Aproape că nu se mai lucrează
În prezent, la cei 42,5 kilometri de autostradă se lucrează la nivel de avarie, şi este foarte posibil ca acest lucru să se menţină până anul viitor. Ritmul lucrărilor ar putea fi înteţit abia după alocarea fondurilor necesare pentru plata datoriilor acumulate.
Termenul va fi depăşit
Mai mult, deşi cosnstructorii spun că tronsonul de autostradă este gata în proporţie de 85%, Ionescu este de părere că termenul de predare va fi depăşit, iar în cel mai fericit caz lucrările vor fi gata abia în perioada octombrie - noiembrie 2010. Termenul contractual a fost stabilit pentru luna iunie 2010.
"E de aşteptat se înregistreze întârzieri la autostradă în aceste condiţii, pentru că fără aceşti bani, constructorii nu pot lucra", a explicat Ionescu. Totuşi, intârzierea nu va fi imputată constructorilor.
Peste 100 de milioane de lei numai către UMB
Constructorul UMB Spedition are de primit peste o sută de milioane de lei. Partonul companiei, Dorinel Umbrărescu a precizat că nu ştie când va primi banii. El a cerut o întâlnire cu reprezentanţii CNADNR pentru rezolvarea situaţiei, iar dacă acest lucru nu se va întâmpla, ar putea să apeleze chiar la justiţie.
Umbrărescu este de părere că termenul contractual poate fi respectat, însă numai dacă vor fi alocaţi banii pentru plata datoriilor şi pentru finanţarea în continuare a acestui proiect. "Lucrările nu au fost oprite, dar continuă la relanti, din cauza vremii şi a lipsei banilor", a declarat patronul UMB.
Tronsonul Moara Vlăsiei-Ploieşti este prima autostradă din România construită de firme autohtone, respectiv de consorţiul "regilor asfaltului": Euroconstruct Trading (Dan Besciu), Pa&Co International (Costel Căşuneanu) şi UMB Spedition (Dorinel Umbrărescu).Valoarea iniţială a proiectului a fost de aproape 240 de milioane de euro, dar, pentru că soluţia tehnică a fundaţiei a trebuit schimbată, costurile totale vor fi mai mari.
Celălalt tronson, Bucureşti-Moara Vlăsiei (19,5 kilometri) este construit de consorţiul italian JV Pizzaroti-Tirena Scavi, în baza unui contract de 183 de milioane de euro. Lucrările ar trebui să fie gata peste un an.










si cand te gandesti ca in usa a construit 75.000km de autostarda cu minim 3 benzi pe sens ( fara banada de avarie ) si exituri cam din 5 in 5 km ....deci 75.000 km cu 450 miliarde de $ ( dolari actualizati la inflatie pana in 2006 ) .
deci la ei se poate construi cu 5 mil euro pe km ( in medie , si raportat la toate formele de relief ) iar la noi se construieste o sosea cu 2 bennzi pe sens cu aprox 10 mil de euro .
cum fac unii sute de milioane de euro pe spatele la fraeri ca noi ce platim taxe si accize.
m-am saturat de romania si asa-zisa democratie unde ai dreptul sa platesti taxe ( sa aiba ei de unde sa administreze adica sa fure ) si mai aidreptul sa respecti legile date de ei ( ca tu esti prost si nu sti ce ebine pt. tine numai boerii stiu si sa ca la 5 sau 4 ani ai dreptul sa-ti alegi un stapan )