Aceasta este o poveste despre capitalism. Un sistem pe care îl iubesc datorită succeselor și oportunităților oferite mie și altor milioane de oameni.

Pe la 20 de ani, am început cu greu să fac comerț, în special cu bumbac, iar dacă a existat vreodată o piață liberă liberă pentru toți, era aceasta, în care bărbații purtau cravate, dar se comportau asemeni gladiatorilor, luptând la propiu și la figurat pentru profit.

Din fericire, am fost suficient de bun, ca până la 30 de ani să pot să pătrund în lumea superioară a managementului banilor, unde mi-am petrecut următoarele trei decenii, ca și comerciant mondial. În perioada aceea, am văzut pe piață o mulțime de lucruri nebunești și am comercializat o mulțime de manii nebunești. Din nefericire, îmi pare rău să constat acum că s-ar putea să fim sub imperiul uneia dintre cele mai dezastruoase manii din cariera mea, iar o concluzie constantă e că maniile niciodată nu se termină bine.

 

În ultimii 50 de ani, ca societate am ajuns să ne vedem companiile și corporațiile într-un mod foarte îngust, aproape mono-maniacal în privința felului în care le considerăm valoroase, punând un accent foarte mare pe profit, pe câștiguri pe termen scurt și valorile acțiunilor, excluzând tot restul. De parcă am fi înlăturat umanitatea din companii. Nu facem asta, – nu reducem ceva, după cum ne convine, la un set de numere de folosit la Lego – în viața noastră privată. Nu tratăm şi nu evaluăm pe nimeni după venitul lunar sau după scorul de creditare, dar avem un standard dublu când vine vorba de aprecierea afacerilor noastre și, știți ce? Aceasta amenință însăși temelia societății noastre. Vedeţi aici cum vine asta.

Graficul indică marjele de profit de 40 de ani încoace ca procent din câștiguri și vedeţi că în 40 de ani avem un vârf de 12,5% profit. Uraaa, pentru acționari, dar de cealaltă parte, pentru muncitorul american obişnuit, se vede, nu e chiar așa de bine.

Un profit mai mare nu duce la creșterea bunăstării sociale. De fapt duce la exacerbarea inegalității veniturilor, iar asta nu e un lucru bun. Se poate intui asta, nu? Dacă cele 10% din familiile americane din vârf, dețin 90% din acțiuni, beneficiind de partea mai mare de profit, cel al conducerii, rămâne mai puțină bogăţie pentru restul societății.

Încă o dată, inegalitatea veniturilor nu e bună. Următorul grafic realizat de Equality Trust prezintă 21 de state de la Austria la Japonia și Noua Zeelandă. Pe axa orizontală e inegalitatea veniturilor. Cui cât mergem mai departe cu atât crește inegalitatea veniturilor. Pe axa verticală sunt nouă parametri socio-medicali. Cu cât mergem mai sus cu atât sunt mai acute problemele, parametrii includ: speranța de viață, sarcina juvenilă, alfabetizare, mobilitate socială, ca să numim câțiva. Publicul american de aici se poate întreba cum stau Statele Unite. Unde e SUA pe acest grafic? Ce să vezi? Suntem pur și simplu în afara graficului. Da, acolo suntem noi. Avem cea mai mare inegalitate de venituri și cele mai mari probleme sociale potrivit acestor parametri.

O previziune la nivel macro ușor de realizat, pentru că prăpastia dintre cei mai bogați și cei mai săraci se va închide. Istoria face asta întotdeauna, de obicei, într-una din cele trei căi: revoluție, taxe mai mari sau războaie. Niciuna dintre acestea nu-mi surâde.

Mai există o cale, şi anume creșterea echității în comportamentul conducerii, dar modul în care funcționăm acum necesită o uriașă schimbare de comportament și, ca şi dependenţii care vor să scape de adicţie, primul pas e să conștientizăm că avem o problemă. Vă spun că această manie a profitului e atât de adânc înrădăcinată, încât nici nu ne dăm seama că dăunăm societății. Iată un mic dar elocvent exemplu al modului în care facem asta: Acest grafic prezintă ce impozitele date de conducere ca procent din profit, nu venituri, în ultimii 30 de ani. Suprapuneți-l peste graficul precedent al marjelor de profit corporaționist și vă întreb, vi se pare în regulă?

Sincer să fiu, când am început să redactez asta, mi-am zis: „Vai, ce face compania mea, ce face Tudor?” Mi-am dat seama că alocăm un procent din profitul corporației pentru acte de binefacere, anual. Și eu sunt văzut ca un filantrop. Când am realizat asta, chiar mi-a venit să vomit. Dar această manie e atât de adânc înrădăcinată, încât nici cei bine-intenționați, ca mine, nu ne dăm seama că și noi suntem la fel.

Nu vom putea schimba comportamentul corporatist prin simpla creștere a contribuțiilor la acte de caritate. Apropos, de atunci noi am mărit-o de 4 ori. Vom putea face asta prin implementarea unui comportament mai echitabil. O cale e să fim încrezători în sistemul care ne-a adus până în acest punct: sistemul pieței libere. Cu circa un an în urmă, eu și câțiva prieteni am înființat o organizație non-profit numită Capital Echitabil. Misiunea ei e foarte simplă: să ajute companiile și corporațiile să învețe să opereze mai echitabil prin folosirea opiniei publice pentru a defini exact criteriile unui comportament corporatist echitabil. La ora actuală nu există un standard acceptat la scară largă pe care ar putea să-l urmeze compania sau corporația și aici intervine Capital Echitabil, căci, începând cu acest an și în fiecare an de acum încolo, vom face o statistică națională ce va cuprinde un eșantion reprezentativ de 20 000 de americani, pentru a afla exact, care cred ei că ar fi criteriile pentru un comportament corporatist echitabil. Aceasta va debuta în Statele Unite, dar se va putea extinde peste tot în lume. Poate vom afla că cel mai important lucru pentru oameni e să aibă salarii cu care să poată trăi, sau produse sănătoase, sau să ajutăm și nu să distrugem natura. Capital Echitabil nu știe și nu noi decidem. Suntem doar intermediari, dar avem 100% încredere că americanii vor alege bine. Vom publica pentru prima dată rezultatul în septembrie și anul viitor vom întreba din nou, de data aceasta făcând încă un pas făcând clasamentul primelor 1000 de companii americane, de la 1 la 1000 și toate dintre ele. Vom numi aceasta Index de Echitate și, rețineți, suntem o organizație independentă, non-profit, nepărtinitoare care va face auzită vocea americanilor de rând. Poate că în timp vom vedea că pe măsură ce oamenii află numele companiilor cele mai echitabile, resursele umane și economice se vor îndrepta spre ele, făcându-le cele mai prospere, şi astfel țara noastră să fie cea mai prosperă.

Toate inovațiile majore s-au produs în capitalism, făcând ca lumea să fie mai frumoasă și mai dătătoare de inspirație. Capitalismul trebuie să se clădească pe dreptate. Trebuie. Azi mai mult ca oricând, căci diviziunea economică e tot mai mare. Se estimează că 47% din muncitorii americani ar putea să-și piardă locul de muncă în următorii 20 de ani. Nu sunt împotriva progresului. Vreau și eu mașina fără șofer și rucsacul zburător ca toți ceilalți. Dar vreau ca lumea să-și dea seama că sporirea bogăției și a profitului trebuie să vină cu o responsabilitate socială corporațională mărită.

„Dacă se înlătură dreptatea” – zicea Adam Smith, părintele capitalismului – „imensa țesătură a societății umane, se va reduce la atomi într-o clipă.”

Când eram mic și era o problemă, mama suspina și zicea, dând din cap: „Îndurare, îndurare.” Pentru noi, nu e momentul să ne îndurăm de ceilalți. Pentru noi, e timpul să fim drepți cu ei și putem face asta, tu și cu mine, începând cu domeniul nostru, cu afacerea noastră. Punând în balanță dreptatea cu profitul, vom obține cel mai minunat lucru din lume. Ne vom recâștiga umanitatea.

 

Sursa: ted.com