Piaţa locală a muncii

Subdiviziune geografică a pieţei muncii, fiind, în mare măsură, o consecinţă a costurilor pecuniare şi psihologice ale deplasărilor de la un loc de muncă la altul. Aceste costuri conduc la o subdivizare spaţială a forţei de muncă, şi aşa deja stratificată profesional. Ele fac, în general, ca piaţa muncii să se restrângă la persoanele care locuiesc la distanţe accesibile de locurile de muncă - cel puţin pentru categoriile profesionale cu nivel mai scăzut de pregătire.

Mutaţiile suferite de structura ocupării forţei de muncă şi reflectate pe piaţă, în sistemele şi nivelurile de retribuţie, precum şi schimbările în facilităţile de transport, dovedesc că este foarte dificil de aplicat pe piaţa muncii o democraţie perfectă. Mutaţiile din structura costurilor şi retribuţiilor influenţează configuraţia şi dimensiunea ariilor pe care le pot prefera cei care caută un loc de muncă. Dacă s-a putea percepe şi estima în mod egal complexul de costuri şi dezutilităţi ale deplasării individului către şi de la locul de muncă şi dacă aceste elemente ar constitui singura variabilă între diferitele ocupaţii, s-ar putea face o estimare a ariilor de pe care firmele dintr-o anumită categorie îşi pot atrage angajaţii, pentru un nivel dat de salarii, precum şi ariile de preferinţă ale locuitorilor unei zone date. Dar chiar lăsând la o parte elementele empirice care ar crea complicaţii, aceste elemente nu ar fi explica decât o mică parte din multitudinea de forţe care influenţează deciziile privind locul de muncă.

În practică însă definiţia unei pieţe locale a muncii se bazează pe presupunerea că populaţia unei zone caută, în general, să-şi găsească de lucru aproape de casă şi că angajatorii locali îşi recrutează cea mai mare parte a forţei de muncă din zona respectivă. Datele statistice privind deplasările până la locul de muncă sprijină această definiţie oarecum grosieră.