‘Aşa cum am promis, până în decembrie anul acesta vom avea 140 de kilometri de autostradă inauguraţi. Se va da în folosinţă, până la sfârşitul anului, Lugoj-Deva, lotul 1, şi Orăştie-Sibiu, loturile 1,2,3 şi 4, cu o mică rezervă pe care o am pe lotul 3, acolo unde a fost acea alunecare de 6 kilometri de teren şi unde este posibil ca în loc de decembrie să se termine în aprilie’, a subliniat Şova.

Acesta a precizat că, în urmă cu 10 zile, s-a semnat un nou grafic de lucrări cu constructorii, în conformitate cu care lucările se vor termina în decembrie.

‘Acum 10 zile s-a semnat un nou grafic de lucrări cu constructorii, în conformitate cu care lucrările se vor termina în decembrie. Dacă vremea nu va permite, lucrările se vor termina în aprilie’, a mai spus Şova.

SURSA: Agerpres