Julian Assange, fondatorul site-ului WikiLeaks, ar urma să se prezinte marţi în faţa justiţiei britanice.
australianul ar veni să îşi negocieze libertatea provizorie sub cauţiune, care s-ar putea ridica la 100.000-200.000 de lire sterline. În plus, şase persoane ar urma să garanteze pentru el.

Avocatul lui Assange, Mark Stephens, a refuzat să comenteze informaţiile apărute în The Guardian, precizând doar că nu a încheiat ‘niciun aranjament cu poliţia britanică deocamdată’.

Avocatul indicase luni că se află în contact cu poliţia britanică pentru a organiza o întâlnire pe baze voluntare cu clientul său, care se află, după toate probabilităţile, pe teritoriul britanic. ‘Cererea este de interogare a lui Julian Assange’, a afirmat Stephens, care s-a declarat îngrijorat de o eventuală extrădare a clientului său în SUA.

Potrivit BBC, poliţia britanică a primit luni un nou mandat de arestare internaţional emis de justiţia suedeză pe numele lui Julian Assange, pentru ‘viol, agresiune sexuală şi coerciţie’ faţă de două femei. Primul mandat emis de Suedia fusese redactat eronat.
<embed pluginspace="https://www.macromedia.com/go/getflashplayer" wmode="transparent" bgcolor="#ffffff" allowfullscreen="true" allowscriptaccess="always" flashvars="vu=https://video.ted.com/talks/dynamic/JulianAssange_2010G-medium.flv&su=https://images.ted.com/images/ted/tedindex/embed-posters/JulianAssange-2010G.embed_thumbnail.jpg&vw=432&vh=240&ap=0&ti=918&introDuration=15330&adDuration=4000&postAdDuration=830&adKeys=talk=julian_assange_why_the_world_needs_wikileaks;year=2010;theme=a_taste_of_tedglobal_2010;theme=war_and_peace;theme=new_on_ted_com;theme=media_that_matters;event=TEDGlobal+2010;" type="application/x-shockwave-flash" src="https://video.ted.com/assets/player/swf/EmbedPlayer.swf" height="326" width="446"></embed></embed><//embed>
SUA îl ameninţă pe Assange cu urmărirea în justiţie în urma difuzării treptate, de mai multe zile, pe site-ul WikiLeaks, a 250.000 de telegrame diplomatice americane, fără să fi găsit însă deocamdată un cap de acuzare admisibil.