Daimler, BMW şi Audi, divizie a Volkswagen, au obţinut dreptul de a folosi serviciul de hărţi al Nokia. Fiecare companie va deţine o participaţie egală în HERE şi nici una nu va încerca să achiziţioneze o participaţie majoritară, se arată într-o declaraţie comună a Daimler, BMW şi Audi.

Tranzacţia urmează să fie finalizată în primul trimestru din 2016. HERE, o companie cu 6.454 de angajaţi, a raportat vânzări nete de 552 milioane de euro în primul semestru din acest an.

Nokia va înregistra în urma vânzării câştiguri de aproximativ un miliard de euro, inclusiv datorită fluctuaţiilor de curs valutar. HERE furnizează serviciul de geolocaţie şi navigaţie pentru aproape 200 de ţări, în peste 50 de limbi.

Şi câteva companii din Silicon Valley şi unele firme de IT din China au fost interesate de serviciul Nokia.

Vineri, acţiunile Nokia au închis la Bursa de la Helsinki la 6,43 euro.

În 2013, Nokia şi-a vândut operaţiunile de telefonie mobilă producătorului american de software Microsoft pentru 5,6 miliarde de euro. Conform acordului convenit la vremea respectivă cu Microsoft, Nokia nu va reveni pe piaţa telefoanelor mobile până la finele lui 2016.

În România, în luna septembrie 2011, compania Nokia a anunţat închiderea fabricii de la Jucu, la patru ani de la semnarea actului de înfiinţare.AGERPRES