Păstrarea forţei de muncă în perioadele de depresiune

O firmă care a investit în angajarea şi calificarea muncitorilor evită să-şi concedieze personalul în perioadele de depresiune economică.

Ca mecanism de apărare, firma încearcă să reţină sau să "stocheze" muncitorii în care a făcut investiţie. Astfel, după instalarea recesiunii, inputul de forţă de muncă nu este redus odată cu producţia, ceea ce face să scadă corespunzător rata de utilizare a forţei de muncă. Odată cu începerea redresării, se poate obţine o creştere a producţiei fără o creşte simultană a inputului de muncă, în sensul de număr de angajaţi; oferta de muncă se măreşte, pur şi simplu, prin creşterea ratei de utilizare a forţei de muncă deja existente în firmă. În ambele cazuri, se manifestă o întârziere a ajustării nivelului de ocupare în raport cu variaţiile volumului de producţie. Astfel, se poate vedea că rata şomajului este un indicator care rămâne în urma surplusului de ofertă de pe piaţa muncii, iar munca devine un factor "cvasi-fix". (v. şi COSTURI FIXE CU FORŢA DE MUNCĂ)