Laissez-faire

Doctrină conform căreia problemele economice ale societăţii sunt soluţionate cel mai bine prin decizii individuale, excluzându-se virtualmente autoritatea colectivă. Ideea îşi are originea în scrierile FIZIOCRAŢILOR, dar fundamentele ei analitice se găsesc în opera lui ADAM SMITH şi la ŞCOALA CLASICĂ.
Adam Smith consideră că oamenii, acţionând în propriul lor interes, sunt forţaţi treptat să maximizeze avuţia totală a colectivităţii. Autorităţile au rolul de a crea un aparat legal de protecţie, suficient doar să îngăduie acţiunea individuală. Interferenţa cu funcţionarea liberă a acestei ordini fireşti poate îngrădi creşterea avuţiei şi poate direcţiona resursele într-un mod ineficient.

Tema a fost extinsă de scriitorii neoclasici, care au inclus nu numai libertatea privind producţia şi acumularea, ci şi libertatea de opţiune în consum. Modelul concurenţei perfecte oferă, în plus, date analitice prin care se susţine ideea că libera concurenţă şi exprimarea fără restricţii a preferinţelor consumatorului maximizează bunăstarea societăţii. În această formă, doctrina presupune că acţiunea colectivă este benefică dacă, pe lângă asigurarea bazelor dreptului legal de proprietate, poate acţiona şi pentru menţinerea concurenţei, prin înlăturarea monopolului şi punerea în afara legii a practicilor non-concurenţiale. Doctrina a fost mult criticată pentru conotaţiile sale ideologice şi, în special, pentru implicaţiile de politică economică. Incapacitatea vizibilă a economiei de piaţă liberă din secolul 20 de a îndeplini mai multe obiective sociale importante, cum ar fi ocuparea deplină a forţei de muncă şi creşterea stabilă, au dus la abandonarea politicii economice laissez-faire. Revoluţia keynesistă, problemele comerţului internaţional şi problema repartiţiei venitului i-au determinat pe mulţi economişti să recomande insistent un anumit grad de planificare statală, cu scopul îndeplinirii unor obiective sociale mai largi. Pe de altă parte, un număr tot mai mare de economişti pun accent pe avantajele economiei concurenţiale bazate pe proprietatea privată şi pe acţiunea fără restricţii în producţia din toate sferele activităţii economice. (v. şi LIBERALISM ECONOMIC)