Actualizat acum 49 minute

  • Curs valutar: EUR4.3467

Cont

En: Account

1. O înregistrare continuă a unor tranzacţii între doi parteneri, care pot fi două departamente ale aceleiaşi firme. Este un element de bază în orice sistem de înregistrare a tranzacţiilor economice. În comerţul cu amănuntul, termenul este larg folosit pentru a desemna o facilitate de CREDIT, extinsă automat asupra unui client faţă de care este deschis contul. În sistemul bancar, conturile clienţilor au o semnificaţie specifică, în sensul că o parte sau toate soldurile de restant sunt privite ca făcând arte din OFERTA MONETARĂ (v. şi ACTIV, BANCĂ, CEC, CONT CURENT, PASIV)

2. Perioade, în mod normal de câte două săptămâni, în care este împărţit anul economic al BURSEI DE VALORI de la Londra şi în care se încheie tranzacţiile, cu excepţia celor privind TITLURILE DE VALOARE DE PRIM RANG (cel mai puţin riscante). Dacă nu se stabileşte o înţelegere pentru perioada contului următor, trebuie încheiat un acord în a cincea zi după încheierea unui cont, zi care poartă denumirea de "Ziua contului".

powered by Distinct New Media