Actualizat acum 8 minute

  • Curs valutar: EUR4.4646

Banca Mondială şi România negociază un împrumut de un miliard de euro

Autor: Capital.ro Vineri, 27 Ianuarie 2012 677 vizualizări 2 comentarii

România şi Banca Mondială poartă discuţii cu privire la o linie de credit de un miliard de euro care să sprijine bugetul României, a declarat François Rantrua, şeful Biroului pentru România al Băncii Mondiale, transmite Bloomberg

Potrivit lui François Rantrua, guvernul român negociază cu Banca Mondială termenii unui acord preventiv, care îi va permite ulterior să decidă dacă trage sau nu fondurile.

"România va trebui să îndeplinească anumite condiţii convenite de comun acord, condiţii care sunt discutate în prezent. Durata liniei de credit poate fi de până la trei ani", a declarat François Rantrua.


În luna decembrie a anului trecut, Banca Mondială a finalizat eliberarea unui credit de un miliard de euro, parte a unui pachet de sprijin în valoare de 20 de miliarde acordat de FMI, CE şi BM.

Cabinetul condus de Emil Boc a promis că va reduce deficitul bugetar la 1,9% din PIB în acest an, de la 4,4% din PIB în 2011.

În luna martie 2011, România şi FMI au semnat un nou acord, de tip preventiv, care se ridică la 3,1 miliarde de drepturi speciale de tragere (DST), respectiv 3,6 miliarde de euro, reprezentând aproximativ 300% din cota pe care România o are la FMI.

Noul acord cu FMI va dura 24 de luni, urmând să se deruleze concomitent cu un nou acord preventiv cu Uniunea Europeană, în valoare de 1,4 miliarde de euro, precum şi cu un împrumut de 0,4 miliarde de euro de la Banca Mondială.

Sursa: Agerpres

  • dibaciu la 27 ianuarie, 12:24 a spus:

    daca nu ma insel anul acesta trebuie sa inceapa rambursarea celor 20 mild euro luati de la FMI in 2010 ( cca 1 mld, in 2012). Tot 1 mld contractam acum (preventiv) de la BM . Asta in termeni mai nebancari se numeste rostogolirea creditelor. Ok nimic de zis, dar atentie, din rostogolire in rostogolire, pana la victoria ( a se citi a insolventa) finala.
    Nota: refinantarile( mai ales cele de tip preventiv) fie ele si de la BM sau FMI, costa comision de neutilizare, care la cat de hamesit vad ca este Guvernul care nu isi permit nici macar aplicarea unei taxe diferentiate la produsele alimentare de baza (sic \"viermilor\" din P-ta Universitatii) asta poate sa insemne destul de mult - asaaa cam freo 10 ha de \"panselute\" pe care dom \"base\" oricum vroia sa le ia de la primarii ca apoi in loc sa cumpere ptr SMURD 120 de ambulante noi, mai bine cumpara 100 si le \"imparte\" frateste: freo 60 la privatizatii care o sa-l pupe in fund pe maria sa si freo 50 la SMURD ca deja incepe sa fie un sistem invechit si ineficient

  • Firfirel la 27 ianuarie, 11:13 a spus:

    Prea putin, nu ajung nici macar pentru parandaraturile din contractele de dezapezire. Ce ramane neacoperit, rezolva Piticul la lopata.

Lasă un comentariu

 

NOTA:  Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul Capital.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.


editoriale

Deşi lipsa de predictibilitate a legislaţiei fiscale a fost „regula de bază“ a ultimilor ani în...

Liderii politici nu inventează noi strategii naţionale atunci când preiau puterea. Ei adaptează...

powered by Distinct New Media