Actualizat acum 39 minute

  • Curs valutar: EUR4.4463

Boc: În 2011, România va ieşi din criză

Autor: Mihaela Radu Vineri, 15 Octombrie 2010 334 vizualizări 0 comentarii

În 2011, România va trece pe creştere economică şi va ieşi astfel din criză, iar deficitul va fi mai mic cu mai mult de două procente, a declarat premierul Emil Boc.

“Anul 2011 va fi anul în care România va trece pe creştere economică. Nu avem niciun dubiu că acest lucru nu se va întâmpla. Toate analizele pe care le au Fondul Monetar, Comisia Europeană arată clar că România, în 2011, va merge pe creştere economică între 1,5 şi 2%”, a spus premierul.

Acesta a spus că o şansă de sporire a ritmului cu care poate România să iasă din criză sunt fondurile europene şi că guvernul, în ciuda tuturor dificultăţilor, va da bani cu prioritate pentru implementarea acestora.

“La nivelul bugetului, toate greutăţile şi restricţiile pe care le vom avea, în sensul că în 2011 vom avea un deficit de 4,4% şi nu de 6,8%, cât este anul acesta, vom acorda cu prioritate bani pentru infrastructură şi pentru cofinanţarea proiectelor europene, pentru că duc la dezvoltarea ţării, la locuri de muncă, la acordarea de salarii şi pensii decente”, a mai spus Boc.

Premierul Emil Boc şi ministrul Dezvoltării Regionale, Elena Udrea, au fost prezenţi vineri la Cluj-Napoca, unde au fost semnate trei contracte cu finanţare europeană pentru oraş.

Spune-ţi părerea!
  • Nici un mesaj postat până acum

Lasă un comentariu

 

NOTA:  Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul Capital.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.


powered by Distinct New Media