E dimineață. A nins, e frig și vreau acasă. Nicidecum să fiu în 331, printre toți oamenii care pare că n-au nici cea mai vagă idee încotro se îndreaptă. Nu-mi doresc să merg la job, să stau opt ore pe-un scaun în fața monitorului și să fiu la curent cu tot ce mișcă. Îmi scot telefonul din buzunar, las pentru câteva minute cartea pe genunchi. Dau „scroll“. Fir-ar să fie! Ioana acum e în Maldive. Zilele trecute, postase un selfie din Shenzhen. Așa muncește ea. Se plimbă de colo-colo și fotografiază tot felul de mâncăruri. Nu stă ca mine, ore-n șir, la birou, pe-un scaun pe roți. Cobor. Haide, oprește-te un pic!
Dacă aș fi scris că-i o dimineață frumoasă, că e prima ninsoare pe anul ăsta și-am țopăit de fericire. Că mi-am băgat Mozart și m-am prefăcut balerină în timp ce luam decizia zilei: ce port azi, n-ai mai fi citit nimic din ce am scris aici. Ce vreau să-ți arăt e că suntem copleșiți de toate informațiile despre cei care ne înconjoară și nu ne mai punem problema dacă X e fericit cu job-ul pe care-l are sau dacă zâmbetul ăla a devenit doar „defect profesional“. Așa ajungem să vrem viețile lor, care de multe ori nu sunt neapărat mai bune decât ale noastre. Să-ți dau un alt exemplu. În ultimele zile, ai văzut și tu că pe rețelele de socializare oamenii „iau foc“ din te miri ce, iar acum alegerile sunt un subiect în vogă. Majoritatea persoanelor din lista mea se declară dezamăgite de țara asta, de modul în care a fost și va fi vreodată condusă, susținând sus și tare că suntem un popor de toată jena. Suntem! Un popor „eșuat“ cu oameni mișto, ajunși prin toată lumea. O țară care a dat Harvardului profesori. O țară ai cărei programatori ajung în Silicon Valley. O țară în care toți care ajung la guvernare o dau în bară. Suntem un popor mâncător de știri negative, care știe să aprecieze ceva odată ce nu mai are. Ni se pare că afară-s câinii cu covrigi în coadă, asta pentru că am mers acolo în vacanță și ne-a dat pe spate. Normal că oricine vine și-n România pe o perioadă scurtă va crede că aici e numai lapte și miere. În fine, e clar că apreciem comparativ. Te uiți la nemți că au salarii mari și nu mai poți aprecia nivelul la care ești. Nici vorbă să te uiți la țările aflate în război sau mai sărace decât tine. În prezent, mi se pare că suntem mai liberi ca niciodată. Ce facem cu libertatea asta? Nu ne permitem să fim mai fericiți decât generațiile anterioare. Mă tot întreb cum naibii de nu vede lumea câte lucruri bune s-au făcut. Statisticile arată că în România se consemnează anual 300.000 de cazuri noi de depresie, iar principalul factor de risc este singurătatea. Continuăm să ne credem lipsiți de speranță, incapabili să vedem lucrurile bune, și ne băgăm unghia-n gât când dăm scroll pe Facebook și ne vedem prietenii cu berea-n mână pe una din plajele lumii. Din egoism, din răutate sau din prostie. Din toate acestea, stagnăm…
Citește și:
