Banca Europeană de Investiţii

Bancă de dezvoltare creată în anul 1957 prin Tratatul de la Roma, care a pus bazele comunităţii economice europene. Principala funcţie a băncii este promovarea dezvoltării Pieţei Comune Europene prin acordarea de împrumuturi pe termen lung şi a unor garanţii la împrumut care facilitează finanţarea investiţiilor în regiunile mai puţin dezvoltate, proiectele de modernizare şi conversie industrială şi proiecte industriale comune. Deşi activităţile băncii au vizat iniţial ţările Comunităţii Europene (CE), o serie de acorduri de asociere şi convenţii i-au permis băncii să-şi extindă serviciile la teritoriile de peste mări ale ţărilor membre, la ţările din Africa, Caraibe şi Pacific ale Convenţiei de la Lomé şi la ţările mediteraneene care au acorduri de asociere şi cooperare cu CE.

Mai mult, Consiliul Guvernatorilor Băncii, care cuprinde miniştrii de finanţe din ţările membre, poate aproba împrumuturi către ţările nelegate de Comunitate, în special dacă proiectele luate în considerare prezintă interes pentru membrii CE. Banca îşi finanţează operaţiunile prin împrumuturi atât pe pieţele de capital ale Comunităţii, cât şi pe cele internaţionale. Deoarece Banca este o instituţie non-profit, ratele dobânzii pe care le practică corespund îndeaproape celor de pe pieţele de capital de unde îşi obţine fondurile. Împrumuturile pentru realizarea diferitelor proiecte, în limita a mai puţin de 40% din activele fixe ale acestora, pot fi acordate direct firmelor, autorităţilor publice sau prin instituţii financiare.

În plus, Banca poate finanţa proiecte via "împrumuturi globale" garantate instituţiilor financiare, care acordă, la rândul lor, sub-împrumuturi pentru diferite investiţii aprobate de către Bancă. În anul 1981, Banca a adoptat Unitatea Monetară Europeană (ecu) ca unitate de cont în locul unităţii de cont europene (eua) care avea aceeaşi structură şi valoare în raport cu monedele statelor membre. Împrumuturile bancare sunt plătite în diferite monede, în funcţie de holding-ul monetar al Băncii şi preferinţele monetare ale debitorului.