În timp ce Banca Națională a României a declarat că nu deține dovezi prvind această datorie, Bundestagul german confirmî în răspunsul oficial trimis că exista într-adevăr un sold în favoarea României de 1,126 miliarde de
mărci imperiale.

Cei care au înaintat solicitarea spun că acest sold ar putea avea acum o valoare de până la 99 de miliarde de euro.

Acești bani nu se pot converti în cash, spun nemții, pentru că acordul, deși semnat în 1939, a intrat în vigoare în 1940, adică în timpul războiului, ceea ce înseamnă că nu poate intra sub incidența formulării din Tratatul de Pace de la Paris, de care vorbeam în articolul trecut.

Se pare că o formulare ce apare în Tratatul de Pace de la Paris, semnat la vremea aceea de ministrul de externe Gheorghe Tătărescu, ar demonstra faptul că România renunţă la alte obligaţii financiare ale Germaniei, cu excepţia datoriei de dinainte de Război.  

Doctorul în economie Radu Golban ne-a confirmat pentru capital.ro știu despre datoria Germaniei către România și acest subiect a fost discutat în Parlamentul german, însă nemții nu au niciun interes să recunoască faptul că, la un moment dat în istorie, au fost ajutați de către o țară mai slabă precum România.

Consilierul BNR Adrian Vasilescu a declarat că "nu avem date din care să reiasă că Germania ne e datoare această sumă".
Citește și Dovada că nemţii sunt datori României. VEZI aici actul
VEZI AICI răspunsul nemților (în lb germană) VEZI și comentariul doctorului Radu Golban la răspunsul nemților