Arma de supunere în masă a lui Putin

Aşadar, un instrument de tortură modern, dar extrem de eficace, întrucât, după cum se vede, poate să îngenuncheze o Europă întreagă în doar câteva zile. Gândiţi-vă cum ar fi, de pildă, ca în toiul verii să se defecteze toate frigiderele dintr-un oraş, ori la peste 30 de grade Celsius să fie sistată alimentarea cu apă potabilă pe termen nedefinit. Ori, aduceţi-vă aminte cum a paralizat nord-estul Statelor Unite pana de curent din 2003. Peste 50 de milioane de oameni au fost afectaţi, iar pagubele s-au ridicat la zeci, chiar sute de milioane de dolari. În toate aceste situaţii, impactul este uriaş, iar mobilizările de forţe pentru soluţionarea situaţiei sunt pe măsură. Aşa şi cu gazul rusesc, reconfirmat ca armă de supunere în masă a expertului în arte marţiale Vladimir Putin. Ucraina, Belarusul şi Georgia au simţit-o pe pielea lor.

Revenind, cum ar putea fi calificat gestul Rusiei de a-şi tranşa mai vechile diferende eminamente politice cu Ucraina, şi, profitând de asta, de a-şi reitera cu trufie supremaţia istorică asupra regiunii, închizând fără să clipească robinetul gazelor cuvenite de drept - pentru că au fost achitate la timp, conform contractelor încheiate cu Gazprom - consumatorilor din Europa? Cu siguranţă, drept unul brutal şi cinic, dar în linie cu strategia Divide et impera. Ucraina este de vină, spune Putin, fură gaz şi nu vrea să plătească. Este prea multă corupţie acolo, adaugă el, pedalând şiret pe o temă favorită Vestului, invitând voalat şefii de state occidentali să se războiască cu pro-occidentalii Iuşcenko şi Timoşenko. Divide et impera este aplicat şi României, într-un gest fără precedent.

Putin cunoaşte bine şicanele româno-ucrainiene, ba pe tema canalului Bâstroe, ba în chestiunea Insulei Şerpilor, ori pe tema recuperării investiţiei în combinatul de extragere şi prelucrare a minereului de fier de la Krivoi Rog. Sunt teme care au iritat canalele diplomatice bilaterale ani de-a rândul. Acum, Putin îi transmite senin preşedintelui Băsescu invitaţia ca România să cumpere toată cantitatea de gaz de care Ucraina are nevoie într-un an, pe care să o revândă ulterior aceleiaşi ţări. Declară subit că este gata să ne facă o concesie, care s-ar dori un gest de generozitate, de reevaluare în sus a relaţiilor bilaterale, dacă n-ar musti de ipocrizie: suntem gata să vă vindem gaze direct şi nu prin intermediari, ca până acum. Ce n-a spus Putin este că intermediarii gazului rusesc sunt companii mixte, la care Gazprom deţine 50% din acţiuni. Aşadar, s-ar putea spune că relaţiile sunt pe jumătate directe. Ceea ce vrea însă să sugereze el este că prin dispariţia acestor intermediari ne vor rămâne în buzunare nişte bani buni pe care aceştia şi-i opreau sub formă de comisioane. Vom avea un preţ mai bun, de pildă, unul la fel cu cel achitat de Germania? Nici vorbă, deja plătim unul dintre cele mai mari preţuri pe mia de metri cubi, de ce ar renunţa Gazprom la o situaţie pe care România o acceptă fără să crâcnească? Ce nu mai spune Putin este faptul că actualele contracte de intermediere a gazului rusesc expiră abia în 2012, iar cu WIEE, intermediarul principal, Gazprom şi-a prelungit acordul până în 2030. Situaţie valabilă şi în cazul Conef.

Aşadar o eventuală renegociere, dacă ea va avea loc, ar putea începe în cel mai fericit caz peste vreo trei ani. Ce va dori însă la schimb Rusia? Poate şi accesul la depozitul cu capacitatea de două miliarde de metri cubi de gaze de la Mărgineni, dar cu siguranţă o interesează acele capacităţi de înmagazinare pe care România le are, fără să angajeze vreo investiţie din partea Gazprom. Dacă e gratis, cu plăcere.