Scăderea marchează sfârşitul celor 34 de luni de creştere a livrărilor pe cea de-a patra mare piaţă auto din Uniunea Europeană. 

Vânzările către clienţii individuali au scăzut cu 17% luna trecută, în timp ce livrările către companii şi firmele de închirieri au urcat cu 25% şi, respectiv, 6%. 

Livrările producătorului auto italo-american Fiat Chrysler Automobiles (FCA) au scăzut în aprilie cu 4%, cele ale grupului german Volkswagen cu 8% iar cele ale PSA Peugeot Citroen cu 4%. În schimb, grupul Renault a raportat un avans al vânzărilor de 12% luna trecută iar BMW de 5%. 

În primele patru luni din acest an înmatriculările de autoturisme noi în Italia au crescut cu 8%, la 743.321 unităţi. 

Unrae, asociaţia care reprezintă importatorii auto, se aşteaptă în acest an la o creştere a vânzărilor de 9,6% pe piaţa italiană, la aproape două milioane de vehicule. 

Compania Dacia a fost preluată de Renault în anul 1999. Relansată în 2004 cu modelul Logan, Dacia a devenit un jucător de notorietate pe piaţa auto europeană.

AGERPRES