Evaziunea fiscală e un sport naţional întreţinut de toţi românii – de la guvernanţi la cetăţenii de rând. Să mă ocup întâi de guvernanţi. Valeriu Tabără, de pildă, estima economia neagră din agricultură la un miliard de euro. E bine pentru un nou ministru că a vorbit pe şleau şi a pus degetul pe rană, dar aşteptam, dincolo de vorbe, acţiune. În sectorul pâinii, Consiliul Concurenţei estimează evaziunea la 60%. În turism, situaţia e similară – Elena Udrea estimează 40%. Situ­aţia din domeniu e subliniată de două rapoarte contradictorii pe 2009: poliţia de frontieră consemnează cu 5% mai mulţi turişti, hotelierii, un minus de 15%. La ţigări, se depăşeşte 50%, conform Ministerului de Interne, iar în domeniul textilelor, cifra ar putea fi de 40%. La produse alimentare, în imobiliare şi în construcţii nu se încumetă nimeni nici măcar să facă o estimare.
Interesant e că cea mai mică evaziune fiscală măsurată (14%) a fost în 2004, când s-au acordat facilităţi pentru întreprinzătorii individuali. Pedeap­sa pentru evaziune, care mergea în 2005 până la 15 ani, ar putea fi însă redusă la 12 ani, conform unor discuţii din Senat. Problema e de semnal, pentru că puţine cazuri de evaziune ajung în instanţă. O soluţie practică au găsit bulgarii. Ei colectează cu 3% din PIB mai mult în urma unui program al Băncii Mondiale, prin care colectarea taxelor şi controlul nu se mai face faţă în faţă, dând posibilitatea controlorului şi controlatului să „se înţe­lea­gă“, ci prin schimb de date electronice. În fine, dacă guvernanţii sunt lipsiţi de reacţie, iar uneori chiar creează legi cu portiţe de evaziune, românul de rând contribuie şi el, zilnic, la creşterea economiei negre. Economie neagră se cheamă când dai şpagă în plic la medic, când cumperi de la alimentară fără bon, când nu ceri chi­tan­ţă unui instalator, frizer, meditator sau mecanic auto, ori când accepţi să fii plătit fără carte de muncă. Economia neagră e cu cash, plăţile prin bănci fiscalizează domeniile. Evaziunea fiscală e reprezentată şi la nivel naţional, existând zeci de societăţi falimentare, gen Compania Naţională a Huilei, CFR sau Termoelectrica, unde restanţele la plata taxelor, sub oblăduirea tătucului stat, au devenit normalitate. Haideţi aşadar să nu ne mai mirăm, exclamând: de unde atâta evaziune fiscală?

Răzvan Orăşanu a fost consilier al primului-ministru (2005-2009)