzice să fabrice telemeaua aşa cum ştie el de la moşii şi strămoşii lui.
Asta nu înseamnă că tot ce ne cere Europa este o aiureală. Chiar dacă veşnicia s-a născut la sat, ţăranii au încă multe obiceiuri care îi ţin departe de piaţă, trăind într-un fel de economie naturală (adică producåndu-şi în curte tot ce au nevoie), iar asta este sinonim cu sărăcia. Înainte de ‘89, un ţăran care creştea cåţiva porci tăia unul la Crăciun, vindea vreo trei în obor şi banii îi ajungeau pentru un an întreg. Acum, aşa ceva nu mai e posibil şi ţăranul se simte nedreptăţit. Vrea ca statul să-i dea subvenţii pentru ca el să poată supravieţui un an din vånzarea cåtorva porci crescuţi, ce-i drept, cu hrană ecologică. Nu mai e posibil! Personal, particip în fiecare an la tăierea şi la pomana porcului; e o tradiţie la care ţin. Mi se pare că porcul crescut în curte are alt gust decåt cel de la supermarket. Dar în astfel de situaţii nu trebuie să cauţi randamente şi profit; creşterea animalelor devine un fel de hobby.
Nu poţi să fii rentabil crescånd trei porci, două vaci şi cinci oi, iluzionåndu-te că astfel ai o fermă şi statul trebuie să te ajute. Fermier - care produce pentru piaţă şi care trăieşte din aceste venituri - înseamnă, totuşi, altceva. Înseamnă specializare, producţie pe o scară mai mare, livrări constante etc. Şi, pentru asta, Europa ne dă bani. Ţăranul care vrea ca doar din vechea lui gospodărie să obţină venituri pentru un trai decent nu va reuşi. Nu pentru că Europa i-ar fi ostilă sau pentru că Guvernul îl neglijează, ci pentru că piaţa (de fapt noi, ceilalţi consumatori) vrea altceva. Iar cel care va trebui să se schimbe este ţăranul. Altfel înseamnă să faci agricultură doar de dragul aerului curat, dar nu vei obţine niciodată profit...





nu m-ai pacalit
Domnule Jurnalist,
Mergeti de curiozitate la ciobanul dumneavoastra si priviti cum si cine face mulsoarea oilor, unde si cum se face bra
Nu stiu, zau, ce comunism ati trait dumneavoastra, dar majoritatea taranilor abia cresteau un porc pe vremea lui ceasca, pentru ca li se luasera si ultima bucata de pamant din fundul curtii. Patru porci crestea doar inginerul si alti stabi de pe la CAP.
Cei patru porci au venit abia dupa '89 si au insemnat un salt urias pentru venitul taranului. Taranii gospodari - si bineinteles tineri - scot si profit din cresterea animalelor, fara a avea o ferma. Niste drumuri la tara n-ar strica!
E plin de semnificatie ca un liberal pedelist, cum am inteles ca este dl. Ionut Popescu, evita cu grije sa abordeze problema ce ii framanta pe toti economistii veritabili : criza financiara americana si repercursiunile ei asupra Europei. Ziarele din Germania si Franta titreaza cu litere mari ca in numai doua zile "s-ar ars" 100 miliarde euro, ca sunt toate semnele intrarii pana la sfarsitul anului a economiei europene in recesiune, dar despre eventualele repercursiuni asupra Romaniei se pastreaza o tacere asurzitoare. Oare de ce ? Unde ne sunt analistii ? Sau este adevarat ca nici analistii occidentali nu inteleg nimic din cele ce se petrec si stam pe o bomba ce poate exploda cu efecte devastatoare pentru economia mondiala ?
"Personal, particip a
Se vede ca in ultima vreme sunteti preocupat cu altceva ... nu cu studiu si scrisul. Macar acolo sa faceti treaba buna d-le Popescu.
La intrarea in Romania ar trebui scris clar : " Tara in Evul Mediu".Cei care vor avea curajul sa o viziteze nu vor mai cauta autostrazi , hoteluri de 4 stele si vor admira cotetele de linga blocuri,cireada de vaci de la 7 seara sau zborul scuterelor dezechilibrate pe o baliga. In acest peisaj branza pentru pisici e doar un alt fel de a ne fura singuri caciula .
sau si D-nul Popescu vorbeste in necunostinta de cauza, sau autoritatile romane n-au inteles nimic din directiva de la Bruxelles: in EU se stimuleaza productia ecologica, vacile au voie sa pasca liber (uitati-va in Luxemburg cand vii de pe autostrada)
branza este de mii de feluri, fiecare regiune cu renume se faleste cu branza facuta traditional, calugarii din Belgia isi fac branza in manastire, pe drumul de Cinque Terre sunt la tot pasul cooperative care desfac produse traditionale, etc. Nu fiecare taran din EU este capitalist cu profit, dar fiecare trebuie, daca isi vinde produsele, sa respecte anumite reguli de igiena.
Asta face parte din noua sclavie a sec. XXI, cind esti obligat sa traiesti competitiv. Daca fiecare ar produce minimul necesar n-ar ma fi probleme ecologice si bineinteles cei putini( totusi) si bogati n-ar mai avea instrumente de control- libertate!