Actualizat acum 1 minut

  • Curs valutar: EUR4.4646

Austria suspendă ratificarea ACTA şi aşteaptă votul Parlamentului European

Autor: Bogdan Biszok Miercuri, 22 Februarie 2012 1219 vizualizări 0 comentarii

Austria urmează să suspende ratificarea Acordului comercial împotriva contrafacerii (ACTA) şi să aştepte decizia Parlamentului European în acest sens, a afirmat miercuri pentru APA un purtător de cuvânt al Ministerului austriac de Interne, Hermann Muhr.

Austria preferă, potrivit Ministerului de Interne, să aştepte decizia eurodeputaţilor în ceea ce priveşte dezbaterea şi votarea acestui text deosebit de controversat, conform Agerpres.

Comisia Europeană a anunţat miercuri că va solicita Curţii de Justiţie a UE (CEJ) să evalueze dacă ACTA este sau nu compatibil cu drepturile şi libertăţile fundamentale în UE, precum libertatea de exprimare, protecţia informaţiilor şi dreptul de proprietate intelectuală. Eurodeputaţii susţin că un asemenea proces ar putea duce la o amânare cu până la doi ani a votului parlamentului, care până acum trebuia să se pronunţe asupra ACTA la 12 iunie.


Ministrul austriac de interne, Johanna Mikl-Leitner, a salutat anunţul Comisiei Europene de a înainta ACTA spre evaluare CEJ.

În data de 11 februarie au avut loc nenumărate manifestaţii în întreaga Europă împotriva ACTA. Unele guverne şi-au exprimat critica faţă de acord, Germania, Polonia, Cehia, Bulgaria şi Letonia şi-au suspendat pregătirile în vederea semnării acestuia.

22 state europene au ratificat ACTA, însă pentru intrarea acestuia în vigoare este nevoie de acordul Parlamentului European şi al parlamentelor statelor membre UE.

Sâmbătă s-au anunţat noi proteste în nenumărate state europene împotriva ACTA. La Viena şi principalele oraşe austriece mii de oameni vor ieşi în stradă la demonstraţii.

Spune-ţi părerea!
  • Nici un mesaj postat până acum

Lasă un comentariu

 

NOTA:  Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul Capital.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.


editoriale

Deşi lipsa de predictibilitate a legislaţiei fiscale a fost „regula de bază“ a ultimilor ani în...

Liderii politici nu inventează noi strategii naţionale atunci când preiau puterea. Ei adaptează...

powered by Distinct New Media