Despre Inteligenţa emoţională, Lilia Dicu spune că a impresionat-o foarte mult. „Astăzi, mai mult ca oricând, pe lângă cifre şi rezultatele de business, un manager are nevoie să ştie cum să comunice cu echipa sa, s-o motiveze şi s-o înţeleagă, adică să aibă inteligenţă emoţională”, explică ea. Totuşi, inteligenţa emoţională nu este suficientă, fiind la fel de important şi modul în care un manager îşi gestionează stările de îngrijorare, melancolie sau furie care-l împiedică, uneori, să avanseze şi să comunice cu echipa, completează antreprenoarea.

Ce cărţi citeşte şeful World Class România

În ceea ce priveşte cartea lui George R. Walther, Influenţa limbajului pozitiv, Lilia Dicu recunoaşte că felul în care punem problema şi în care ne exprimăm cântăreşte foarte mult. „De pildă, dacă un lider are o atitudine prin care le ordonă oamenilor şi le spune: vreau să facem şi asta, atunci este posibil ca oamenii să dezvolte în timp, o aversiune faţă de el. În schimb, dacă adoptă o atitudine binevoitoare, politicoasă, îndreptată spre parteneriat şi foloseşte expresii precum: vă recomand, vă invit, vă rog; oamenii îi vor răspunde la fel.   

În opinia sa, leadeship-ul este într-o continuă schimbare, iar oamenii au nevoie să fie influenţaţi pozitiv şi motivaţi. „Este foarte important să reţinem aceste lucruri. De aceea, limbajul este crucial într-un business şi, de fapt, în orice context”, susţine coach-ul. 

Ce citeşte CEO-ul unei agenţii online de marketing

În prezent Lilia Dicu citeşte Reinventing organization, carte scrisă de Frederic Laloux. O carte de a cărei metodologii s-au folosit companii mari, printre care Googe şi Microsoft. „După cum spuneam, leadeship-ul se schimbă. Organizaţiile din prezent nu mai sunt cele care erau acum zece ani. Evident, sunt în continuare importante cifrele, profitul, dar la fel de important este şi cum sunt ele atinse, angajamentul pe care îl au oamenii şi cum se să se simtă în largul lor la locul de muncă pentru a da maximul”, mai zice ea. 

Ce citeşte omul care îi învaţă pe ceilalţi cum să negocieze

Conform spuselor sale, acum organizaţiile au nevoie să dezvolte noi instrumente prin care să creeze un context benefic pentru toţi cei implicaţi, pentru ca ei să realizeze rezultatele dorite. 

Ce citeşte fondatorul retailerului online Fashion UP

„Cred că literatura de business este folositoare când vrem să învăţăm partea pragmatică a unei afaceri, modul de funcţionare, procese şi tehnici sau structura organizaţională. Dincolo de lucrurile practice, însă, cum sunt managerii ca oameni şi cum îşi pun împreună cunoştinţele pentru un bine mai mare, aceasta este provocarea actuală. Cred că beletristica poate să ofere idei pline de înţeles în acest sens, sau cel puţin nişte perspective despre multidimensionalitatea persoanelor şi a lumii în care trăim”, mărturiseşte Lilia Dicu. 

Ce citeşte Ufuk Tandoğan, CEO-ul Garanti Bank România

Ce citeşte şeful unui producător de sisteme plăci de gips-carton