Ramură a politicii economice care încearcă să îndeplinească obiective largi de politică - stabilitatea ocupării şi a preţurilor, creşterea economică şi echilibrul balanţei de plăţi - prin intermediul controlului sistemului monetar şi acţionând asupra unor mărimi monetare precum OFERTA MONETARĂ, nivelul şi structura ratelor dobânzii şi asupra altor condiţii ce afectează disponibilitatea creditului. Asemănător altor instrumente de politică, politica monetară acţionează, în cele din urmă, prin influenţa asupra fluxurilor de cheltuieli, dar în Marea Britanie (ca oriunde altundeva) optica asupra aplicării acestei politici s-a schimbat în ultimii 20 de ani. În anii '60 şi mai înainte, politica ţintea să influenţeze cheltuiala prin nivelul ratei dobânzii, care arată că fondurile de capital sunt scumpe sau ieftine. În acel timp, politica RATEI DOBÂNZII, privită doar ca moderat eficientă, era sprijinită prin elemente directe de control - plafoane de credit etc. - asupra operaţiunilor de împrumuturi acordate de bancă, ca şi asupra finanţării cumpărărilor în rate. În anii '70, dintr-o serie de motive, dintre care influenţa monetarismului este numai unul, s-a acordat mai multă atenţie controlului agregatelor monetare, ofertei monetare - în una sau alta din definiţiile acesteia. De fapt, aceasta este o chestiune de accent, deoarece, date fiind dimensiunea şi creşterea datoriei naţionale a Marii Britanii, politica ratei dobânzii este un ingredient vital în controlul creşterii ofertei monetare. Dar pe când Comitetul Radcliffe, de exemplu, vedea în anul 1959 managementul datoriei ca pe un mijloc de influenţare a ratei dobânzii şi, în final, a cheltuielii de capital, politica modernă vede politica ratei dobânzii (şi, tot mai mult, pe cea a cursului valutar) ca fiind vitală pentru managementul datoriei şi controlul ofertei monetare. Din 1971, controlul cantitativ al creditului a fost abandonat. În general, semnificaţia acordată politicii monetare, în comparaţie cu politică fiscală este mult mai mare acum decât în anii '50 şi '60, dar aceasta într-o optică mai modestă privind posibilităţile controlului pe termen scurt al cererii agregate. În cele din urmă, o preocupare constantă a politicii monetare din Marea Britanie a fost utilizarea ei pentru a răspunde nevoilor de politică externă. Politica ratei dobânzii a urmărit să influenţeze în special fluxurile de fonduri pe termen scurt spre şi dinspre Londra, în favoarea situaţiei pe termen scurt a balanţei de plăţi, iar o dată cu calitatea Marii Britanii de membru deplin a mecanismului cursului valutar al sistemului monetar european, menţinerea cursului valutar faţă de celelalte monede este acum preocuparea dominantă a politicii monetare. (v. şi CONCURENŢA ŞI CONTROLUL CREDITULUI, BANCĂ CENTRALĂ, OPERAŢIUNI PE PIAŢA MONETARĂ LIBERĂ). (v. şi M. Artis şi M. Lewis, Money în Britain, Philip Allan, London, 1991)