Rezultatele sunt încurajatoare pentru viitorul pieţei româneşti de trainig. Peste 60% dintre middle manageri au declarat că sunt dispuşi să suporte ei înşişi investiţia în propria dezvoltare profesională. Explicaţia constă în faptul că această categorie este cea mai interesată să evolueze în carieră, iar rezultatele participării la programe speciale de instruire se văd foarte repede.
38% din noii antreprenori au făcut training în management şi leadership
„O treime din respondenţi au fost promovaţi în funcţii de conducere la cel mai înalt nivel. 62% din managerii care au promovat în carieră în urma absolvirii cursurilor au vârste cuprinse între 30 şi 40 de ani, în timp ce doar 33% dintre cei de peste 40 de ani au evoluat profesional, obiectivele acestora din urmă fiind mai degrabă îndreptate către schimbul de experienţă şi idei cu colegii şi profesorii“, ne ajută în interpretarea rezultatelor studiului Lavinia Raşcă, director general la ASEBUSS şi EXEC-EDU. În privinţa celor foarte tineri, cu vârste cuprinse între 20 şi 30 de ani, doar 5% au fost promovaţi în carieră. Aceştia fac parte, în general, din rândul celor proaspăt promovaţi pe poziţii de management, iar participarea la cursuri este urmarea nevoii de a asimila informaţii şi abilităţi menite să îi facă performanţi pentru noile responsabilităţi.
Cel mai rapid au evoluat în carieră, după absolvirea unui curs, cei din departamentele de vânzări şi marketing: 21% din absolvenţi au fost promovaţi în funcţii superioare; urmează cele de resurse umane, unde 9,5% din absolvenţi evoluază acum într-un nou post.
Studiul indică rezultate remarcabile legate şi de lansarea propriilor afaceri. 38% dintre cei care şi-au început o afacere pe cont propriu au absolvit programe de management şi dezvoltarea competenţelor de lider. Pe de altă parte, 15% dintre cei care au creat startup-uri au absolvit programul de finanţe pentru manageri (nefinanţişti). Domeniile în care cursanţii au deschis afacerile sunt farma, alimentaţie, media şi publicitate, consultanţă. Dar şi mai interesant este faptul că toţi cei care au promovat în carieră sau au iniţiat afaceri nu şi-au schimbat domeniul de activitate.
38% dintre cei care şi-au lansat propriul business au absolvit programele „Dezvoltarea competenţelor de lider“ şi „Excelenţa în management“
Din clasă, direct în afaceri
Cătălin Voican, director executiv, Galenus
Încă de la primul curs, am înţeles că drumul pe care trebuie să-l urmez va fi antreprenoriatul. Am decis întreruperea unei cariere împlinite pe parcursul celor 14 ani de colaborare cu o companie multinaţională şi mi-am îndreptat atenţia către businessul farmaceutic de retail. Pregătirea farmaceutică de bază, împreună cu abilităţile şi cunoştinţele dobândite în cadrul programelor de specializare, mi-a permis ca, pe parcursul a două exerciţii bugetare, să cresc cifra de afaceri de două ori şi jumătate, obţinând o creştere a profitului net cu 60%, în condiţiile în care piaţa farmaceutică românească a avut o creştere anuală de 10%.












Aceste articole sunt o reclama nerusinata pentru niste firme care fac cursuri fara valoare pe piata muncii.Degeaba ai MBA daca esti varza la administrarea afacerii.
Toti vor sa fie sefi fara sa treaca mai intai prin productie.
Mai bine faceti reclame la firme care ii invata pe oameni sa fie buni meseriasi in constructii sau alimentatie publica si acolo o sa vedeti ca firmele platesc ca sa-si trimita angajatii la cursuri.
De ce sa-mi bat eu joc de banii mei ca sa trimit salariatii la un training de leadership sau management cand ei nu stiu sa puna mana pe mistrie si cancioc.
Normal ca nu mai merge nimic cum trebuie in tara asta daca toti se cred mari specialisti...Niste flamanzi care se dau" manageri de hr" si care de fapt nu stiu pe unde calca, dar care iti dau sfaturi: cum sa evoluezi in cariera, la ce cursuri sa mergi, niste snapani care sunt disperati dupa bani! Oare cat platesc sa le apara numele in diferite publicatii de profil???