Atacatorul, identificat de poliție drept Stephen Paddock, în vârstă de 64 de ani, nu era un susținător al grupărilor teroriste, iar anchetatorii nu au descoperit că acesta ar fi avut legături cu terorismul, scrie The Atlantic.

Statul Islamic a dat două comunicate: în primul revendica atacul comis de „un soldat ISIS”, iar în al doilea afirma că acesta s-ar fi convertit la islam în urmă cu câteva luni. Pe de altă parte, FBI-ul spune că atacul nu ar fi avut nicio legătură cu terorismul, potrivit Digi24.

Îndoielile planează mai ales asupra veridicității afirmațiilor Statului Islamic, dispus să revendice orice fel de atac. Gruparea teroristă nu a adus nicio dovadă pentru a-și susține spusele. De regulă, publica prin intermediul agenției sale înregistrări video cu atacatorii care își proclamau susținerea pentru Statul Islamic, imagini în care aceștia apăreau alături de steagul organizației teroriste sau mesaje care să susțină ideologia acesteia.

Nu ar fi prima dată când Statul Islamic revendică un atac care nu are legătură cu terorismul, notează The Atlantic. În luna iunie, un dependent de jocuri de noroc a atacat un celebru cazino din Manila, Filipine. Statul Islamic a revendicat imediat atacul și a oferit aceeași explicație: bărbatul s-ar fi convertit la islam cu câteva luni înainte, fără să spună nimănui.

Potrivit anchetatorilor din Las Vegas, Stephen Paddock era și el dependent de jocurile de noroc, ori Statul Islamic condamnă orice formă de viciu, indiferent că este vorba despre alcool, fumat, promiscuitate sexuală sau jocuri de noroc. Un alt indiciu care demonstează minciuna Statului Islamic este și faptul că Paddock s-a sinucis înainte ca poliția să ajungă la el și nu a așteptat să fie ucis, așa cum propovăduiesc jihadiștii că ar trebui să moară luptătorii lor.

Afirmațiile false din ultimele luni ale organizației teroriste, care a fost înfrântă în Siria și Irak, arată disperarea cu care jihadiștii încearcă să păstreze teama pe care au semănat-o în rândul civililor, chiar dacă asta înseamnă să se asocieze cu orice persoană cu probleme psihice care atacă mase de oameni.